UNIȚI PENTRU UNIRE, UNIȚI împotriva lui DODON!

14938331_642814049214086_2283885460686208934_nDOAMNE FEREȘTE…
„Of, numai nu Dodon”, – spun cei care sunt pentru cursul european, „doamne ferește dacă vine Dodon, vom pierde totul, Acordul de asociere cu UE, libera circulație, tot ce am obținut cu mare greu. Va federaliza Republica, ne va duce în Uniunea-Euroasiatică. Ucraina va întrerupe relațiile cu noi, iar astăzi își retrage temporar Ambasadorul după declarațiile lui Dodon despre Crimeea, of și iarăși of…”
Ce-i drept nu-i minciună, venirea lui Dodon ar însemna a doua mare rușine, după ce în 2001 au venit comuniștii la putere și tot cu mâna cetățenilor în mod democratic.Dar nu prea înțeleg un lucru, stimați cetățeni. De ce acum vă este frică de venirea lui Dodon, dar în Ianuarie, când PL a aceptat să facă parte din Coaliția de astăzi, numai ca la putere să nu vină socialiștii – nu vă temeați, afirmînd că mai bine să fie alegeri și că Ghimpu e trădător și Iuda. Ce, nu știați că în cazul în care nu se formează Guvernul, sunt alegeri anticipate și vine Dodon împreună cu celelalte partide pro-ruse și iau puterea în stat??? Și atunci, nu era vorba de Dodon Președinte, care are atribuții foarte reduse, ci de puterile principale în stat – legislativă și executivă, toate concentrate în mâinile lui Dodon, așa cum a avut-o timp de opt ani V. Voronon. Oricum, vă mulțumesc că în sfârșit ați înțeles marele pericol, dar mă tem că e cam prea tîrziu. Să aduci cu 150 de mii de cetățeni mai mult decât în primul tur și toți să te voteze; cred că e cu mult, mult mai greu, decât să strigi că Ghimpu-i trădător, că e în buzunarul nu-știu-cui și altele din astea… Apropos, e aceeași situație cu cea din Iunie 2015, când pe 14 Iunie capitala trebuia să decidă cine va fi Primarul General al mun. Chișinău: Dorin Chirtoacă sau Zinaida Greceanâi, iar Platforma DA s-a băgat peste mitingul PL la data de 7 Iunie. Noi, cu toate că Platforma și PLDM au fost împotrivă, am apărat Cetatea, Dorin Chirtoacă a învins omul Kremlinului. Ce va fi și cine va fi ales pe 13, vom trăi și vom vedea, succes Maia!
Bună dimineața celor, care s-au trezit!

P.S. Mă tem să nu se termine totul, ca de obicei, cu o mare dezamăgire… Ați observat, că după ce a ieșit în turul doi, Maia Sandu nu mai zice că va numi un procuror european, ci unul „independent”.
P.P.S. Și cu Unirea ce facem, dragi unioniști? Ați uitat de ea? Sau ați înțeles și voi, în sfârșit, că dacă vine Dodon la putere – s-a terminat cu demonstrațiile și cu lozinca „Basarabia – pâmânt Românesc”. Voi nu m-ați înțeles de ce am acceptat această Coaliție; eu însă v-am înțeles, de ce ați votat Maia Sandu… dar, nu înțeleg de ce i-ați acordat votul și-n primul tur, căci era clar că va fi și turul doi! FRICA era mare, frica să nu câștige Dodon din primul tur, înțeleg; dar dacă e așa, atunci de ce credeți că voi aveți dreptate, iar eu și colegii din PL nu am avut dreptate atunci, în Ianuarie, când „patrioții” fărmau ușile ca să între în Parlament și să împiedice votarea Guvernului de catre deputații din COALIȚIE. De ce?
#UNIȚI PENTRU UNIRE, UNIȚI împotriva lui DODON !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: