Raportul Fracțiunii PL cu privire la situația BEM, Banca Socială și Unibank

 

5481md56292939678311691c232Deputații Fracțiunii PL au prezentat pe 24 martie 2015 un raport separat cu privire la situația Băncii de Economii, Banca Socială și Unibank. În cadrul acestui raport, deputații PL au reconstituit cronologia evenimentelor și au demascat interesele ascunse ale regizorilor JAFULUI SECOLULUI. Raportul cuprinde informații ample cu dovezi despre istoricul problemelor BEM, integritatea membrilor „Comisiei de anchetă privind elucidarea situației de pe piața financiară și valutară a Republicii Moldova, măsurile întreprinse pentru stabilizarea cursului de schimb al leului moldovenesc…” 2015, situația de la BEM, Banca Socială și Unibank, în perioada 2014-2015, precum și cauzele crizei de pe piața financiar-valutară, inclusiv deprecierea considerabilă a leului.

Găsiți mai jos atașat RAPORTUL

„Integritatea” unor membri ai Comisiei de anchetă și conflictele de interese ale acestora

bem250610_1_95472800Jaful BEM, Banca Socială și Unibank a lăsat urme adânci în economia R. Moldova, cauzând deprecierea considerabilă a leului, dar și în spațiul internațional. Jurnalistul Karl-Peter Schwarz scria în publicația Frankfurter Allgemeine, cel mai citit ziar internațional german, că „acesta a fost unul dintre cele mai mari furturi de bancă din istori recentă, nu numai a fostei republici sovietice a Moldovei. Dauna care a fost cauzată băncilor moldoveneşti se ridică la circa 1,33 miliare euro – aceasta corespunde unei cincimi a indicatorilor economici anuali a ţării cu patru milioane de locuitori”.

„Este mult mai profitabil să jefuieşti o bancă prin intermediul conducerii ei decât să faci un atac cu spargere în ea. Făptaşii presupuşi se află în prezidiu şi în comisiile de supraveghere a băncilor moldoveneşti. Ei se află sub suspiciune că şi-au aprobat singuri credite de milioane prin intermediul firmelor fantomă şi fără vreo garanţie colaterală şi au lăsat instituţiile financiare încredinţate lor să fie lovite în perete”, mai scrie jurnalistul german în prestigioasa publicație.

Cu votul a 3 fracțiuni, inclusiv a deputaților PL, care au insistat continuu să facă lumină asupra acestui caz și să fie pedepsiți cei vinovați conform legii, dar și a cetățenilor, care s-au văzut nevoiți să scoată din buzunarele lor și să ia de pe masa copiilor pentru a „redresa situația în sistemul bancar” și, nu în ultimul rând, la presiunile UE, care n-a mai întâlnit un asemenea caz. Legislativul a decis crearea unei comisii parlamentare de anchetă pe 19 februarie 2015.

Comisia a fost formată din 9 membri: din partea Partidului Liberal – Iurie Chirinciuc;  PSRM – Igor Dodon şi Golovatiuc Vladimir, PCRM – Oleg Reidman şi Anatolie Zagorodnîi, PLDM – Ştefan Creangă şi George Mocanu, PDM –  Marcel Răducan şi Sergiu Sîrbu. Preşedinte al comisiei a devenit Marcel Răducan, vicepreşedinte — Oleg Reidman şi secretar — George Mocanu.

După ce a fost creată această comisie, multe guri afirmau că ea nu este altceva decât o misiune de curăţare politică a celor implicați în jaful secolului – miliardul, și acoperire a dovezilor care ar putea incrimina adevărații făptași.

Cât de integri sunt membrii comisiei?

Liberalul Iurie Chirinciuc, fiind membru al comisiei din partea PL, a formulat o serie de propuneri în vederea elaborării unei analize eficiente, echidistante și  corecte, propuneri care au fost, evident, respinse de ceilalți membri, în majoritate, întrucât nu corespundeau intereselor lor și partidelor pe care le reprezintă. Deputatul liberal a insistat chiar ca perioada de anchetă să fie extinsă de la 2014-2015 la 2012-2015, propunere respinsă de Comisie.

„Iurie Chirinciuc a propus ca membrii comisiei să semneze o declarație pe propria răspundere prin care să confirme, în scris, lipsa unor conflicte de interese, propunere respinsă. În conformitate cu Regulamentul Parlamentului referitor la Comisiile de Anchetă, art. 36, aliniat 1, deputatul PL a solicitat invitarea în Comisie, în calitate de persoane care dispun de informații despre fapte sau împrejurări de natură să servească la ceercetarea cauzei, a domnilor Veaceslav Negruță, ex. ministru al Finanțelor  și Veaceslav Ioniță, ex președinte al Comisiei Parlamentare Economie, Buget și Finanțe, propunere iarăși respinsă”, afirmă președintele liberalilor, Mihai Ghipu. I. Chirinciuc a mai solicitat audierea în cadrul comisiei de anchetă a actualului ministru al Economiei (Stephane Bride) și patron al companiei Grant Thornton, companie care a efectuat în 2014 auditul la băncile BEM, Banca Socială și Unibank și a avizat pozitiv bilanțurile contabile ale acestor instituții, propunere care din nou a fost respinsă de ceilalți membri ai comisiei.

Legături între „anchetatori” și BEM

De ce membrii comisiei nu au acceptat să semneze o declarație prin care să confirme lipsa unor conflicte de interese?! Întrebarea își găsește un răspuns evident analizând membrii comisiei.

Așadar, potrivit lui Mihai Ghimpu:

Oleg Reidman și Sergiu Sârbu sunt autorii sesizării la Curtea Constituțională din 2012 prin care contestează dreptul statului de la deține 56,1% din acțiuni la BEM și solicită anularea Hotărârii Guvernului din 1998 și restabilirea situației din 1995 când statul avea doar 14,19% din acțiuni.

Igor Dodon, cel care în această perioadă, simțind mirosul de capital electoral, a ieșit cu pieptul dezgolit în public să demonstreze că vrea dreptate în cazul BEM, Banca Socială și Unibank, a participat în calitate de Ministru al Economiei la modificarea cadrului legislativ care a permis transformarea R. Moldova într-o spălătorie regională de bani. Dodon a contribuit la eliminarea impozitului pe profit pentru persoanele juridice, singurul impozit plătit de băncile din Moldova, iar prin eliminarea acestui impozit, băncile nu mai erau obligate să arate sursele de venit, astfel fenomenul de spălare a banilor a luat amploare în republică. Cu atât mai mult că într-o conferință de presă, Ilan Shor a spus că a finanțat campania electorală a PSRM, condus de Igor Dodon.

Marcel Răducanu a făcut parte în anul 2014 din Executivul care, prin asumare de răspundere (28 septembrie 2014), a creat spaţiul legal necesar unor ulterioare evenimente, astfel motivând distragerea din sistemul bancar, în special prin cele 3 bănci, a miliardelor din depozitele atrase, iar ulterior, din rezervele BNM, mijloace care au împovărat bugetul republicii. Miliarde care au creat presiuni pe leu şi piaţa valutară.

G. Mocanu a făcut parte din Comisia de anchetă 2013, comisie care și-a încheiat lucrările fără un raport semnat de membrii acesteia și alături de Ștefan Creangă, este membru PLDM, conducerea căruia este cointeresată de mușamalizarea jafului BEM, Banca Socială și Unibank. Zagorodnîi Anatolie este membru PCRM, fracțiunea care în anii 2006-2008 a modificat legislația financiar-bancară, creând  astfel schema de a „mulge Banca de Economii”, iar Vladimir Golovatiuc este colegul de partid al lui Dodon și acționează în cadrul comisiei conform directivelor primite de la șeful său de partid.

Acestea fiind spuse, este evident că majoritatea membrilor comisiei sunt direct sau indirect interesați să ascundă adevărul și să mascheze situația reală, aflându-se într-un vădit conflict de interese.

„Prezența membrilor compromiși în cadrul Comisiei de anchetă și faptul că majoritatea ședințelor au fost cu ușile închise, iar documentele parvenite pe adresa Comisiei sunt cu girul „SECRETE” ne conving că rezultatele prezentate de comisie sunt compromise. Raportul Comisiei este unul formal, pentru a arunca praf în ochii cetățenilor în încercarea de a le arăta că „aleșii lor” sunt cei care „vor face dreptate”. De fapt, scopul principal este de a mușamaliza jaful de la BEM, Banca Socială și Unibank în valoare aproximativă de peste 30 miliarde de lei”, conchide Mihai Ghimpu.

sursa: evz.md (http://evzmd.md/special/302-special/17039-exclusiv-jaful-de-la-stana-bem-anchetat-de-lupii-parlamentari.html)

24 martie 2014

Curtea Constituțională este o instituție independentă, iar deciziile sunt luate în conformitate cu normele legale și convingerile magistraților

justitie-ciocan-300x224Aseară, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7, am fost întrebat dacă „este influențată Curtea Constituțională de PD?”  Întrebarea a fost adresată în contextul discuției cu privire la demersul Președintelui RM,  N. Timofti, de a amâna examinarea sesizării deputaților PL la Curtea Constituțională cu privire la neutralitatea Republicii Moldova.

Răspunsul meu  reiese din demersul făcut de către Președintele RM, N. Timofti,  și din discuțiile avute în cadrul negocierilor pentru crearea Alianței de Guvernare după alegerile din 30 noiembrie 2014, unde a fost abordat subiectul despre statutul de neutralitate al RM, în contextul propunerii programatice a PL de aderare a R. Moldova la NATO.

În cadrul acestor discuții, președintele PD,  Marian Lupu, a declarat că PD este categoric împotriva aderării la NATO și, în mod implicit, abolirii statutului de neutralitate a RM.

Consider cu tărie că, Curtea Constituțională este o instituție independentă, iar deciziile sunt luate în conformitate cu normele legale și convingerile magistraților, fapt demonstrat cu prisosință prin hotărârile adoptate anterior.

Regret că spusele mele au fost interpretate și prezentate tendențios și sper că acestea nu vor aduce prejudicii de imagine și credibilitate Curții Constituționale, cu atât mai mult că, considerațiunile mele legate de independența Curții Constituționale au fost expuse public de nenumărate ori.

Felicitări de Mărțișor!

martisor_ghiocelDragi concetăţeni,
Cu prilejul frumoasei sărbători a Mărţişorului, primiţi în dar cele mai calde felicitări din partea Partidului Liberal.
An de an, în prag de primăvară, de 1 Martie ne recăpătăm optimismul, credinţa în mai bine şi sporul în toate.
Vă doresc ca sărbătoarea Mărţişorului  să Vă umple casa de bucurie şi fie ca acest anotimp să Vă aducă în viață împlinire și noroc, fericire și iubire și,  nu în ultimul rând,  dragoste și căldură din partea celor dragi.
Sărbătoarea Mărţişorului defineşte caracterul spritual al poporului nostru. De aceea, Vă îndemnăm ca în această zi, precum și luna întreagă, să demonstraţi ataşament faţă de tradiţiile și obiceiurile Mărţişorului, moştenite de noi de la daci şi romani.

Bucurați-Vă de soare, bucurați-Vă de ghiocei, bucurați-Vă de frumoasele zile ale primăverii și primiti cu drag Mărțișorul în sufletele voastre!La mulți ani și o primăvară îmbelșugată!

Cu respect,
Mihai Ghimpu,
Președintele Partidului Liberal

INTERVIU HOTNEWS Mihai Ghimpu : Liderii partidelor din Republica Moldova se sperie când văd știrile cu DNA-ul românesc

646x404Red: Ce aţi discutat cu preşedintele Klaus Iohannis astăzi, care a fost agenda discuţiilor?
Mihai Ghimpu: Situaţia politică şi cursul european al Moldovei.

Red: Care a fost cel mai important mesaj pe care i l-aţi transmis?
Mihai Ghimpu: Dacă în ţară merg lucrurile (în România – n.red.), o să meargă bine şi aici. Vrem – nu vrem, mulţi se uită dincolo de Prut. Oricum sîntem obligaţi şi unii şi alţii să facem aşa încît românii să fie mulţumiţi de viaţă, să simtă dreptatea, bunăstarea, democraţia că atare.

Red: Care a fost principalul mesaj pe care vi l-a transmis Klaus Iohannis?
Mihai Ghimpu: Să facem aşa încât să continue cursul european.

Red: Cum vedeţi perspectiva europeană a Republicii Moldova când are un guvern minoritar sprijinit de comunişti?
Mihai Ghimpu: Cu un guvern minoritar nu prea o văd. Partidul Comuniştilor, cu care există o înţelegere tacită, nu este un partid pro-european, ci un partid pro-CSI, pro-rus. Soluţia este un acord semnat între PL-PLDM-PD.

Red: Există pericolul anticipatelor?
Mihai Ghimpu: Nu este pericol de anticipate. Guvernul este format. Acum se apropie alegerile locale.

Red: În ce condiţii aţi veni la guvernare?
Mihai Ghimpu: Noi trebuie să fim parteneri egali. Noi nu putem adera la o alianţa minoritară formată din PD şi PLDM. Trebuie cele trei partide, aşa cum am şi făcut, avem experienţă AIE 1 şi AIE 2: program de guvernare comun, componentă guvernului, aşa cum face toată lumea.

Red: De ce v-au respins PD şi PLDM?
Mihai Ghimpu: În primul rând pentru că sîntem partid unionist. Apoi – interesele. Apoi poate fi – vom vedea cu timpul – schimbarea spre vectorul rusesc din care încă nu am scăpat. A declara e una, a face e cu totul altă.

Red: Au fost multe discuţii despre împărţirea posturilor din Guvern. Ministerul Transporturilor şi şefia procuraturii – aici s-au blocat discuţiile pe care le-aţi avut cu PLDM şi PD, sau au fost doar pretexte?
Mihai Ghimpu: Nu. Dacă ei voiau alianţa, sigur că lăsăm Ministerul Transporturilor, aşa cum a propus delegaţia europeană la discuţia din Aeroport (o discuţie între principalii lideri moldoveni şi reprezentanţii celor trei mari familii politice europene – n.red.). Procurorul general – aici noi nu schimbăm nimic. Aici ştim cine îl controlează.

Red: Cine?
Mihai Ghimpu: PD. Aşa a fost repartizarea. Organele de drept nu au fost depolitizate.

Red: Neacceptarea PL la guvernare are legătură şi cu discursul anti-corupţie pe care îl are partidul?
Mihai Ghimpu: Este şi această un motiv: interesul meschin personal şi de partid.

Red: Se tem liderii PCRM, PD şi PLDM de o justiţie independenţa?

Mihai Ghimpu: Sigur.

Red: De ce?
Mihai Ghimpu: Păi unde e miliardul de la Banca de Economii? Şi sînt şi alte lucruri. La noi avere au făcut cei de la putere sau de lîngă putere. Aşa au ajuns foarte bogaţi; nu prin concurenţă, prin deşteptăciune. Aşa a fost în toată zona fosta sovietică şi în zona fosta socialistă. Perioada de tranziţie e întotdeauna tulbure. Tulburi apă că să prinzi cât mai mult peste.

Red: Se sperie liderii politici din Moldova cînd văd ştirile din România cu DNA?
Mihai Ghimpu: Da, toată presă vorbeşte despre asta. Sigur va veni modelul asta într-o zi şi în Moldova. Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus.

Red: Nu va reproşaţi nimic în negocierile eşuate?
Mihai Ghimpu: Nu. Noi am făcut tot posibilul din 2009 încoace. Am cedat şi poziţia de preşedinte şi vicepresdinte al Parlamentului, atunci cînd ceilalţi se luptau care e mai mare şi mai tare, am făcut totul pentru că de existenţa Alianţei depindea cursul pro-european. Sînt nişte spculatii că PL trebuia să fie mai flexibil. Am acceptat să nu fie partajate şi cele trei mari funcţii din stat (preşedinte, premier, preşedinte al Parlamentului), am acceptat să nu avem postul de preşedinte al Parlamentului. Faptul că i-am criticat, asta nu consider că e o politică greşită. Dar ce, trebuia să tăcem în privinţa Băncii de Economii? Pentru asta trebuie să funcţioneze legea.

Red: A fost cumva şi un calcul politic să rămîneţi în Opoziţie, pentru a creşte în sondaje?
Mihai Ghimpu: Noi nu am pus niciodată mai presus interesul partidului mai presus de interesul naţional. Pentru noi la alegerile locale e importantă Capitală. Aici, Dorin Chirtoacă nu are contracandidat.

Red: Dar sînteţi mulţumit de cum arată Chişinăul? Sînt mulţi locuitori nemulţumiţi.
Mihai Ghimpu: În raport cu banii care există, da, sînt mulţumit, s-au mişcat lucrurile, că aici depinde de bani. Că poţi să ai suflet mare, dar ştiţi cum e, dragostea de mama e mare, dar ea se cîntăreşte cu ce are mama în buzunar pentru copil. Asta e democraţia.

Red: Legat de alegerile locale, sînteţi de acord cu o posibilă amînare, aşa cum a anunţat un lider PLDM?

Mihai Ghimpu: PLDM şi PD decid, ei au majoritatea cu comuniştii. Nu fac asta pentru Capitală, o fac pentru interesul lor: dacă se fac alegerile în iunie, ei sînt morţi. Ei cred că îşi mai revin după şocul acesta în societate, primit mai ales de alegătorii pro-europeni ai PD şi PLDM care au văzut apoi alianţa cu comuniştii. Dar situaţia s-ar putea înrăutăţi, cînd va începe relaţia cu FMI, să ceară închiderea celor trei bănci. Dar mai mult decît termenul din Constituţie nu pot amînă. Pe de altă parte e un plus, pentru că vara multă lume e plecată, mai ales tineretul. Dar nu s-au gîndit ei la PL şi Chirtoacă, credeţi-mă.

Red: Vorbeaţi mai devreme de interesele Rusiei. Care sînt vectorii ei de influenţă în Republica Moldova?

Mihai Ghimpu: Păi avem partide care fac deschis politică Rusiei, precum Partidul Socialist al lui Dodon. Alte partide fac mai deştept, mai ascuns.

Red: Daţi-ne un exemplu.
Mihai Ghimpu: Păi cum poţi să semnezi un acord în cadrul CSI în care se consfinţeşte sărbătorirea a 70 de ani de la victoria din al doilea război mondial să semnezi că război pentru eliberarea patriei, contrar legislaţiei noastre?

Red: Dar cine a semnat acest acord?
Mihai Ghimpu: Vlad Filat, fiind prim-ministru (din partea PLDM – n.red.). Dar şi PD-ul, cu limba moldovenească. A cui e politică asta? De unde vine ea? Vedeţi ce spune acum Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei din Rusia, că aici nu trăiesc români, ci moldoveni, naţiune inventată de ei. Aceste partide direct sau indirect promovează interesele Federaţiei Ruse. De aceea sîntem săraci şi dezbinaţi, pentru că noi avem partide geopolitice. Unele spre Bucureşti – Bruxelles, altele spre Moscova – Tomsk – Omsk – Vladivostok.

Red: Alegerile din Găgăuzia vor avea loc în curînd. La ce va aşteptaţi?

Mihai Ghimpu: Oameni care nu se bucură de faptul că au ajuns să trăiască pe teritoriul nostru, ci sînt recunoscători Rusiei că le-a dat pămîntul nostru. Ei sînt şi o să moară cu Rusia. Astăzi, au acest statut de autonomie tot datorită Rusiei. Ce, noi sîntem stat federativ? Nu, sîntem stat unitar.

Red: Cîştigarea alegerilor de către candidată susţinută de Moscova nu va produce încă o problema suplimentară pentru Moldova?
Mihai Ghimpu: Unde se vor duce ei, că sînt 100.000 şi stau în centrul Republicii? Ei nu înţeleg un lucru, că noi vom fi împreună, legaţi unul de altul. Trebuie o politică consecvenţă şi verticală a statului, dar toţi cei care vin la putere fac jocul lor că să-i împace, şi le creşte poftă. Actualul başkan, membru al Guvernului, a organizat un referendum ilegal împotriva cursului european, dar el rămîne membru al Guvernului.

Red: O altă problema mare este existenţa televiziunilor ruseşti. Cum se poate rezolva această problema?

Mihai Ghimpu: Ei deţin monopolul în lipsa televiziunilor româneşti. Noi nu avem curajul să-i închidem, deşi în privinţa Ucrainei de exemplu au făcut propagandă, agitaţie făţişă. Trebuie o putere care să-şi asume.

Red: Dar de ce nu promovaţi un proiect în Parlament în acest sens?
Mihai Ghimpu: PL include pe listele de la Parlament doar candidaţi care au că limba oficială limba română. PL are proiecte în Parlament, dar nu trece nici unul, nici măcar cînd eram în cadrul Alianţei. PLDM pe alocuri ne susţine, dar PD e împotriva, pentru că ei sînt pe eşichierul de stîngă, pro-ruşi.

Red: Există zvonuri aici, la Chişinău, că Iurie Leancă şi-ar putea face partid. Aţi face o alianţa politică?
Mihai Ghimpu: Să vedem, timpul ne va arată.

Red: Ce părere aveţi despre actualul premier, Chiril Gaburici?
Mihai Ghimpu: L-am văzut prima dată în Parlament – mă rog, îl mai văzusem la TV.

Red: Credeţi că va putea ţine Moldova pe orbită pro-europeană?

Mihai Ghimpu: Dar nu depinde el. Depinde de partide. Iată de ce vorbim de majoritrate parlamentară. Cele două partide nu au majoritate.

Red: Vedeţi drumul pro-european al Republicii Moldova frînat de sprijinul tacit al comuniştilor?
Mihai Ghimpu: Sigur, din start e clar că s-a început cu stîngul. Cum să guvernezi fără majoritate clară pro-europeană, ci cu sprijin tacit al comuniştilor? Asta e clar o frînă. Noi, liberalii, o să analizăm fiecare proiect cu atenţie, dar nu vom fi maşinărie de vot pentru ei.

Red: În Republica Moldova e în desfăşurare un scandal financiar uriaş. Cine e la originea lui şi cine a beneficiat?

Mihai Ghimpu: Eu am vorbit despre acest subiect din urmă cu patru ani, cînd s-a născut acest proiect de a fură Banca de Economii. Noi am format acum o comisie parlamentară de anchetă. Iar dacă organele judiciare tac, atunci e clar că e implicată Puterea.

Red: Dar aveţi dovezi că e implicat cineva de la Putere?

Mihai Ghimpu: Toată lumea ştie că Vlad Filat, fiind premier, avea control asupra Băncii de Economii, care era deţinută în proporţie de 56% de stat. Şi apoi domnul Leancă a semnat, fiind premier, micşorarea pachetului de acţiuni al statului.

Red: Cînd vom avea raportul comisiei parlamentare?
Mihai Ghimpu: În 15 zile cred că s-a decis. Dar mai e şi grupul de experţi din SUA, veniţi prin banca Naţională, care va face un raport. Dar a dispărut un miliard, şi e trist că lumea se comportă de parcă s-a pierdut un leu, deşi a trecut atîta timp. S-a făcut o percheziţii de ochii lumii. Dar vine ziua în care răspunzi în faţă legii, mai devreme sau mai tîrziu, şi asta se vede în România.

sursa: www.hotnews.ro

Cu căruța din Cioroborta in UE…

imageFoarte multă lume (jurnaliști, analiști politici, bloggeri, prieteni, neprieteni, cumătri, lăturași, pro-democrați, pro-liberali democrați, pro-europeni, seceri și ciocane, cu tot cu stele…) scrie, comentează, decid, toarnă plumb în cap, ca să ghicească dacă va vota PL guvernul în frunte cu Iurie Leancă sau nu.

E bine că se scrie, e bine că se comentează, ba chiar, pe alocuri se dau și indicații; nici o problemă, totul e democratic! Alta e că unii văd „paiul” din ochiul PL, dar nu văd trandafirul din ochiul PDM și stejarul din ochiul PLDM.

„PL să demonstreze că nu-i interesează funcțiile, dar  integrarea europeană!… „PL va răspunde dacă nu vom avea un guvern proeuropean”! PL, PL, și iar PL de o sută de ori!!! Și nici odată PLDM sau PDM. Interesantă logică și model de gândire, nu-i așa?

Acum, haideți s-o luăm de la început. De mai bine de două luni,  PL, PLDM și PDM au început să repare căruța construită împreună în 2009-2010, care de un timp stă răsturnată și boțită sub un gard la Cioroborta,  pentru a ne urca în ea și… di-i-i, murgule, spre Bruxeless…

Cu greu, dar s-a reparat… „PL mare treabă n-a făcut”, așa,  doar o roată”…, cum spun ei, „restul, noi – PDM și PLDM”.  Bine, fie și așa, important e să ne „urnim”din loc și să pornim la drum.

Când „ne sunăm”, la ce oră? „Cu cât mai dimineața, cu atât mai bine”. Cu toate că inima și-a încetinit bătăile, zic, începutul e bun, ce-a fost, a fost! Important e că ziua n-a trecut înzadar, avem căruța. Să fie într-un ceas bun, ne vedem mâine. Seară bună!

Și „mâine” a fost o săptămână, apoi alta, ca până la urmă să ni se dea de înțeles, că locul nostru e lângă oiște, iar în căruță locul e rezervat pentru PCRM!!!

Toată povestea e deja cunoscută, nu vreau s-o descriu… O întrebare totuși apare: câți din acești ”trei” vor rămâne în această căruță în drum spre Bruxeless ??? A doua întrebare: presupunem că-i credem, precum că nu s-au urcat trei în căruță, ci doar doi… Dacă e așa, atunci apare a treia întrebare: poți ajunge la Bruxeless într-o căruță cu trei roți?…

Alianță V+V+V=V

10885040_758809527521443_8534152033179577700_n

Alianța celor trei este „munca” de patru ani de zile a tuturor celor care, în interes meschin, au lustruit conștient fața celor, pe care ei înșiși nu doreau s-o vadă.

Răsfoiți presa scrisă, electronică, emisiunile cu „analiști politici” și o să vă convingeți, dacă până acum n-ați dorit sau nu ați observat. În toți acești patru ani, acești așa ziși bloggeri, analiști politici, îl vedeau vinovat în toate pe Mihai Ghimpu. Toate funcțiile și puterea la ei, dar, cică, „Ghimpu vrea funcții”, Ghimpu vinovat…

Azi, aceeași poveste: funcțiile supreme în stat – doar lor, ministerele cheie – lor, organele de drept la raport, dar Ghimpu e vinovat pentru că vrea MTID.

Alianță cu Comuniștii – tot Ghimpu vinovat. A mai rămas, și nu exclud că într-o bună zi se va întâmpla și aceasta, să spună, că jaful de miliarde de la BEM și celelalte două bănci s-a făcut la ordinul meu. Nu credeți? Indiferent, ce o să scrieți, Ghimpu vinovat și Chirtoacă-i de „jină”.
Noapte bună, moldoveni!

Basarabie cu jale – Grigore Vieru

ÎDSC_1221n mine a lovit străinul,
De Paşti sau Denii.
Dar încolţitu-m-au bezmetici
Şi moldovenii.
Că nu suntem români, străinul
Pe-a lui o ţine.
Şi-ai mei mai tare-l cred pe dânsul
Decât pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie.

Grigore-Vieru IMG_2656   123

Eminescu să ne judece

Mihai-Eminescu-b_w_Vector_Clipart

Mihai Ghimpu vrea Preşedinte”…, „Din cauza lui Ghimpu PLDM și PD vor face Alianță cu PCRM”… Ca să fie clar! Eu nu vreau Președinte! Eu vreau Banca de Economii, fiindcă Președintele dă medalii și ordine, iar Banca dă miliarde. Iată așa „dragii mei prieteni” care țipați din sala de decolare a Aeroportului. Vreau doar 17 miliarde de lei și atât. E mult? Nu cred!
Zbor ușor, NAȚIUNE!

„Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finaţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat. „Mihai Eminescu

Interviu pentru radio Europa Liberă: „Noi, liberalii, vrem să fim acolo unde se guvernează pentru oameni, nu împotriva lor”

interviuAlegerile au trecut de peste o lună şi în ciuda declaraţiilor de atunci ale liderilor partidelor pro-europene că se va realiza cât de curând o coaliţie şi un guvern va intra în acţiune „pentru că a fost înţeles mesajul alegatorilor”, iată că de o luna se bate pasul pe loc. Sigur, ni se reamintește, au fost şi sărbătorile, dar chiar şi cu sărbători oamenii aşteaptă să vadă ce anume au înţeles politicienii din votul dat de moldoveni pe 30 noiembrie. Europa Liberă l-a intervievat pe liderul PL, Mihai Ghimpu:

Europa Liberă: La ce se pot aştepta cetăţenii, dacă nu se poartă aceste discuţii la masa de negocieri între partidele care sunt datoare să formeze o majoritate parlamentară?

Mihai Ghimpu: „Cetăţenii cum au votat aşa să trăiască. În 2009 ne-am întrunit şi eu, fiind unul dintre cei mai în vârstă şi ca politician, le-am zis: „Luaţi-vă ce doriţi, să fiţi alianţă”.”

Europa Liberă: Şi acum nu ziceţi tot aşa?

Mihai Ghimpu: „Nu mai zic.”

Europa Liberă: De ce?

Mihai Ghimpu: „Fiindcă au mers prea departe.”

Europa Liberă: Şi acum PL cu ce ofertă vine?

Mihai Ghimpu: „Eu am zis să ia funcţii, dar ei au luat şi Banca de Economii, şi Aeroportul, şi vor să ia şi Calea Ferată, şi tot absolut.”

Europa Liberă: PL cu ce ofertă vine acum?

Mihai Ghimpu: „Noi vrem regula europeană – cine are mai multe mandate acela convoacă partidele cu care vrea să facă majoritate. Ne-au invitat, am fost. Într-o lună de zile să te întâlneşti de patru ori – mă scuzaţi, vă rog.”

Europa Liberă: S-au strecurat informaţii care spuneau că domnul Ghimpu râvneşte la fotoliul, la jilţul şefului statului şi de aceasta s-au împotmolit aceste negocieri.

Mihai Ghimpu: „Aceasta le este convenabil lor, fiindcă au televiziuni, bloggeri, analişti politici. Cum adică poate fi învinuit Ghimpu că noi vrem funcţii?”

Europa Liberă: Domnul Ghimpu îşi vrea funcţia de şef de stat?

Mihai Ghimpu: „Ştiţi bancul care circulă prin Chişinău? Că soţia mea, zice, cere câte o mie de lei. Şi ce face cu banii aceştia? Unde îi cheltuie? Dar ce crezi că îi dau? Aşa şi aici, Ghimpu vrea funcţii, dar Ghimpu nu deţine funcţii. Nouă ne revin – deţin alţii. Nu mai merge aşa. În caz că lucrurile mergeau în direcţia în care am dorit noi şi cetăţenii – schimbarea – atunci poate să rămână cum a fost. Dar cum este noi nu putem şi nu avem dreptul să acceptăm să rămână cum este. Ca să spun lucrurilor pe nume, în 2009 în buget erau minus opt miliarde de lei. Acum ştiţi care e gaura? 13 miliarde de lei. Aşa vor să meargă? Toate funcţiile lor, ca să ia mai departe, să nu rămână nimic în republica aceasta?

Europa Liberă: Dar până acum un an şi dumneavoastră aţi guvernat, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Până la noi nu a fost aşa ceva. Tocmai când ne-au scos pe noi de la guvernare, de atunci s-au pornit toate lucrurile în direcţia aceasta. 3,5 miliarde de lei ca să nu fie criză în sistem bancar date de Banca Naţională pentru Banca de Economii. Trebuie acum să vină Parlamentul şi să votăm, guvernul a dat garanţii, Banca Naţională nu poate introduce administrare specială şi da bani să acopere până nu are garanţia statului. Statul reprezintă guvernul.

Acum aceste 3,5 miliarde trebuie să le întoarcem Băncii Naţionale, fiindcă s-au luat din fondul băncii, care e mai mult de jumătate ceea ce s-a luat. Trebuie să emitem hârtii de valoare. În fiecare an noi trebuie în buget să introducem 700-800 de milioane ca să întoarcem suma aceasta înapoi. Dacă venim la guvernare, cum vor ei, noi trebuie să ne asumăm şi această responsabilitate. Lumea va zice: „Aţi mers împreună. Ce aţi făcut? Ce aţi schimbat?”. Noi, din contra spunem: „Domnilor, având în vedere situaţia din zonă, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în zona noastră, peste deal, căderea rublei, hrivnei. În zona aceasta este foarte grav. Situaţia cu gaura aceasta de 13 miliarde, haideţi să mai reducem din ministere, să facem reforma administrativ-teritorială.”

Europa Liberă: Am auzit că vreţi să fie comasat Ministerul Sănătăţii cu Ministerul Muncii. Am mai auzit că vreţi să comasaţi Ministerul Transportului cu Ministerul Dezvoltării Regionale.

Mihai Ghimpu: „Nu. Aici trebuie de dizolvat nişte ministere. Deci, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, trebuie să terminăm cu monopolul acesta sovietic, trebuie de dat la primării şi celelalte atribuţii care sunt să le dăm la alt minister. La fel şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Ce ne trebuie nouă Ministerul Tineretului şi Sportului fără bani? Pentru ce? Ca să râdă tineretul de noi şi să spună: „Aceasta e atitudinea faţă de noi?”. Sau Ministerul Tehnologiilor Informaţiei? Ce ne trebuie nouă minister de felul acesta? Avem o sumedenie de agenţii – Apele Moldovei, Pădurile – la Ministerul Mediului. Turismul – la Ministerul Culturii, că a fost înainte şi a fost corect. Deci, noi având patru ani foarte grei din punct de vedere economic şi social, trebuie să ne gândim cum vrem să guvernăm statul acesta.

Lumea ne va lua într-o bună zi în furci. Eu nu vreau să mă ia lumea în furci, că nu am nicio vină absolut nici la BEM, nici la Aeroport, nici la găurile acestea negre, la nimic absolut nu am. Din contra, noi am adus, fiind în afara guvernării, 400 de milioane de lei am întors bugetului prin sesizarea la Curtea Constituţională. Aşa nu mai merge cu noi. Ori schimbarea, ori să se ducă cu comuniştii.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar sunteţi conştient că dacă aceste condiţii pe care le înaintaţi dumneavoastră nu sunt acceptabile poate veni o altă formaţiune cu care fie se creează o majoritate parlamentară, fie se creează un guvern minoritar?

Mihai Ghimpu: „Eu nu vreau să dau prin aceasta votul cetăţenilor pentru distrugerea definitivă a prezentului şi viitorului lor.”

Europa Liberă: Şi sunteţi gata să rămâneţi în opoziţie?

Mihai Ghimpu: „Nu vreau în opoziţie. Eu vreau să construim, vreau să facem lucruri bune, dar nu vreau cum este aşa să rămână.”

Europa Liberă: Dar aşa cum vreţi dumneavoastră nu acceptă PD şi PLDM.

Mihai Ghimpu: „Nu acceptă, înseamnă că nu vor schimbarea. Ei nu vor să combatem corupţia, ei nu vor să se oprească de prihvatizări. Dar aşa eu nu vreau. Eu şi partidul, colegii mei, nu am venit în lupta aceasta pentru a fura cetăţenii. Noi am avem cu totul altă misiune – eliberarea.”

Europa Liberă: Dacă se creează situaţia când PD şi PLDM nu vor să guverneze cu PL, iar PL nu vor să guverneze cu aceste două componente, ce se întâmplă?

Mihai Ghimpu: „Eu am impresia că ei nu vor cu noi şi caută motiv ca să dea vina pe PL. Nu vrem niciun colţişor de bancă, nici din Aeroport, nici din Calea Ferată, nici de tren, nici de avion, de nimic absolut. Noi vrem schimbarea, să combatem corupţia care s-a dezvoltat în anii de guvernare liberal-democratică, să combatem sărăcia care deja macină toate familiile, toţi copiii dezbrăcaţi şi nehrăniţi, şi bătrânii trecuţi prin foamete, război, ocupaţie, prin tot ce doriţi.

Nu se mai poate aşa. Şi alţii miliardari – peste noapte. Democraţia nu e dată ca să îmbogăţească guvernanţii. Democraţia e dată ca cetăţenii să se simtă liberi, în bunăstare, în dreptate şi în prosperitate.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, admiteţi că Moldova ar putea să fie guvernată de un executiv minoritar, format din PLDM şi PD şi susţinut în Parlament de PCRM?

Mihai Ghimpu: „Noi, liberalii, vrem să fim acolo unde se guvernează pentru oameni, nu împotriva lor. Aceasta e toată poziţia Partidului Liberal în toată discuţia aceasta. Noi nu mai vrem să fim pur şi simplu maşina de vot. Noi să votăm, chipurile, integrarea europeană, dar de aici totul se ia şi lumea e tot mai săracă şi mai nemulţumită. Noi nu vrem să contribuim la compromiterea definitivă a democraţiei.”

Europa Liberă: Aţi putea rămâne în opoziţie, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Eu nu am venit în politică pentru ca să fiu la guvernare, nu m-am văzut niciodată boier, ministru, preşedinte, prim-ministru. Nu acesta este scopul vieţii mele. Eu am venit pentru a ajuta să vadă măcar o rază de fericire cetăţenii aceştia care atâta au suferit din toate părţile şi în toate timpurile.”

Europa Liberă: Deci, se va convoca o şedinţă a Parlamentului pe 12 ianuarie, aşa cum s-a cerut?

Mihai Ghimpu: „E treaba lor. Habar nu am. Aud că Ghimpu e la schiuri. Eu trebuia să merg în altă parte, mai departe şi special m-am dus aici, în caz că mă sună să mă întorc, de aici în șase-șapte ore sunt acasă.”

Europa Liberă: În România?

Mihai Ghimpu: „Şi de aseară sunt acasă şi nu am fost contactat de nimeni. De ce tot una-două – liberalii? Dimitri Gheorghievici, potoleşte-te, domnule, că nu te mai crede lumea aşa mare politician şi mare patriot, că uite, tu eşti gata să faci alianţă, să salvezi poporul, dar Ghimpu schiază. Eu invers cred, că tu eşti în munţii Austriei şi de acolo dai interviuri.

Mi-e ruşine, sincer să vă spun, de atitudinea, de responsabilitatea şi de faptul cum manipulează. Şi eu i-am rugat: stimaţi colegi, nu încercaţi din nou să manipulaţi cetăţenii având televiziuni, având bloggeri, având analişti politici. Nu trece de data aceasta. PL de data aceasta nu merge la faptul că să venim să furăm, să sărăcim statul acesta, cetăţenii mai departe. Gata, punctum, până aici.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, cei trei lideri, v-aţi întâlnit într-un format restrâns?

Mihai Ghimpu: „De patru ori.”

Europa Liberă: În cercul acesta restrâns, trei lideri?

Mihai Ghimpu: „Da. Şi una-două se învârt în jurul preşedintelui. Că preşedintele e în funcţie, dar ce, noi vrem acum să-l împărţim pe preşedinte? Conform regulilor, când îţi asumi actul guvernării, aceasta înseamnă şi pârghii. Pârghii înseamnă funcţii. De ce PD să aibă şi spicher, şi preşedinte? Le-am cedat data trecută, au deţinut funcţia de preşedinte care a fost. Acum iar vor? Să semnăm acordul şi să se ducă dacă nu cu Zinica, să se ducă cu Fiodorica la Bruxelles şi pe la Moscova? Nu mai merge aşa. Gata, Ghimpu o dată crede în oameni. Şi pentru binele cetăţenilor am cedat şi funcţii, și am acceptat și referendumul acela ca să fie președintele ales, cu toate că e o tâmpenie, că am avut doi președinți aleși și nu s-a fericit lumea. Aici depinde de om.”

Europa Liberă: PL vrea pârghii, dacă guvernează.

Mihai Ghimpu: „PL vrea, dacă merge la guvernare, guvernarea înseamnă responsabilitate, responsabilitate nu poate fi fără pârghii. Doi, PL nu mai vrea să avem organe de drept care sunt corupte, și politizat, și cei mai corupți. Duceți-vă și vedeți, dimineața când vin la serviciu, cu 2000-5000 de lei salarii, de unde au ei vile cu trei etaje în sus, cu trei în jos, BMW și Porsche? De unde ai, dacă eu știu că tu ai salariul de 3000 sau 5000 de lei? Ajunge! Cum să vă spun, se folosește statul și votul cetățenilor, adică democrația. Eu nu mai vreau așa democrație. Vreau schimbări. Guvernarea e pentru oameni.”

Europa Liberă: Se poate ajunge la anticipate, domnule Ghimpu?

Mihai Ghimpu: „Nu mă interesează. Nu port pietre în sân, nu am furat, nu am de gând să fur. Eu vreau să schimbăm lucrurile. Știți de ce? Avem două lucruri foarte importante: cetățenii și sprijinul european îl putem pierde. Iată!

Și pe mine aceasta mă deranjează și la aceasta mă gândesc, nu la funcții, fiindcă dacă ar fi ca funcțiile acestea pe care le vor ei, două, vă dați seama, încă mai spun: „Dar ce, Ghimpu, cu 12 mandate, uite, vrea una din trei funcții”. Eu nu vreau nimic, eu zic: „Hai să stabilim formula actului guvernării,cum guvernăm?”. Responsabilitate și pârghii.

În 2009 câte mandate avea PD? 12. Și ce a ales? Președintele republicii. Și nu Ghimpu alege. Noi suntem al treilea. PLDM alege, PD și ce rămâne PL. Și tot noi suntem vinovați. Zic: luați-vă, domnule. Nici nu vor deschis să spună: noi vrem două. Nu. „Ei, că vedeți, că nu e, că peste un an și trei luni să împărțim”. Domnule, funcția de președinte, de prim-ministru și de spicher se alege de către Parlament. Gata. Dacă tu ai de gând să vii cu trup și suflet, înseamnă că trebuie de la A până la Z, totul inclus în acord. Tot, ca să nu fie probleme ca data trecută, să te trezești pe la spate, pe la Bruxelles cu Zinica.”

Europa Liberă: Păi, data trecută ați făcut anexe, domnule Ghimpu. Și le-ați făcut în secret.

Mihai Ghimpu: „Și cu anexe ei s-au dus. Cu acord scris, și ei s-au dus cu Zinica.”

Europa Liberă: Cu doamna Greceanîi.

Mihai Ghimpu: „Cu o Zinică pe la Bruxelles. Așa lumea vorbea, că „a fost Zinica pe la noi”. Dar acum noi nu însemnăm nimic și nimic, tot așa tulbure, chestii. Și una-două PL e vinovat, că Ghimpu vrea funcții. Ghimpu nu vrea nimic decât să aibă obraz față de cetățeni și față de PL fiindcă așa cum a fost nu va mai fi, ca să folosească PL. În primul rând au făcut tot posibilul să distrugă PL și când au văzut că nu le-a mers, „hai măcar acum să-i compromitem, să-i punem așa ca să zică lumea: „Ei, dar ce-i mai votăm pe aceștia, vedeți că totuna conduce Plahotniuc și cu Filat”.  Ghimpu n-a fost condus și nu va fi condus absolut de nimeni, decât de conștiința proprie, de cauză și de oameni care dau votul pentru PL. Și în numele cetățenilor, voi merge numai pe calea corectă, calea cea dreaptă.”

Europa Liberă: Și dacă PCRM, în frunte cu Vladimir Voronin, le acordă sprijin, vă pomeniți în opoziție dumneavoastră și socialiștii.

Mihai Ghimpu: „Nu pomeniți de aceia, că aceia în genere sunt niște prăpădiți năuciți, nu știu pe ce lume se află. Lăsați-i pe aceia în pace.”

Europa Liberă: Dar vedeți o coaliție largă cu comuniștii, fără PL?

Mihai Ghimpu: „Nu mai văd. Care comuniști?”

Europa Liberă: Fără PL cu comuniștii…

Mihai Ghimpu: „Lasă-i să se ducă. Dar ei de acolo sunt veniți.”

Europa Liberă: Dar admiteți?

Mihai Ghimpu: „Dar lasă-i să se ducă, că ei de acolo sunt veniți.”

Europa Liberă: Totuși, admiteți așa ceva?

Mihai Ghimpu: „Pe ei îi privește, ei decid, nu eu. Eu nu vreau să fie comuniștii la guvernare, dar vreau ca ei să înțeleagă că așa nu se mai poate. Și cu minciunelele, cu faptul că poate Ghimpu a ceda, că cursul european, că să nu se ducă cu comuniștii – pofta în cui! Ghimpu cedează numai atunci când vede că se face pentru oameni. Când pentru interes propriu: bănci, aeroporturi ș.a.m.d. – nu.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar PCRM a lansat un apel și așteaptă să fie invitați la negocieri. A declarat-o Europei Libere chiar liderul fracțiunii comuniștilor, Violeta Ivanov.

Mihai Ghimpu: „Dacă nu le place Ghimpu, lasă să se ducă să se îmbrățișeze cu Voronin, că e mai bun. Comuniștii sunt mai buni, Voronin e mai bun: mai puține ministere trebuie să ia comuniștii. Acestea-s jocuri, ei nu se duc cu comuniștii. Ei vor pe noi să ne îndoaie.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar cine pe cine șantajează?

Mihai Ghimpu: „Nu e șantaj, pur și simplu, este lipsă de respect. Le-am spus: ori suntem o echipă care ne asumăm situația care este, de care noi nu avem nicio vină, ceea ce s-a creat, voi ați guvernat, dar cu toate acestea oi suntem gata să răsuflecăm mânecile și schimbăm lucrurile, ori altfel descurcați-vă singuri. Fiindcă beleaua aceasta, și gaura aceasta, și tot ce ați făcut ați făcut voi împreună. Și plus la aceasta, ați vrut să distrugeți PL. Au făcut tot posibilul, ca să omoare PL. Știți de ce? Dacă nu era PL, atunci acea drumul deschis spre comuniști. Dar cu cine altfel? Nu ai cu cine. Ghimpu, iaca așa, a făcut politică proastă, nu a trecut pragul, el e vinovat iar. Cum nu ai da, Ghimpu e vinovat.

Europa Liberă: Partajarea funcțiilor rămâne a fi mărul discordiei pentru a se urni carul din loc, pentru a se crea această majoritate în Legislativ.

Mihai Ghimpu: „Avem și la program, avem probleme și cu programul, vedeți că și cu structura avem probleme, ei nu acceptă.”

Europa Liberă: Ce ministere ați dori să revină PL?

Mihai Ghimpu: „Dar nu putem vorbi nici ei, nici noi despre ce revine. Formula, cum stabilim, cum e la moldoveni – care e mai obraznic ia și care e mai modest și mai cu simț – ce-i rămâne, cum a fost în 2009. Ori formula europeană: unu-unu-unu. Ne-am luat ale noastre câte revin, patru, gata, mai mult nu vrem nimic.”

Europa Liberă: Se mai zvonea că insistați să vă revină Ministerul Transporturilor.

Mihai Ghimpu: „Nu am discutat niciun minister. Noi nu am hotărât încă formula. Dar formula cuprinde și aceste trei funcții în stat. Hai să vorbim deschis: cum adică PL la guvernare, dar fără pârghii? Dar de ce atât de mult vor ei ca Ghimpu să nu dețină funcții? Cui nu-i place Ghimpu să fie într-o funcție de stat?”

Europa Liberă: Poate mergeți procuror?

Mihai Ghimpu: „S-a terminat cu partidele democratice și cu ceilalți, să merg eu procuror. Eu am venit pentru a face politică.”

Europa Liberă: Păi, lăsați să se înțeleagă că totuși ați dori o funcție.

Mihai Ghimpu: „Nu doresc eu.”

Europa Liberă: Una din cele trei funcții.

Mihai Ghimpu: „Da, una din cele trei funcții să aparțină PL. Aceasta înseamnă guvernare.”

Europa Liberă: Funcția de președinte abia în 2016 va fi vacantă, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Dar ce contează? Nu o împarte nimeni de acum. Dar lasă să și-o aleagă ei. De unde eu știu? Poate vor alege președintele ei. Nu știu ce vor alege. Formula.”

Europa Liberă:  Și răspunsul dumneavoastră: cum formați actul guvernării?

Mihai Ghimpu: „Echilibru trebuie să fie. Echilibrul trebuie să fie și în funcțiile prime în stat, și între ministere, în tot. Fiindcă mandatele sunt diferite, ministerele, instituțiile – diferite, dar răspunderea e egală în fața cetățenilor. Iată unde e problema. Și de aceea eu vreau să fie corect, responsabilitatea, trebuie să fie echilibru în puterea pe care ți-o asumi.”

Europa Liberă: Dar acest blocaj al negocierilor poate duce la instabilitate politică?

Mihai Ghimpu: „Dar nu este blocaj.”

Europa Liberă: Dar nici stabilitate politică nu e.

Mihai Ghimpu: „Dar nu e dorință. Nu este blocaj.”

Europa Liberă: De ce nu-i convocați dumneavoastră.

Mihai Ghimpu: „Nu.”

Europa Liberă: Cine așteptați să vă sune? Ieșiți cu inițiativa.

Mihai Ghimpu: „Dar de ce să sun eu?”

Europa Liberă: În interesul statului, ca să fie rezolvată problema.

Mihai Ghimpu: „Deocamdată nu văd interesul statului, văd alte interese.”

Europa Liberă: Știți cum e, cel mai în vârstă, cu mai multă înțelepciune convoacă el…

Mihai Ghimpu: „Am făcuta aceasta în 2009 și 2010.”

Europa Liberă: Repetați, domnule Ghimpu. Convocați-i la discuție.

Mihai Ghimpu: „Ne întâlnim în zadar. Ei trebuie să discute la partid și să vină cu decizii, dar ei vin: „Iaca așa…”. Și eu am spus: „Pentru ce ne întâlnim noi? Pentru ce noi organizăm întâlnirile experților, să vină să stea câte trei-patru ore degeaba? Hotărâți-vă odată!”. Deci, aceasta e poziția PL. Nu vreți, duceți-vă cu comuniștii și împărțiți dar toate funcțiile, atribuțiile, averea ș.a.m.d. Și gata!”

Europa Liberă: Și negociatorii acum nu au nimic de spus…

Mihai Ghimpu: „Dar ce să facă? Ei cam au pregătit totul, dacă înțelegerea se găsește sus. Am convenit să ne întâlnim câte trei de-amu. Bine, iată, aștept câte trei, noi suntem gata și câte trei.”

Europa Liberă: Aţi pomenit ceva mai devreme că ar putea cetăţeanul să ia politicul în furci.

Mihai Ghimpu: „Eu vreau să vă spun că vor fi patru ani foarte grei datorită lor.”

Europa Liberă: Dumneavoastră ziceţi datorită lor, ei spun datorită dumneavoastră. Şi tot aruncaţi pietrele unul în grădina altuia.

Mihai Ghimpu: „Nu. Eu vorbesc ce a fost până acum. De ce noi avem votul acesta având şi Acordul de Asociere, şi liberă circulaţie? De ce noi avem votul care îl avem?”

Europa Liberă: De la cetăţeni?

Mihai Ghimpu: „Da, de la cetăţeni. Înseamnă că guvernarea a fost proastă, lumea a pierdut încrederea. Aici e problema. Banca de Economii şi Aeroportul au pus capac la toate. Nu mai vorbim de toate celelalte mărunte.”

Europa Liberă: Dar unde este statul Republica Moldova, dacă aceste două instituţii au pus capacul la toate? Există statul Republica Moldova? Sau e unul falimentar?

Mihai Ghimpu: „Statul acesta nu trebuia să-l votez eu. Financiar încă el rezistă.”

Europa Liberă: Cât?

Mihai Ghimpu: „Depinde cum se va guverna mai departe. Am ajuns unde lucrurile trebuie serios, cu multă responsabilitate, toate puse ca la nemţi. Nemţii au un acord. Germania are probleme? Toate virgulele sunt puse pe sute de pagini. Aşa vrem şi noi.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar aceasta decideţi dumneavoastră împreună cu domnul Filat şi cu domnul Lupu.

Mihai Ghimpu: „Dar ei nu vor şi gata. Ei se învârt în jurul la, aşa, să mai iasă, cred că liberalii sunt buni, se poate de amăgit, de manipulat, nu ştiu cum.”

Europa Liberă: Nu au înţeles ei până astăzi cine e Mihai Ghimpu?

Mihai Ghimpu: „Aceasta mă întreb şi eu nu o dată. Ei cred că Mihai Ghimpu e cel care a fost în 2009: luaţi-vă tot numai să fie alianţă. Da, pentru oameni, dar nu pentru sărăcie, mizerie şi corupţie.”

Europa Liberă: Deci, continuă negocierile?

Mihai Ghimpu: „Eu, decât să fiu blestemat de oameni, mai bine mă dau deoparte. Eu nu mai vreau. Eu am crezut în 2009 cu adevărat…”

Europa Liberă: Dumneavoastră de unul singur vă dați deoparte sau vă dau deoparte?

Mihai Ghimpu: „La moment, la ziua de azi ei ne dau deoparte. Noi nu cerem nimic. Ei sunt cei care aleg, nouă – ce ne rămâne.”

Europa Liberă: Vă contraziceți, că ziceți că cele trei funcții trebuie să fie împărțite, ca responsabilitatea să fie egală, după care susțineți că nu cereți nimic.

Mihai Ghimpu: „Aceasta înseamnă pârghii pentru actul guvernării. Atunci când eu spun: „Eu vreau asta și gata, nu mă interesează, vreți cu noi, nu, cu comuniștii”, aceasta înseamnă cerințe. Dar noi nu cerem, noi spunem formula, formula pe verticală.”

Europa Liberă: Și așteptați formula aceasta să o elaboreze cine?

Mihai Ghimpu: „Dacă ei aleg X, Y, ei aleg primii, luăm, de exemplu, trei funcții, ei aleg primii. Cum poți învinui PL aici? Ne deranjează, cum am spus, să fie echilibru şi pe verticală, căci răspunderea este aceeaşi. Din 2016, din 2026, nu contează. Cert este că toate funcţiile se partajează între partidele care formează majoritatea parlamentară.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră, toţi trei, nu aveţi curajul să vă spuneţi toate lucrurile acestea în faţă?

Mihai Ghimpu: „Eu le spun. De aceea şi nu sun eu să-i convoc, cum spuneţi dumneavoastră. Nu vreau, fiindcă eu ştiu că e degeaba. Ei cred aşa: „Hai, tot întindem, întindem” şi când va fi ultima clipă și vor începe iarăşi mitinguri ca atunci la Teatrul de Operă. Vă amintiţi? „Ghimpu vrea alegeri anticipate, vrea să aducă comuniştii”. Ei au luat funcţiile, au luat tot şi Ghimpu e vinovat. Dar să aduceţi voi acum şi toată Rusia aici, degeaba. Şi acum am spus: PL are o decizie a partidului şi nu am dreptul să o încalc. Şi gata. Noi vrem guvernare pentru oameni şi nu pentru sărăcirea lor.”

Europa Liberă: Mulţi se întrebau cum să facă parte PL din această coaliţie eventual majoritară, dacă el optează pentru integrarea euroatlantică, în UE şi NATO?

Mihai Ghimpu: „Şi aici avem problemă, că NATO… Hai dar relaţii strategice cu Rusia. Strategice şi ei vin cu tancurile şi noi stăm, relaţii strategice şi ne îmbrăţişăm. Oameni de stat trebuie să fim. A fi deputat, preşedinte de partid e una, om de stat e cu totul alta. Trebuie să vezi lucrurile cu zece paşi înainte. Pe noi nu ne-au învăţat şi nu au vrut să ne înveţe sau să prindem, să însuşim lecţia din 1992, când a intrat rusul cu tancul la noi. Acum a intrat în Ucraina, noi toţi stăm: „Nu NATO! Nu!”. NATO e scut. NATO nu e tanc rusesc. NATO e scut. Am avut relaţii strategice. Şi Ucraina a avut relaţii strategice cu Rusia. Şi vedeţi acum? Putin ca şi la noi spune: „Noi suntem pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, respectăm suveranitatea”. Dar de aici ne bombardează, înarmează şi aduc, şi dau, şi fac. Şi noi stăm şi spunem: „Nu, noi nu vrem. Ghimpu, nu, lasă NATO. Care NATO?”. Domnule, eşti om de stat, trebuie să te gândeşti ce va fi mâine cu copilul tău, dacă nu te interesează copiii altora şi părinţii tăi sau alţi părinţi. Suntem între două state – România e membră NATO şi Ucraina deja a făcut demers şi au spălat neutralitatea aceasta, au dus-o pe râpă. Noi stăm între aceste două state care astăzi una e membră şi mâine alta şi noi stăm, nu, noi stat neutru. Cu armata Rusiei pe teritoriul nostru şi noi stat neutru. Doamne fereşte! Eu nu mai vreau să mă joc de-a guvernarea. Gata, s-a terminat, nu mai vreau. Ori guvernăm ca oameni de stat, responsabili, pentru oameni, pentru a dezvolta democraţia, pentru a pune pe picioare legea, funcţionarea ei, indiferent primar, procuror, poliţist, judecător, toţi trebuie să înţeleagă că până aici, s-a terminat, mai departe nu există posibilitate de a ne juca de-a democraţia.”

Europa Liberă: Actualul guvern rămâne în exerciţiu până se numeşte un alt premier?

Mihai Ghimpu: „Până se desemnează şi vine cu noul cabinet. Totul se face pentru ca PL să zică: „Dar noi nu vrem cu voi” şi să dea vina pe noi. Aceasta e toată politica lor. Diacov, de fapt, e oleacă cu limba mai lungă şi a spus: „Puneţi-vă pofta în cui”. Noi vrem să fim la guvernare, fiindcă guvernare înseamnă pentru oameni, pentru cursul european, dar nu vrem aşa cum a fost, noi vrem o cu totul altă guvernare. Dacă vreţi cu comuniştii din start, duceţi-vă cu comuniştii. Nu încercaţi să folosiţi PL, că nu va merge. Nu va merge. Şi lumea nu e proastă. Nu numai alegătorii noştri, dar toţi cetăţenii văd lucrurile care se întâmplă la noi.”

Europa Liberă: Dar admiteţi că varianta cu PL are şanse tot mai mici?

Mihai Ghimpu: „Noi am mai trecut prin aceasta.”

Europa Liberă: Am mai auzit şi altceva. Variantă cu guvern minoritar şi Plahotniuc ales preşedinte în 2016.

Mihai Ghimpu: „Chiar am pus întrebarea: „Am impresia că voi vreţi două funcţii, şi de spicher, şi de preşedinte al republicii?”. M-am gândit şi eu. Dar foarte interesant va fi – Plahotniuc – preşedintele republicii, Vlad Filat – prim-ministru şi Lupu – spicher. Trăiască democraţia! Bravo! Înainte!”

Europa Liberă: Ce vă doriţi cel mai mult acum?

Mihai Ghimpu: „Îmi doresc ca celelalte două partide să conştientizeze situaţia în care ne aflăm, ce avem de făcut. Şi cel mai important este că aceasta poate fi ultima şansă oferită nouă de către cetăţeni, Europa şi Occidentul. Dar, din păcate, vedeţi că totul se reduce la faptul că Ghimpu vrea funcţii. Din punct de vedere, îmi cer scuze de modestie, eu într-adevăr ar trebui să fiu primul care să merit funcţii, fără Ghimpu numai Voronin vă poate fi prieten, şi aceasta temporar. Toată lumea pleacă şi ne blastămă.”

Europa Liberă: S-a pierdut încrederea în toate instituţiile statului, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Datorită cui?”

Europa Liberă: Politicului, politicianului.

Mihai Ghimpu: „De aceasta PL vrea schimbarea. Fiindcă aceasta înseamnă că peste patru ani de zile vin, mia de procente, partidele pro-ruse şi eu nu vreau să contribui ca să întoarcă republica cursul spre Kremlin. Mai bine deoparte decât să contribui la Uniunea Euroasiatică.”

Interviu preluat de pe pagina Europei Libere de la Chișinău www.europalibera.org

La mulți ani, stimați cetățeni!

la multi aniMult stimați cetățeni,

În aceste clipe de la răscrucea anilor, mulțumirea și recunoștința noastră se îndreaptă către cetățenii noștri, care nu au încetat să creadă în victoria Libertății, Democrației și Dreptății. Îmi doresc ca acest an care vine – 2015, să aducă pace,liniște și bunăstare în casele noastre, în fiecare familie, în viața fiecărui cetățeanal Republicii Moldova, precum și încrederea într-o viață mai bună. În prag de An Nou, gândul îmi este alături și de miile de moldoveni plecați la muncă peste hotare, de familiile lor rămase acasă, de pensionari, bătrâni, bolnavi, orfani, cărora le doresc, de asemenea, căldură în suflet, bunăstare, pace și liniște, fericire și un an mai bun.  Mă adresez și tinerilor, avem nevoie de implicarea voastră mai activă în viața politică, economică, socială, pentru ca Republica Moldova să devină un stat cu adevărat democratic, cu un viitor prosper, sigur și promițător, alături de popoarele din Marea Familie Europeană.

În aceste ultime clipe ale anului, vă doresc să petrecem sărbătorile de iarnă cu lumină în suflet, împreună cu cei dragi și apropiați. În casa fiecăruia să domnească fericirea, iar inimile DVS să fie pline de bucurie și iubire. În pragul Noului An, în numele echipei Partidului Liberal, Vă doresc sănătate, bucurii, multă dragoste și bunăstare! Fie ca Noul An să Vă aducă mai multe zâmbete, mai multe reușite și mai multe împliniri.

​Lăsați magia urăturilor străbune să Vă picure în suflet fiori de sfințenie și primiți cu drag gândurile noastre de prețuire, prosperitate și belșug. Vă urăm un An al dorințelor  împlinite, cu multă liniște, căldură și armonie în suflet, un An mai bun și mai luminos.

Fie ca speranțele și proiectele Dumneavoastră cele mai frumoase să-și găsească împlinirea în anul 2015!


SĂRBĂTORI FERICITE ŞI LA MULŢI ANI!

Crăciun fericit și La Mulți Ani !

craciun-fericitDragi cetățeni!

Crăciunul este Sărbătoarea minunată care ne dă putere să fim mai buni, mai generoși şi mai credincioși. Deschideți larg ușile și lăsaţi să Vă intre în case spiritul acestei sărbători! Deschideți-Vă inimile pentru ca Bucuria și Împlinirea să Vă umple sufletul!

Vă dorim, de Naşterea Domnului, să Vă îmbrăţişeze cald Iubirea, Înțelepciunea, Încrederea și Generozitatea! Vă dorim tuturor – atât celor de acasă, cât şi celor aflaţi peste hotare, să aveți parte de multă căldură în suflet și în casă, bucurie în inimă, multă sănătate și putere de muncă.

Fie ca bucuria Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos să Vă pătrundă în suflet și să Vă binecuvânteze, iar splendoarea colindelor românești să Vă umple inimile de credință și speranță.

Alături de urările tradiționale de Crăciun, apreciem şi Vă mulţumim pentru încrederea pe care ne-aţi acordat-o! Să primim Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului plini de speranță și de încredere, călăuziți de dragoste şi lumină, iar anii care vin să fie cel puțin la fel de fericiți ca cei de până acum!

Este momentul să uităm de griji și supărări, să iertăm, să iubim, să le mulţumim celor dragi pentru că ne sunt aproape şi să ne bucuram împreună de magia sărbătorilor.

SĂRBĂTORI FRUMOASE DRAGI ROMÂNI MOLDOVENI!

Interviul acordat în EXCLUSIVITATE pentru TIMPUL. „Dacă va fi a şaptea roată la căruţă, PL se va retrage din alianţă”

timpul foto– Dle Mihai Ghimpu, în 2009, când partajați funcţiile, ne spuneați că vorbiți despre principii şi valori. Astăzi, toți ne spuneți că nu aveţi nevoie de funcţii. E cam același lucru, doar formularea diferă?

– Eu nu fac parte din grupul de discuții, dar știu că se vorbește despre programul de guvernare și modul în care vom guverna. Odată cu formarea alianţei, lumea nu mai ia în calcul cine şi câte mandate are și toate cele trei partide de la guvernare îşi asumă în mod egal responsabilitatea. PL propune practica europeană, care prevede partajarea pe verticală. Adică, partidul care a acumulat cele mai multe sufragii, în cazul nostru PLDM, propune formarea majorității parlamentare și un model de guvernare, după care alcătuim programul comun, care nu poate prevedea altceva decât îndeplinirea Acordului de Asociere. Noi trebuie să facem ca valorile europene să funcționeze în RM. Iar partajarea funcțiilor se va face mai târziu, pentru că poți avea oameni buni, dar dacă ai un program prost, nu ajungi nicăieri. Și dacă vom alege modelul european, atunci PLDM va alege primul și una dintre cele trei instituții principale în stat: președinția, parlamentul sau guvernul. Următoarea funcție o va alege PD, iar nouă ne va reveni funcția care rămâne. Ulterior, în aceeași ordine, fiecare partid își va alege pe rând câte o instituție, minister. Dar în niciun caz partajarea nu trebuie să rămână după modelul vechi. Pentru schimbarea mult așteptată, avem nevoie de o contrabalanță. Dacă cineva va vrea să folosească şi modelul european, și cel moldovenesc, după cum îi convine, PL nu va accepta. Noi trebuie să ne reabilităm în faţa cetăţenilor care, prin votul din 30 noiembrie, au dat dovadă de o mai mare responsabilitate decât unele partide politice în timpul guvernării.

Ce părere au colegii dvs. din PLDM și PD despre acest model de partajare a funcțiilor?

– Cred că am înțeles cu toții că nu avem altă cale, decât cea a bunului simţ şi a responsabilităţii. Altminteri, vom fi măturaţi de pe arena politică, vom aduce RM la faliment şi o vom întoarce în zona fărădelegilor, a umilinței și a sărăciei, din care nu am reușit să ne rupem. Dacă vom compromite în continuare încrederea cetăţenilor și a partenerilor noștri externi, drumul nostru european se va sfârși.

– Într-un interviu recent spuneați că PL cedează și nu are nevoie de funcţii. Să însemne că sunteți gata să vă asumaţi toate gafele PD şi PLDM?

– Eu am spus că prioritatea PL nu sunt funcțiile, ci cursul european. Și dacă unii cred că le aparţine totul, fiindcă au mai multe mandate, noi putem să renunţăm la funcţii, ca să nu punem la bătaie cursul european. Însă această variantă nu poate funcţiona, deoarece, dacă unul dintre noi va face o prostie, lumea va crede că toţi am făcut-o. A guverna înseamnă a avea funcţii. De aceea, dacă vom semna un document care apoi va fi aruncat în sertar, cum s-a întâmplat data trecută, atunci PL se va da la o parte. Nu vrem să fim complici la compromiterea cursului european, pentru că nimeni nu ne va vota data viitoare. Iar cursul european nu înseamnă doar aderarea la UE, dar şi distanţarea de cei care ne-au ocupat şi dreptul de a ne hotărî soarta. Dacă suntem urmașii lui Ștefan cel Mare, trebuie să scoatem armata rusă din cetatea marelui voievod, Tighina, și să restabilim cetatea! Şi dacă suntem stat de drept, legea trebuie să funcţioneze nu doar pentru muritorii de rând, dar pentru toţi – de la vlădică până la opincă. Eu niciodată nu am ținut parte celor care au încălcat legea. Când un membru al PL a fost reţinut pentru dare de mită, am spus: „Dacă a încălcat legea, să răspundă”. Și aşa va fi.

– Dacă PD şi PLDM îşi vor împărți principalele funcţii, iar PL va primi nişte agenţii, bunăoară. În interes naţional, veţi ceda?

– Nu-nu-nu, aşa nu merge! N-ar fi fost o problemă, dacă guvernarea lor nu ar fi compromis cauza pentru care pledează PL. Şi nu există nicăieri o coaliție, în care unul să-şi ia caşul, şi altul – zărul. Noi vrem să stabilim criteriile, conform standardelor europene. Repet, dacă mergem pe modelul european, ei vor alege primii. Faptul că ei au fost la guvernare nu contează. După alegeri, guvernarea lor „frumoasă și sănătoasă” s-a sfârșit. Începem de la zero.

– Deoarece liderii PLDM și PD sunt oameni bogaţi, supranumiţi oligarhi, şi au nevoie de sfere de influenţă pentru a-şi aduna averi, există serioase îndoieli că ei vor accepta modelul propus de PL.

– Să nu se supere, dar ei trebuie să tragă linia. Politica și funcțiile într-un stat de drept şi democratic sunt pentru oameni, dar nu pentru demnitari. Dacă vrei să fii bogat și ai cap, pune-l în mişcare şi demonstrează că nu foloseşti pârghiile administrative pentru a face miliarde. Așa, orice prost poate să vină în parlament și să devină miliardar.

– Cum veți proceda, dacă cerinţele PL vor fi, totuși, ignorate?

– Atunci să facă alianţă cu alţii. Înseamnă că interesul lor nu este cel european, nici cel național.

– Şi veți renunța la guvernare?

– Dacă vom fi a şaptea roată la căruţă, nu mai merge! Știţi că funcția de spicher al parlamentului în AIE-2 i-a revenit PL-ului? Şi cine a ocupat-o? Noi am cedat, dar ce au câștigat cetățenii din asta?

– Ar putea și acum să se repete aceeaşi poveste. Să vi se promită funcția de șef al statului pentru 2016, când expiră mandatul lui Nicolae Timofti, iar între timp să fie schimbată procedura de alegere a președintelui. Şi rămâneți fără nimic. Sau cineva din PD ori PLDM să opteze pentru funcția supremă în stat, dar să conducă parlamentul până în 2016…

– Nu vom admite! Noi trebuie să stabilim mecanismele de alegere a celor trei funcții de la bun început, pentru ca acestor instituţii să le fie asigurată funcţionalitatea și să nu reintrăm în criză politică.

