Ion şi Doina Aldea Teodorovici – „RAPSOZII UNIRII”!

7

În această noapte s-au împlinit 21 ani de când s-au stins din viaţă mult regretaţii patrioţi şi cântăreţi – Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Două inimi, două lacrimi, două flăcări ale românismului şi libertăţii noastre care au aprins focul sacru pentru tot ce este frumos şi pentru acelaşi ideal naţional.

Au fost 2 cetăţi care au apărat valorile noastre româneşti şi ne-au cântat, neînfricaţi, despre Eminescu, despre neam, despre Limbă – comori pe care le pierduse Basarabia şi care, datorită lor, le-am regăsit şi am continuat să luptăm pentru a le apăra şi a le transmite urmaşilor noştri.

Astăzi, în şcoli/licee/universităţi, se învaţă în limba română, străzile sunt numite în cinstea marilor personalităţi ale neamului nostru, alfabetul latin a fost reintrodus în Basarabia, copilaşii poartă prenume româneşti, iar pentru toate acestea trebuie să le mulţumim şi lor. Au plătit scump pentru că au spus adevărul, şi au trăit pentru popor, pentru Dreptatea şi Unitatea lui, reuşind, prin cântece sublime, să trezească conştiinţa naţională, iată de ce suntem obligaţi să continuăm această luptă, căci, până astăzi, poporul nostru este umilit şi nedreptăţit de Moscova politică.

Adevărate Simboluri ale Renaşterii Naţionale, neînfricaţi EROI ai Libertăţii, făuritorii podului de flori dintre Basarabia şi România(în 1990), personalităţi epocale pe care, din păcate, nu le mai avem printre noi, iar sufletele lor nu vor fi liniştite până nu se va realiza idealul pentru care s-au jertfit – reîntregirea neamului românesc, şi aceasta este datoria noastră.

„Ei au ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul”, scria regretatul poet Dumitru Matcovschi despre Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Şi, într-adevăr, au zburat pe aripile demnităţii neamului şi au înălţat prin cântec cele trei sfinte culori ale tricolorului, pentru că EI, RAPSOZII UNIRII, au dat glas durerii inimilor locuitorilor acestui mult pătimit pământ, durerii celor deportaţi în Siberii de gheaţă, a celor trecuţi prin chinurile foametei organizate, prin gulagurile şi case de nebuni, doar pentru că-şi iubeau neamul şi urau ocupantul, torturilor nemiloase, id est, a celor pedepsiţi doar pentru că erau pentru Unitatea şi Libertatea neamului nostru.

Vor rămâne veşnic vii în amintirea noastră!


Un răspuns to “Ion şi Doina Aldea Teodorovici – „RAPSOZII UNIRII”!”

  1. ion purice Says:

    respect pină la stele


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: