(foto) Mihai Ghimpu – persoana V.I.P. 2010

sursa: admin, foto: Eduard Bâzgu

Președintele Mihai Ghimpu continuă să fie premiat de mai multe instituții din România și Republica Moldova în cadrul tradiționalelor gale pe care le organizează la sfârșit de an. După ce săptămâna trecută, Președintele Mihai Ghimpu s-a învrednicit de premiul de excelență în cadrul Galei „Zece pentru România”, organizat de postul de televiziune Realitatea din București, zilele acestea Mihai Ghimpu a devenit laureatul ediției 2010 a Galei Premiilor VIP, organizată de Revista Fashion VIP, precum și a Galei Premiilor Teatrului Satiricus.

Președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu a fost premiat de Revista Fashion VIP pentru consecvență și curaj civic.

Totodată, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Galei Premiilor Teatrului „Satiricus”, Președintele Mihai Ghimpu a intrat în posesia premiului pentru verticalitate, curaj şi rezistenţă combativă în lupta anticomunistă.

Lasă un comentariu