– Care poate fi mecanismul pentru alegerea şefului statului în 2016?

– RM este un stat parlamentar și cred că trebuie să menținem acest statut. Din păcate, colegii noștri n-au dat curs deciziei pe care am luat-o împreună în AIE-1 și AIE-2, privind adoptarea noii Constituţii. Să fi făcut acest lucru, astăzi nu exista problema. Dar cineva şi-a lăsat această rezervă, pentru cazul în care va pierde alegerile. Și atunci s-ar fi pus bine pe lângă majoritatea parlamentară de stânga, ar fi oferit niște voturi pentru președinte și ar fi tras foloase. Sunt jocuri, interese personale. PL propune să alegem anume mecanismul, pe care l-am abandonat atunci. Să organizăm un referendum pentru a reduce numărul voturilor necesare pentru alegerea șefului statului de la 61 până la 51, dacă vrem să păstrăm cursul nostru european.

Vlad Filat optează pentru un referendum privind alegerea președintelui de către cetățeni…

– Nu trebuie să complicăm şi mai mult situaţia politică. Despre care alegeri directe vorbiţi? Datorită cui noi guvernăm acum? Datorită Partidului Comunist Reformator şi a blocului „Uniunea Vamală”. Dacă acceptăm alegeri directe, vom pierde cursul european. Haideţi să fim treji la minte! Eu și PL nu vom face jocul Moscovei. Știu că aici merg împotriva voinţei multor oameni, dar alegerea preşedintelui de către cetăţeni înseamnă şi schimbarea atribuţiilor preşedintelui. Noi şi aşa nu ne prea înţelegem, de ce să creăm încă o putere în stat? Ce a câştigat RM din faptul că a avut doi preşedinţi aleşi de cetăţeni? Avem oameni fericiți, copii sănătoși, suntem membri ai UE?

– Dar ce a câştigat din cei doi preşedinţi aleşi de parlament?

– Corect, nu contează cine îl alege, parlamentul sau cetăţenii. Contează cine este omul ales, dacă pledează pentru binele oamenilor sau pentru avere, vile, avioane şi elicoptere. Trebuie să stabilim în acord dacă șeful statului va fi ales direct de cetăţeni sau de parlament. Pentru noi e important să avem stabilitate politică şi să nu ajungem peste un an şi trei luni la anticipate.

– Dacă nu veţi ajunge la consens, credeți că este posibilă o alianţă PD-PLDM-PCRM?

– Democraţia permite orice fel de alianță și decizia le aparține. Vedeţi că unii dintre colegii noştri încearcă deja să influenţeze opinia publică prin bloggeri că va fi greu de înţeles cu Ghimpu? De fapt, cu Ghimpu e foarte uşor de înţeles când este interes naţional, dar nu personal. Cu Ghimpu ne te poţi înţelege numai atunci când calci în picioare oamenii. Dacă ei au scopul de a ne constrânge și a da vina pe noi, pentru a coaliza cu Voronin, le doresc succese. Dar e una să discuţi cu liberalii şi e cu totul alta să discuţi cu comuniștii. Să nu uităm că PL a promovat permanent integrarea în UE şi în NATO. Fără NATO și UE, vom fi ocupați din nou. Cine nu crede, să se uite peste deal.

– Cum putem adera la NATO, dacă trăim din împrumuturi externe şi nu investim bani suficienţi în securitate?

– Slavă Domnului că lumea politică a înţeles cine este Putin şi încearcă să-l coboare cu picioarele pe pământ. Dacă Rusia nu avea pierderi uriaşe în buget, ei aveau să înceapă şi la noi un conflict. Şi dacă Ucraina cu 46 de milioane populaţie nu se poate apăra, cum ne vom apăra noi, cu trei milioane? Ce nu-i ajunge astăzi Rusiei: pământ, bogăţii, apă, rachete? Cu toate astea, ruşii îşi împuşcă fraţii ucraineni… Asta trebuie să ne îngrijoreze. În situaţia respectivă, pe noi ne poate apăra doar NATO. Fiind un stat neutru, nu punem problema ca mâine să aderăm la NATO, dar trebuie să ne apropiem de ei, fiindcă noi nu ne putem asigura independenţa statului şi libertatea cetăţenilor în faţa agresiunii rusești.

– Dumitru Diacov a propus formarea unei coaliţii largi, adică din cele trei partide proeuropene și PCRM. N-ar fi o idee bună?

– Noi nu vom accepta, deoarece PCRM este succesor de drept al partidului comunist, partid totalitar, care a ocupat acest teritoriu. În urma ocupaţiei, a dus în Siberia sute de mii de oameni, a omorât zeci de mii, a organizat foametea. Acest partid e străin neamului nostru. Cu secera şi ciocanul în frunte, au fost omorâte sute de milioane de oameni. Eu nu mă aşez la masă cu succesorii călăului.

– Dar cum să înţelegem schimbarea la faţă a lui Vladimir Voronin, care acum un an susţinea Uniunea Vamală, iar astăzi e proeuropean?

– Eu consider că Voronin are și ceva suflet. El e antiromân, dar își iubește pământul, fapt confirmat prin nesemnarea memorandumului Kozak. Şi prin faptul că, imediat cum a aflat despre „Antifa”şi de ceilalţi din jurul lui, s-a debarasat de ei. Asta demonstrează că Voronin iubeşte cât de cât acest pământ, numai că vede lucrurile diferit, cu ochii ocupantului.

– Dacă e aşa, poate că e în beneficiul ţării să coalizaţi şi cu el?

– Să-şi schimbe denumirea, să condamne ocupaţia, să renunţe la seceră şi ciocan şi să treacă de partea adevărului. Dar atâta timp cât stă cu satana în sân, nu poate fi vorba!

– Mai sunteţi unionist?

– România e ţara mea. Datorită faptului că mi-am asumat această povară, care contravine mentalităţii cetăţenilor noştri veniţi din imperiul rus totalitar, PL acumulează doar 10-12% din voturi. Unii cetăţeni îmi spun deschis că ne admiră, dar nu votează pentru noi din cauza că sunt român şi unionist. Credeţi că eu nu pot să mă pornesc prin sate şi să spun minciuni? He-he-he…. Nu sunt mai prost decât ei

Şi de ce nu spuneţi minciuni?

– Nu pentru aceasta am venit în politică.

– În ce circumstanţe este posibilă unirea RM cu România?

– La etapa actuală, singura posibilitate este continuarea cursului european şi distanţarea de imperiul răului. Eram în Italia şi o doamnă îmi spune că noi vorbim moldoveneşte. O întreb dacă are copii. „Sigur”, zice. Şi îi pun altă întrebare: „Dvs. singură i-aţi născut sau împreună cu altă femeie?”. Ea nu pricepe. Eu continui: „Îmi daţi un exemplu, când un copil e născut de două femei?”. „Ce vorbiţi?”, zice ea. Şi i-am spus atunci: „Dar cuvântul „mamă”, „casă”, „masă” poate avea două mame naturale, una moldovenească şi alta română?”. De fapt, și când eram preşedinte, m-au întrebat dacă mai sunt unionist. Anume după asta a început PL să se ducă în jos. Numai decretul meu din 28 iunie ce înseamnă? Recunoaşterea că în acea zi Basarabia a fost ruptă de la Patria-Mamă. Totodată, unirea nu poate fi forţată, nici rezolvată cu bâta. Va veni ziua în care majoritatea cetăţenilor vor conştientiza că sângele apă nu se face.

Dvs. aţi furat ceva de la stat?

– Nu. Eu din 1988 dau la stat. Am luat Partidul Reformei şi am făcut din el o formaţiune parlamentară şi de guvernământ. Eu doar am dat de la mine.

– De ce n-aţi furat, ca să aveţi mai mulţi bani?

– Eu n-am nevoie de bani mulţi. Averea mea nu sunt casele, maşinile, avioanele, dar libertatea, unitatea și bunăstarea poporului meu.

– Sunteţi singurul din eventualii lideri ai AIE, care nu intraţi în tagma aşa-zişilor oligarhi. Cum se îmbogăţesc demnitarii noştri?

– Un exemplu este Banca de Economii. Se iau credite care nu se restituie. Sau se folosesc banii statului, folosindu-se pârghia administrativă. Sau se alege o întreprindere rentabilă, în fruntea căreia se pune un manager prost, care-i coboară preţul. Apoi o cumperi cu nimic și mâine o pui iarăşi în funcţiune. Sunt scheme cunoscute.

– Dacă vă referiți la colegii dvs. din AIE, cât timp ar putea exista o alianţă, întemeiată pe asemenea interese?

– Nu vorbesc despre ei, dar despre cum unii devin miliardari. Cât îi privește pe ei, dacă vor guverna cum au făcut-o, noi vom pleca. Eu nu vreau să contribui la distrugerea definitivă a cetăţenilor care au trecut prin ocupaţie, război, foamete organizată, sărăcie şi mizerie. Eu vreau ca oamenii s-o ducă mai bine, dar nu să-i ajut să se sinucidă. Dacă nu vom corecta lucrurile, va veni acesta (Dodon – n.red.), trădătorul de neam şi de ţară, împreună cu femeia de lângă el, care nu are pic de ruşine că a fost prim-ministru și acum stă alături de „împăratul” țării, care i-a ocupat teritoriul şi i-a dus părinţii în Siberia. Unde-i mândria, demnitatea ta, femeie?

– Victoria celor trei partide proeuropene se datorează în parte şi excluderii din cursa electorală, pe ultima sută de metri, a partidului „Patria”. Credeți că este vorba de o răfuială politică?

– Ba nu, câştigul socialiştilor se datorează excluderii lui Renato Usatîi, fiindcă Dodon nici nu visa la un asemenea rezultat. Cât priveşte excluderea partidului, eu cred că hotărârile CEC şi ale instanţelor de judecată au suport juridic. Nu e simplu să scoţi un concurent electoral fără argumente.

– Aţi discutat vreodată cu Renato Usatîi?

– Nu, nu l-am văzut niciodată. Mi-a scris odată un mesaj că îl va pune la punct pe Filat, dar nu i-am răspuns. Viziunile noastre sunt absolut diferite.

– Oricum, după scorul înregistrat la parlamentare, Usatîi şi Dodon ar putea prelua controlul la nivel local în jumătate de ţară, după alegerile locale din 2015…

– La alegerile locale este votat primarul. Și satul nu-i prost! Aici a fost vot geopolitic, dar în sat lumea optează pentru cel pe care îl cunoaşte. Oamenii din sat nu-s așa de proști, ca să voteze cu X, pe care-l vede ca pe-un un „târâie ogheal” și care poate fi din lumea criminală sau vreun radical antiromân şi antieuropean. În Ucraina, înainte de a intra armata rusă, s-au ridicat ucrainenii de etnie rusă. Sunt şi aici dintre cei care visează la Uniunea Sovietică. Cu cât lumea e mai săracă, cu atât sunt în creștere crimele şi nemulțumirea. Uitaţi-vă cum s-au pornit ăştia din „Antifa” să rezolve problemele cu arma, dar dacă aveau să trăiască bine, vă asigur că erau mai puţini sau niciunul. Sau priviți la Țările Baltice, de unde ruşii nu vor să plece acasă. Eu am întâlnit ruşi, care m-au întrebat: „Mihai, când va fi unirea ceea?”. Un om deştept nu poate să nu vadă cât de frumoasă e România! Cnezatele rusești s-au unit pentru a fi un popor mai puternic și militar, și economic. De ce noi stăm pe loc?
– Care ar trebui să fie reacția autorităților față de avertizarea lui Igor Dodon, precum că, de nu vom denunţa Acordul de Asociere cu UE, vom avea câte o republică în nord şi în sud, iar câteva raioane din centrul RM se vor alipi României. Există voci care consideră că astfel el se face vinovat de trădare de patrie.

– Politicianul nu poate fi tras la răspundere pentru declarații, atâta timp cât acestea nu sunt transformate în acțiune. Dar ce fel de trădare de patrie, dacă Dodon nu are patrie? RM nu este patria lui. 

– Premier va rămâne Iurie Leancă?

– Nu ştiu. PLDM decide primul ce funcţie îşi alege.

– Dacă PLDM şi PD îşi împart funcţiile de şef al statului şi de spicher?

– Atunci Dorin Chirtoacă va fi prim-ministru.

– De ce tot el nu ar fi spicher al parlamentului, dacă această funcţie va reveni liberalilor?

– Pentru că funcția de primar general al capitalei este mai importantă, decât cea de spicher. Și Dorin Chirtoacă va candida pentru mandatul trei.

– Spicher veţi fi dvs.?

– Nu știu, încă nu s-a discutat la partid. Dar eu tare nu vreau, când îmi amintesc câtă sănătate mă costau acele zile…

– Dar dacă Chirtoacă pierde alegerile locale? În faţa lui Dodon, bunăoară…

– Pun pariu cu oricine că el va câştiga în turul doi. Nici nu se discută! Dodon poate nici să nu treacă în turul doi. El o să se dezumfle, pentru că Uniunea Vamală, cu care el a amăgit lumea, este o fantomă pentru RM.

– Dle Ghimpu, în condiţiile în care reforma justiţiei stagnează, iar lupta cu corupţia se duce doar la nivel local, RM ar putea să nu adere la UE niciodată. Sau UE să nu mai existe, când ne va veni rândul.

– În UE putem ajunge atunci când va funcționa legea, când implementarea reformelor va aduce creșterea economică, diminuarea corupției, eradicarea sărăciei. Dacă nu vom face asta în patru ani de zile, s-a terminat cu noi. A doua povară grea pentru RM în calea europeană este influenţa Rusiei. Nu ne putem controla întreg teritoriul, avem o gaură neagră, pe unde se spală miliarde. De acolo vin încoace fel de fel de criminali. La noi toţi sunt cumetri şi când apare vreun pericol pentru ăștia, ei trec Nistrul şi nu-i mai găseşti. Totuși, spre deosebire de georgieni, noi avem norocul că suntem în vecinătatea UE. Dacă n-o să se facă reformele sau dacă UE nu se va mai extinde, avem a doua soluţie – revenirea la casa noastră națională, România. Astfel, salvarea noastră poate fi reunirea, adică întoarcerea acasă, unde este și UE, și NATO, și viitor.

Sursa: www.timpul.md

Mesajul Dlui Petras AUŠTREVIČIUS, europarlamentar ALDE

Mesajul Dlui Petras AUŠTREVIČIUS, europarlamentar ALDE : „Aș dori să le urez prietenilor noștri din Republica Moldova, inclusiv principalilor noștri parteneri -. Partidul Liberal, să formeze noul guvern într-un mod constructiv și rapid, având în vedere situația geopolitică din regiune ”

1397235_10203116230285935_1790662657378941947_o

Discursul ținut la lansarea CARAVANEI NATO ȘI UE

IMG_9512Bună ziua stimați cetățeni,

Bună ziua dragi prieteni,

Scumpi colegi,

Republica Moldova fără NATO e ca un robinet fără apă, și asta vrem să înțeleagă nu doar cetățenii, dar și partidele politice cu care ne vom întâlni să guvernăm și să construim acel drum spre Europa. UE este uniunea unde pacea, bunăstarea, creația, activează liber, omul se culcă liber, omul e sigur de ziua de mâine, omul e sigur în viitorul său. Noi de 200 de ani suferim, cred ca nu mai este alt pământ care a suferit atât și care este amestecat cu sângele neamului. Unii cetățeni nu doresc în NATO, alianța care oferă pacea, ci doresc să avem tancul în cetatea lui Ștefan cel Mare. Atunci, ne întrebăm, a cui urmași suntem noi? Urmașii lui Petru I ori ai lui Ștefan cel Mare? Păi, dacă suntem urmașii lui Ștefan cel Mare, atunci de ce îmbrățișăm tancul rusesc, urâm tot ce e național, ne temem de NATO și vrem cu Rusia? Cine ne este prieten? Sau ce fel de prieten ne dorim noi? Un prieten care te ajută sau un prieten care te pune în genunchi, te fură, te minte sau/și îți bagă cuțitul din spate? NATO este prietenul nostru, NATO este prietenul tuturor, pentru că NATO oferă pace, dar pace înseamnă stabilitate politica. Iar stabilitate politică înseamnă stabilitate economică, stabilitate economică înseamnă locuri de muncă, pensii, salarii, burse, viață mai bună! Cei care au guvernat și care guvernează se uită la Bruxelles, dar stau cu ursul în brațe și se tem să pomenească cuvântul NATO, pentru că așa ne-au băgat în cap cei care ne-au ocupat. Oare e greu să înțelegi?! Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, spune că Republica Moldova trebuie să adopte o lege cu privire la neutralitate. De ce? Cine e Lavrov? Decebal, Burebista, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare? Fiindcă asta le trebuie lor, ei știu foarte bine că noi avem în constituție aceasta normă, stat neutru, dar văzând că noi, liberalii, am început lupta pentru NATO și împotriva neutralității, ei vor să se mai asigure printr-o lege prin care să dăm dreptul să stea armata de ocupație pe teritoriul nostru.

Nu! Teritoriul e al nostru, țara e a noastră, pământul e al nostru, tot ce stă aici e al nostru! Și pe noi să ne lase să ne hotărâm soarta așa cum noi ne dorim. Vor stat neutru cu prezența armatei lor pe teritoriul nostru! Iată ce înseamnă neutralitatea pentru Republica Moldova. Neutră, dar cu „catiușa” în pat, cum glumesc și ironizez eu, și cu tancul la poartă. Eu sunt sigur ca vom câștiga la Curte, căci am depus o sesizare în acest sens. La momentul adoptării Constituției, armata rusă era pe teritoriul nostru și aceasta este armată de ocupație și nicidecum nu suntem stat neutru. Neutralitatea îi trebuie Rusiei ca să ne ocupe din nou, așa cum au facut-o în 1940, așa cum au făcut-o și în Georgia, în Ucraina. Căci dacă Georgia, Ucraina ar fi fost membre NATO, Putin ce ar fi făcut? Nimic! Oare e greu de înțeles acest lucru?

Stimați cetățeni,

Cu PL ne culcăm, cu PL dormim, cu PL ne trezim și cu PL votăm! Fiindcă PL vrea pace, liniște pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate. Rus, român, armean, georgian, găgăuz, ucrainean, bulgar, evreu. Noi nu putem oferi o pace doar pentru moldoveni. Ori pace pentru toți cetățenii Republicii Moldova ori război, așa cum este astăzi în Ucraina și a fost la noi în 1992. În 92 nu au murit doar moldovenii, a împușcat ucraineanul în ucrainean, rusul în rus, bulgar în bulgar, român în român, din vina cui? Din vina politicii rusești! Iată de ce avem nevoie de NATO! Și vreau să vă spun, pe data de 30 noiembrie, cetățenii vor vota pentru UE și NATO, iar pe data de 1, 2 sau 3 decembrie (sau data când vom discuta formarea unei coaliții de guvernare), noi vom semna un Acord, așa cum au semnat ucrainenii când au format Coaliția de guvernare și primul punct a fost aderarea la NATO. Așa va face și Partidul Liberal! Doar aderarea la NATO ne poate aduce nouă o coaliție cu foștii colegi, nu-i acceptăm pe cei care sunt pentru urs. Noi nu vrem să fim umiliți în continuare, noi nu mai vrem politică la două capete, noi vrem așa cum spune lumea civilizată, ori ori, s-o terminăm cu politica dublă! Niciodată călăul n-a îmbrățișat jertfa pentru a o ferici, a îmbrățișat-o pentru a-i băga cuțitul în inimă! Și asta a fost timp de 200 de ani!

Stimați cetățeni,

PL nu înseamnă doar Partidul Liberal, ci și pace și libertate! De aceea, votați PL!

PL! PL! PL! PL înseamnă pace, libertate, jos corupția, jos hoții, jos mafioții! PL înseamnă dragoste față de dvs, față de acest pământ, față de trecutul dureros al nostru, al părinților și buneilor noștri, al tuturor celor care au murit în timpul foametei organizate, care au fost deportați în Siberia.

Așadar, stimați cetățeni,

Pe data de 30 noiembrie, mână de mână, unul câte unul, mergem la vot și votăm PL! PL înseamnă NATO și UE! Votăm PL, votăm NATO, votăm UE! Iar pentru ca mesajul nostru, pacea, liniștea, bunăstarea să ajungă în fiecare sat, localitate, casă, în fiecare inimă, la fiecare om, în numele NATO și UE, în numele LIBERTĂȚII noastre, care este mai scumpă decât toate, dau start caravanei NATO și UE!

Cu PL în familia NATO și UE!

Votăm PL, votăm NATO și UE!

 

28 noiembrie 2014

Interes major în Germania: Editorialul lui Mihai Ghimpu difuzat la postul public german de radio „Deutsche Welle”

mihai_ghimpu1Republica Moldova şi alegerile parlamentare de duminică, 30 noiembrie, sunt urmărite cu mare atenţie în Germania, pe fondul evoluţiilor geopolitice din regiune. Pe 16 noiembrie, Klaus Werner Johannis, german de origine, a fost ales preşedintele României. Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat pe Klaus Johannis pentru a-l felicita şi cu această ocazie i-a spus că „apreciază ca foarte importantă colaborarea între Bucureşti şi Chişinău pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”. Miercuri, 26 noiembrie, preşedintele ales al României, Klaus Hohannis, s-a întâlnit la Bucureşti cu Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului şi prim-vicepreşedintele Partidului Liberal. În acest context, Postul german „Deutsche Welle” a difuzat editorialul despre semnificaţia alegerilor semnat de Mihai Ghimpu, preşedintele PL, editorial pe care îl prezentăm în continuare.

Duminică Europa joacă o carte mare în Republica Moldova

Pe 30 noiembrie 2014 vor fi organizate alegeri parlamentare în Republica Moldova iar rezultatul acestora este foarte important pentru succesul politicii europene din vecinătate şi pentru politica Externă şi de Securitate comună a UE.

Republica Moldova este succesoarea RSS Moldoveneşti, fondată de Stalin pe o parte din teritoriul provinciei românești Basarabia, anexată la URSS în 1940. Românii moldoveni reprezintă populaţia majoritară. Limba oficială este româna, conform deciziei Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013. Până atunci limba se numea „moldovenească”, un artificiu găsit de sovietici pentru a sublinia diferenţa faţă de limba română. Până în 1940 o comunitate de 100.000 germani a locuit în Basarabia şi la Stuttgart există Societatea Germanilor Basarabeni (Bessarabiendeutscher Verein). Horst Köhler, fostul preşedinte al Germaniei este compatriotul nostru, pentru că părinţii săi au fost germani basarabeni.

În anul 2009 guvernul a fost format de o coaliţie pro-europeană. Cu sprijinul UE, Republica Moldova a făcut progrese remarcabile. Creşterea economică a fost constantă. La summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28-29 noiembrie 2013, Republica Moldova a semnat cu UE Acordurile de Asociere şi Acordul de Liber Schimb. În aprilie 2014 s-a liberalizat regimul de vize al UE pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Apropierea de Occident a Chișinăului a determinat Rusia să declare un război comercial împotriva Republicii Moldova, interzicând importurile de vin, fructe, legume, carne. Amenințările sau embargourile Moscovei nu ne vor abate din drumul nostru european. Am recepţionat cu foarte multă atenție mesajele de susținere emise de partenerii noştri occidentali, dar am înțeles și lecția conținută în mesajul domnului Johannes Hahn, comisarul european pentru Negocierea Extinderii, către premierul sârb Alexandăr Vucic că a venit momentul ca Serbia să aleagă între UE şi Rusia. Noi, de la Chişinău, vrem să-i asigurăm pe partenerii din UE că Republica Moldova va da întotdeauna dovadă de solidaritate europeană și nu vom adopta în niciun fel așa numita „politică la două capete”. Am fost impresionaţi de discursul cancelarului german Angela Merkel la reuniunea G20 de la Sidney, când a spus că Rusia ameninţă Republica Moldova şi alte state. Atunci am simţit că nu suntem singuri şi Germania este lângă noi, umăr lângă umăr, așa cum a fost de fiecare dată, mai ales cu ocazia vizitei doamnei cancelar Angela Merkel la Chișinău din 22 august 2012.

Pe 16 noiembrie 2014 în România a fost ales preşedinte Klaus Werner Johannis, de origine germană. Peste 80% dintre cei 36.000 de moldoveni cu cetăţenie română care au votat la secţiile de votare deschise de România în Republica Moldova l-au ales pe Klaus Johannis. Alte câteva mii de moldoveni cu dublă cetăţenie aflaţi în statele UE au votat pentru Klaus Johannis la ambasadele şi consulatele României din străinătate. A fost un vot pentru orientarea sa euro-atlantică, pentru susţinerea statului de drept, a supremaţiei legii şi luptei anticorupţie. Acest vot a fost încă un mod al românilor moldoveni de a transmite lumii ce doresc.

Cancelarul Merkel, felicitându-l telefonic pe preşedintelui ales al României, i-a transmis acestuia că „apreciază ca foarte importantă colaborarea între Bucureşti şi Chişinău pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova”. Acest mesaj are o semnificaţie deosebită, pentru că se ştie că România doreşte maximul posibil pentru Republica Moldova şi atunci înţelegem că aspiraţiile noastre nu sunt fără temei. Aprecierile cancelarului german ne fac să înţelegem că parteneriatul dintre Germania, România și Republica Moldova, desfăşurat în cadrul politicilor UE, este o realitate care depăşeşte abordările inspirate din concepţiile vechi ale sferelor de influenţă şi echilibrelor de putere. Parteneriatul Germania – România – R. Moldova trebuie să devină un proiect (geo)politic major în regiune.

Victoria în alegeri a forţelor pro-europene la alegerile de duminică şi formarea de către acestea a unui guvern dedicat integrării europene ar însemna un succes şi pentru politica de vecinătate a UE, având în vedere puternicul sprijin financiar, politic şi diplomatic, acordat atât Republicii Moldova cât şi Parteneriatului Estic. Venirea la putere în Republica Moldova a forţelor eurasiatice ar compromite semnificativ politica de vecinătate a UE în spaţiul estic şi ar da o legitimitate nedorită conceptelor revolute ale sferelor de influenţă.

Suntem însă optimişti privind rezultatul alegerilor de duminică. De asemenea, suntem convinşi că UE, Germania și SUA, nu vor permite încălcări ale dreptului internaţional ce guvernează relaţiile dintre state, subminarea suveranităţii unui stat european, membru demn al comunităţii naţiunilor.

Mihai Ghimpu

Fost preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al Republicii Moldova 2009/2010

Preşedinte al Partidului Liberal

http://www.dw.de/duminic%C4%83-europa-joac%C4%83-o-carte-mare-%C3%AEn-republica-moldova/a-18091808

Scrisoare deschisă către cetăţenii Republicii Moldova – Politica la două capete ne duce în Eurasia

mihaighimpuEstul Europei se află într-o situaţie tensionată şi capitalele mari trimit mesaje atât statelor membre UE şi NATO din regiune, cât şi statelor care  se află pe drumul integrării europene, cum este cazul Republicii Moldova. Mesajul acestora a fost clar: nu mai este loc pentru compromisuri.

  • Victoria Nuland, subsecretarul de stat american pentru afaceri eurasiatice, a ţinut un discurs pe 2 octombrie în care a somat liderii statelor central şi est europene din NATO şi UE să nu mai promoveze democraţia „neliberală”, gen Putin, şi să nu mai protejeze corupţii. Mesajul a fost înţeles foarte bine. La Budapesta, în Ungaria, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă sub conducerea opoziţiei pentru a protesta împotriva unei taxe pe internet, aberante şi nedemocratice, menită să înăbuşe libertatea de exprimare. Mesajul de la Washington a fost recepţionat foarte bine şi la Bucureşti, unde recent s-a declanşat ofensiva anticorupţie şi au fost arestaţi înalţi demnitari.
  • Serbia a căpătat deja statutul de ţară candidată la aderarea la UE, dar  poate pierde acest statut peste noapte, dacă va continua aşa zisa politică la două capete („politică deşteaptă”), care este la modă şi la Chişinău. Serbia spune că vrea în UE pentru a beneficia de avantaje, dar este aliata Kremlinului în probleme cheie, cum ar fi gazoductul South Stream şi sancţiunile aplicate Rusiei de către UE. Pe 20 noiembrie, Johannes Hahn, comisarul european pentru Extindere, i-a transmis premierului sârb  Alexandăr Vucici că Belgradul a ajuns în punctul unde va trebui să aleagă între UE şi Rusia.

