Bună ziua, domnule Marinuţă!

După conferinţa de presă de vinerea trecută a aşa-zisului consiliu de „reformare”, mi-am  reamintit cum ai devenit ministru „liberal”. Era, cred, în 2008, cînd la o şedinţă a Biroului Politic al partidului te-a adus şi te-a prezentat un bun prieten al  partidului nostru, a cărui recomandare era egală cu lansarea sigură  în marea politică. Erai şomer şi veneai în PL direct de la prăşit pătlăgele de pe malul Nistrului. Dar nu a contat pentru noi, căci mulţi dintre ai noştri pe timpul lui Voronin fuseseră marginalizaţi, scoşi din lucru, alungaţi din  republică.  Hotărîtoare era experienţa ta de ofiţer superior în  Ministerul Apărării  şi  faptul că ai absolvit  o şcoală NATO, ceea ce ar fi indicat orientarea ta politică şi valorile de care te ghidezi  în viaţă.

Din păcate,  am  greşit. Astăzi aflu  că în perioada 2004-2006, cînd te aflai la studii la Naval Postgraduate School, California, Monterey, ai scris o lucrare care se referă şi la presupusele soluţii, în viziunea ta, de rezolvare a conflictului transnistrean  – „Evolution of transdniestrian conflict in  the Republic  of Moldova prospects for its solution”. Ceea ce m-a uimit peste  măsură este că pledezi pentru FEDERALIZAREA republicii. Se ştie bine că această modalitate de rezolvare a chestiunii transnistrene  este nu numai contrară intereselor noastre naţionale, ci şi coincide întocmai cu poziţia Rusiei şi lucrează în  favoarea intereselor ei imperiale la Nistru.

Înseamnă aceasta, domnule Marinuţă, că eşti de fapt altul decît te-ai prezentat la acea şedinţă din 2008, că eşti de fapt o „cîrtiţă” în PL („cîrtiţă” – agent infiltrat)?

Nu mai spun că la profilul tău de „mare roman patriot” se adaugă o convingere  pe care o exprimi în aceeaşi lucrare despre ceea ce tu numeşti „ocupaţia germano-romana a Basarabiei”.

Şi eu,  care sunt poate prea încrezător  în oameni,  care am făcut o politică de promovare a tinerilor te-am promovat îndată în funcţia de ministru şi apoi, fiind preşedinte interimar, din locotenent-colonel,  te-am ridicat, cu titlu de excepţie, la gradul de general şi asta datorită faptului că ai făcut studii în SUA pe linia NATO. Dar am greşit amarnic, fiindcă în lucrarea ta de licenţă, pe care eram obligat să o cunosc atunci  (mulţumesc Domnului că am dat de ea acum) tu nu meritai niciuna, nici alta, fiindcă în lucrarea menţionată  ai falsificat istoria. Înseamnă că nu eşti singurul care a fost şi este trimis la studii în străinătate pentru a ne induce în eroare pe noi, care ne orientăm spre cei care au făcut studii peste hotare. Sigur că sunt departe de gândul de a-i pune pe toţi cei care fac studii peste hotare în acelaşi coş, dar mă face să fiu mult mai responsabil faţă de cei pe care îi voi promova din partea partidului.

Aşadar, dl ministru, îndeplineşte înţelegerea noastră de a demisiona din funcţia de Ministru al Apărării!

P.S. Mai jos dau traducerea paginilor din lucrarea menţionată şi linkul lucrării.

Fragmente din lucrarea de licenţă a dlui Marinuţă

În iunie 1941, trupele române, împreună cu armatele fasciste, au invadat Uniunea Sovietică. România reanexâd Basarabia a obţinut controlul asupra regiunii transnistrene, un teritoriul dintre Nistru și râul Bug. Obiectivul Romaniei a fost de a recâștiga controlul Basarabiei, dar a avut nici un interes în anexarea regiunii transnistrene. Cu toate acestea, această regiune a suferit foarte mult de pe urma ocupației germane şi române. În timpul ocupație, peste 120.000 de evrei și țigani din Basarabia și Bucovinei, împreună cu mulți alții din Transnistria, au fost deportați sau uciși în această regiune, , fiind cea mai mare lichidare a evreilor de către forțele non-germane. Conform datelor statistice arată că în 1930, evreii constituiau 7,2 la suta din populatia Basarabiei, în timp ce în 1959, numărul lor a scăzut la 3,3 la sută din populaţie. Acesta în rezultat a fost sentimentul de antipatie faţă de români de catre Transnistria. Elitele rusofone pentru a mobiliza acţiunile violente în timpul conflictului Transnistrean cu un mare succes au folosit acelaşi sentiment.

În august 1944, trupele sovietice din nou au câștigat controlul asupra teritoriului Basarabiei și a asigurat Moldovei un loc în Uniune ca parte componentă a Uniunii Sovietice.

În sumar, perioada de 26 de ani de dezvoltare a Basarabiei în suveranitatea României a contribuit la abaterea identităţii populației basarabene.

În pofida rezultatelor importante obținute prin aplicarea politicii de romanizare, statutul de drept al

Basarabiei a avut un rezultat de încetinire a procesului datorită atitudinei iresponsabile al regatului administrației Române în promovarea administrării reformelor în perioada interbelică, precum și a procesului de înapoiere a ţăranilor basarabeni.

Astfel, până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial populaţia Basarabiei nu şi-a dezvoltat o identificare unică. O parte a populaţiei se dădeau drept români o altă parte au rămas ”copiii şi nepoţii moldovenilor din 1812” . În mode smnificativ din acea data minorităţile rusă şi ucraineană sau orientat spre Rusia, creîndu-se astfel un spectru larg de manipulare etnică. Elitele autohtone au fost câteva şi toate au emigrat în România după anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică. Aceste lucruri au imbogăţit în mod semnificativ şansa Uniunii Sovietice de a crea naţiunea moldovenească sovietică, şi în cele din urmă unificarea identităţii acestei regiuni.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Administrațiile de la Tiraspol încep a evolua, creând tensiuni la frontierele NATO și UE, prin urmare, aceasta a dus la scăderea securităţii în regiune şi  crează premizele pentru o eventuală escaladare a unui conflict. Pe scurt, din cauza condițiilor negative menționate anterior, implimentarea acordului federal în situația politico-economică din Republica Moldova, inclusiv şi regiunea transnistreană, nu ar integra țara, și, ca rezultat, rezolvând conflictul dintre Chișinău și Tiraspol, va agrava conflictul.

Cu toate acestea, soluția de federalizare ar putea fi un instrument bun pentru dezvoltarea relațiilor de viitor dintre Tiraspol şi Chișinău, dacă nu se vor lua măsurile necesare pentru a elimina sau diminua efectul factorilor negativi discutate anterior.

3.Condiţiile necesare pentru federalism

În ultimul deceniu, conducerii transnistrene a beneficiat de starea in care se afla și a fost folosit-o pentru a prelungi procesul de negociere. Astfel, autorul susține că, în scopul de a obține o soluționare definitivă a conflictului transnistrean beneficiile starii actuale pentru autoritățile transnistrene trebuie sa fie reduse, ambele societăți ar trebui să fie deschise pentru dezvoltarea democratică, cu un stat de drept și piața liberă, și în cele din urmă, Transnistria trebuie să ofere o putere substanțială de la centru, şi o autonomie semnificativă în propriile afaceri. În aceste condiții, soluția federalizării ar putea servi ca un instrument de integrare. În astfel de circumstanțe, în scopul de a obține o soluționare politică a conflictului transnistrean, în primul rând, actorii interni și externi trebuie să coopereze în crearea unei baze favorabile pentru integrare. În al doilea rând, valorile democratice şi orientarea pe piaţa liberă trebuie să fie mai mult promovată în Republica Moldova în special în Transnistria. Transnistria este controlată de un regim autoritar care limitează pluralismul politic a procesului antireformist.

Actuala conducere politică din opoziţie de la conducere  este amenințată în permanent de serviciile de securitate. Alegerile, desfășurate în această regiune, nu au fost monitorizate de către organizațiile internaționale sau regionale. Cu toate acestea, în consens este că alegerile nu au fost niciodată libere şi nici corecte.

http://www.dtic.mil/cgi-bin/GetTRDoc?AD=ADA424634