Partidul Liberal a recepţionat acest mesaj şi a înţeles foarte bine că în familia euro-atlantică nu este loc pentru guvernanţi care lucrează împotriva democraţiei sau care tolerează corupţia. Apartenenţa la NATO şi UE nu înseamnă doar semnarea unor acorduri, ci asumarea valorilor euroatlantice, adică democraţia, supremaţia legii, lupta împotriva corupţiei, solidaritatea euroatlantică. Trebuie sa învățăm din cazul Serbiei: nu poți să stai în „zona gri”, trebuie să aderi la valorile euroatlantice sau sa fii asociat lumii fără valori clare a Estului, care falsifică și tranzacționează principiile democratice.

  • Partidul Liberal, un partid cu vocaţie europeană şi membru al ALDE, familia liberalilor europeni, cunoaşte foarte bine aceste aspecte şi înţelege mesajul. Unul dintre motivele pentru care PL susţine hotărât aderarea Republicii Moldova la NATO este că vrea să arate comunităţii euroatlantice că Republica Moldova a ales tabăra, că este de partea democraţiilor occidentale. Nu credem că politica „la două capete” („politica deşteaptă”) de balans între Vest şi Est va aduce vreun folos Republicii Moldova, pentru că în ultimele două decenii această politică ar fi avut timp să-şi arate roadele. PL crede ca în lumea euroatlantică nu exista granițe ideologice: lumea euroatlantica împărtășește aceleași valori si credințe fundamentale, din acest motiv dorim sa întărim alegerea proeuropeana cu o deplasare spre dimensiunea de securitate asigurată de NATO.
  • Partidul Liberal a luat act de răspunsurile PLDM şi PDM, că nu intenţionează să se coalizeze în niciun fel după alegeri cu PCRM, răspunsuri formulate la solicitarea PL. Considerăm aceste răspunsuri binevenite pentru opinia publică internă și internațională. Venirea la putere în Republica Moldova a unor forţe antieuropene, fie ca urmare a alegerilor de duminică, fie ulterior, ca urmare a unor compromisuri şi jocuri politicianiste, ar însemna blocarea cursului european. Adică oprirea finanţărilor, gonirea investitorilor, faliment economic, haos politic şi dezordini de stradă. Corupţia şi abuzurile funcţionarilor vor fi fără margini dacă se opreşte reforma Justiţiei. Republica Moldova s-ar transforma într-o Cecenie sau un Daghestan Partidul Liberal face un apel la solidaritate către forţele proeuropene și pro-euroatlantice în vederea alegerilor de duminică, precum şi în perioada postelectorală, când este posibil ca forţe ostile Republicii Moldova să încerce acţiuni subversive cu scopul de a destabiliza şi compromite Republica Moldova. O Moldovă dominată de forţe străine, izolată şi eurasiatică, nu va avea cum să asigure pacea şi prosperitatea cetăţenilor săi. Iată de ce PL propune asigurarea integrării euroatlantice şi întărirea securităţii naţionale, inclusiv prin modernizarea armatei şi aderarea la NATO. Odată ce Republica Moldova va avea securitatea asigurată, iar drumul spre Europa va fi fără întoarcere, economia se va dezvolta rapid, la fel ca în celelalte 10 foste state socialiste care au aderat la NATO şi UE. O economie puternică va asigura şi locuri de muncă, salarii, pensii.
  • Integrarea europeană nu este un vis, este o realitate de zi cu zi! Republica Moldova este cel mai avansat stat dintre statele care fac parte din Parteneriatul Estic. Republica Moldova este unicul stat care a semnat şi Acordul de Asociere cu UE, cât şi Acordul de Schimb şi care a liberalizat şi regimul de vize cu UE. Cu excepţia statelor baltice, membre NATO şi UE, nici un alt stat din fosta URSS nu are regim liberalizat de vize cu UE. În timp ce aplicarea acordului dintre UE şi Ucraina este suspendată pe moment, Acordul de liber schimb încheiat de Republica Moldova funcţionează din plin şi creşterea exporturilor moldoveneşti în UE a început la scurtă vreme după semnare. Avem de ales între a ne asocia Uniunii Euroasiatice , o construcție ipotetică și fără contur, care produce puțin peste 2000 miliarde USD sau de a ne asocia spațiului euro-atlantic, bazat pe valori și principii, un spațiu cu o piaţă de peste 35000 miliarde USD.

Dragi concetăţeni, depinde numai de voi ca drumul spre Europa, spre libertate şi prosperitate să fie fără întoarcere! Am putea pierde totul într-o singură seară, duminică – 30 noiembrie, dacă unii vor sta acasă. Nu lăsaţi să se întâmple asta! Veniţi şi votaţi pentru Europa cu toată încrederea şi nădejdea. Gândiţi-vă la copiii voştri şi în ce lume vreţi ca ei să crească.

Duminică amintiţi-vă de fraţii, părinţii, copiii voştri din Italia, Portugalia, Spania, Franța, Germania, Grecia, Canada sau România. Ei se vor scula de dimineaţă şi vor merge zeci sau sute de kilometri până la cea mai apropiată ambasadă sau consulat al Republicii Moldova, unde vor sta ore în şir ca să voteze pentru voi. Nu staţi acasă, duminică mergeţi la vot şi votaţi şi pentru ei şi pentru voi!

Votați cu PL, ca să ajungem în familia NATO și UE!

Discurs ținut la sfințirea CRUCII LIBERTĂȚII

DSC_0866E cam frig, dar Dumnezeu este cu noi și cred că această zi va încălzi pe veci neamul nostru, unitatea noastră și libertatea noastră !

Nu poți fi liber, dacă teritoriul țării tale sau o parte din el este ocupat, dacă la tine acasă ești impus să vorbești limba celui ce te-a ocupat, în locul limbii materne, să înveți istoria ocupantului, în loc de istoria poporului tău, să te închini și să depui flori la monumentul străinului, în locul monumentelor eroilor neamului tău.

A fi liber înseamnă a trăi împreună cu poporul tău pe pământul strămoșilor tăi, pământul dat Dumnezeu, a contribui la păstrarea și dezvoltarea valorilor naționale, dar, în primul rând, a-ți cunoaște și a vorbi limba maternă și a te mândri cu propria identitate, cea română, a fi urmaș adevărat al strămoșilor tăi, a iubi tot ce înseamnă OM, NAȚIUNE, ȚARĂ!

Liviu Rebreanu spunea: „Libertatea e cea mai mare nenorocire pentru poporul care nu-i copt s-o aibă.” Eu, stimați prieteni, consider că noi, românii moldoveni, suntem copți de a trai în LIBERTATE, poporul nostru, NAȚIUNEA, merită, ca și celelalte popoare și națiuni, să trăiască liber și să-și hotărască prezentul și viitorul.

Acest lucru îl demonstrează toți acei care chiar din prima zi de ocupație au luptat pentru libertatea și unitatea noastră, pentru viitorul nostru: „Arcașii lui Ștefan”, „Sabia Dreptății”, „Majadahonda”, formată din liceenii din Orhei, Partidul Libertății și mulți, mulți cetățeni români care au fost striviți de către arma ocupantului, inclusiv și fratele meu, Gheorghe Ghimpu, care a stat 6 ani în lagărele comuniste, fiind luat în ziua Crăciunului de aici, din Colonița. Iată de ce am decis ca această CRUCE să fie pe acest pământ al Coloniței, între două râuri, între Prut și Nistru. Dar cel mai important, nici un locuitor al Coloniței nu a luptat împotriva neamului, nici un consătean nu avem care ar fi lucrat în KGB ca să ne ia limba, identitatea și tot ce ne-a dat Dumnezeu.

Această Cruce a Libertății vine să ne amintească că libertatea nu se cerșește, libertatea se cucerește! Pentru libertate trebuie să lupți, și chiar dac-o ai, trebuie să ai grijă de ea ca de propria fântână sau ca de un izvor.

CRUCEA LIBERTĂȚII este un simbol al unității de pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului. Pe ambele maluri ale acestor râuri locuiesc români, unii dintre care, din păcate, și-au uitat limba, identitatea, mama, tatăl, români moldoveni pe care i-a impus Rusia să împuște unul în altul în Războiul de pe Nistru, așa cum astăzi în Ucraina împușcă frate în frate.

Această cruce este și un simbol al credinței și demonstrează că toți înaintașii noștri nu au murit în zadar, iar idealurile pentru care au luptat se vor realiza. Pe data de 30 noiembrie, împreună în familia NATO și UE! CRUCEA LIBERTĂȚII este un simbol al rezistenței împotriva sistemului totalitar comunist. Doar fiind liberi, putem să ne construim viitorul! Această Cruce trebuie să devină astăzi simbolul victoriei noastre, să nu-i mai reușească nimănui să calce pe acest pământ și să ne ia libertatea. Eu sunt convins că Dumnezeu vede și aude, și prin această Cruce va apăra neamul nostru, ne va apăra pe noi, românii moldoveni de pe malurile Nistrului și Prutului.

E timpul ca cetățenii Republicii Moldova să conștientizeze că nu există viață fără libertate. Se spune că cel mai important este viața, dar viața fără libertate nu mai e viață… Iată de ce libertatea înseamnă viață !

Eu sper că toți cei care vor trece pe lângă această cruce sau o vor vedea își vor aminti de libertatea noastră, vor lupta pentru ea și vor duce mai departe drapelul libertății pentru care au murit mii de oameni, inclusiv colegi de-ai noștri, oameni care și-au jertfit viața, familia, pentru libertatea naostră, pentru această zi, ca în toamna anului 2014, într-un an crucial, istoric pentru noi, să ridicăm în memoria lor această Cruce, Crucea Libertății neamului românesc.

Trăiască neamul românesc! Trăiască libertatea! Cu PL în familia NATO și UE! Cu PL pentru Libertatea și Unitatea noastră!

26 noiembrie 2014

Felicitări, Domnule Președinte ales al României, Klaus Iohannis!

10639616_708737169213537_1303515836193370995_nStimate Domnule Președinte ales al României, Klaus Werner Iohannis,

Votul pentru „România lucrului bine făcut” și victoria categorică pe care ați obținut-o  au  demonstrat autoritatea politică a Dumneavoastră,  susținerea fermă acordată de cetățeni pentru continuarea modernizării României, în cadrul familiei euro-atlantice, și dorința de a trăi într-o Românie UNITĂ, stabilă și prosperă. Am observat o responsabilitate și o dragoste și mai mare în aceste zile a DVS, în calitate de român, față de România, mândrie care se citește pe chipul DVS.

De asemenea, îmi exprim convingerea că atât bogata experiență profesională, cât și perspicacitatea de care ați dat mereu dovadă, vor contribui la dezvoltarea României, la continuarea reformelor și transformărilor inițiate. „Politica trebuie să producă rezultate, nu un spectacol steril!” – sunt perfect de acord cu poziția DVS! Pe cetăţeanul simplu,  sunt convins, îl interesează siguranţa, bunăstarea, dreptatea, ordinea, performanţa în administraţie, învăţământ și sănătate. Îmi doresc să avem în continuare acele relații frățești, relaţii de susţinere a Republicii Moldova, inclusiv în perspectiva aderării la NATO și integrării în UE.

Vă urez succes şi multă forţă în edificarea unei Românii UNITE, moderne şi democratice, unde justiția și Statul de Drept funcționează pentru binele românilor de pretutindeni!

Partidul Liberal salută ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE

SteaguriPartidul Liberal salută ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE și felicită toți cetățenii R. Moldova, indiferent unde  s-ar afla, cu acest prilej.

Votul exprimat consfinţeşte avansarea Republicii Moldova pe calea europeană, spre un viitor mai bun, mai sigur, cu demnitate și în libertate și bunăstare.

Partidul Liberal consideră că doar prin aderarea la NATO a Republicii Moldova și integrarea în UE, se va crea un fundament solid necesar implementării cu succes a reformelor, ceea ce va garanta securitate cetățenilor noștri și va oferi stabilitate pe termen lung, bunăstare şi dezvoltare economică.

Partidul Liberal aduce mulțumiri tuturor cetățenilor care în 2007 au luptat alături de echipa PL pentru a salva capitala din mâinile comuniștilor. Datorită acestei victorii a lui Dorin Chirtoacă pentru funcția de Primar general al mun. Chișinău, aspirația către un viitor european a devenit și mai pronunțată, iar cetățenii au demonstrat că-și doresc o viață mai bună în sânul familiei europene. Urmare a acestei victorii, în 2009-2010 cetățenii și-au exprimat votul pentru partidele care aveau incluse în programul lor obiectivul integrării europene, datorită lor a fost posibilă formarea unei guvernări democratice, iar Republica Moldova a început să facă pași importanți spre Uniunea Europeană. Un rol important l-au avut tinerii care au ieșit pașnic să apere democrația pe 6-7-8 aprilie 2009.

De asemenea, Partidul Liberal le mulțumește membrilor PL, care au dat dovadă de verticalitate și consecvență în lupta pentru Libertatea și Dreptatea noastră, și nu în ultimul rând, tuturor celor care și-au dat votul pentru Partidul Liberal!

Am reușit aceste lucruri pentru că am fost ÎMPREUNĂ – și cei de acasă, dar și cei plecați peste hotare! Mulțumim și celor din Diasporă, pentru că prin implicarea lor a fost posibilă realizarea visului european!

Această mare realizare a fost posibilă datorită ajutorului necondiționat oferit de țările membre ale UE, Statele Unite ale Americii, dar și de alte state, fapt pentru care le mulțumim oficialilor și cetățenilor acestor state.

Cursul european al republicii trebuie să fie protejat și să continue!

Cu PL în familia NATO și UE!

%d blogeri au apreciat: