Guvernanții ne îngenunchează iar în fața ocupanților

Astăzi, 30 august 2013, Conducerea Partidului Liberal a organizat o Conferință de presă în cadrul căreia au exprimat nemulțumirea Partidului Liberal față de unele vizite care urmează să fie efectuate în septembrie 2013, la Chișinău.

La conferință a participat Deputatul Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal; Valeriu Munteanu, vicepreședinte PL, Președintele Fracțiunii Liberale în Parlament și Mihai Moldovanu, Vicepreședinte PL.

Liberalii consideră că vizitele vicepremierului rus Dmitri Rogozin, dar și a Patriarhului Rusiei, Kiril, în momente istorice sensibile pentru cetățenii Republicii Moldova nu sunt alese la întâmplare de către autoritățile ruse și cele transnistrene.

La începutul conferinței Mihai Ghimpu a specificat: „Noi nu suntem împotrivă ca să avem relații cu toți oficialii din toate statele, inclusiv Federația Rusă, dar ne deranjează faptul că aceste vizite sunt efectuate în zile foarte importante pentru noi, desigur și pentru ei, dar noi trebuie să ne apărăm interesele noastre, nu ale Rusiei. Dacă venea Rogozin până la 2 septembrie, sau după, nu ne deranja. Parcă a mai venit Rogozin pe 9 mai și a dansat în Piaţă(PMAN) . Patriarhul vine la 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chisinaului, la un an de la ocupația țaristă din 1812. Adică prin vizita Patriarhului acceptăm ocupația, pentru că Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (interesant cu întreaga Moldovă, nu?) a venit ca urmare a ocupației, și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi? Încotro ne dorim să mergem? Ne jucăm de-a Integrarea Europeană și le oferim ocupanților momentul potrivit așa cum l-au găsit în 1940 sau 1992, când au ocupat teritoriul de dincolo de Nistru?”

În continuare, Valeriu Munteanu, vicepreședinte PL, Președintele Fracțiunii Liberale în Parlament a menționat că aceste vizite nu ar fi posibile fără invitația din partea autorităților de la Chișinău: „La data de 2 septembrie, la Chișinău a fost invitat Vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Această dată, de fapt, nu a fost aleasă de către autoritățile de la Chișinău, ci de către autoritățile autoproclametei Republici Nistrene și de Federația Rusă.  Este mai mult decât explicit că scopul vizitei în Republica Moldova este alimentarea separatismului transnistrean și participarea lui Dmitri Rogozin la sărbătorirea așa-zisei independențe a teritoriului de pe malul stâng al Nistrului. Încercarea stângace a autorităților de la Chișinau de a spune că, de fapt, ei l-au invitat pe Rogozin și agenda vizitei, nu fac decât să legitimize ceea ce vor sărbători separatiștii la data de 2 septembrie, la Tiraspol.
Noi , precum a spus și Dl Mihai Ghimpu, nu avem nicio problemă cu vizitele oficialilor ruși, țară cu care noi avem relații multidimensionale, dar când aceste vizite se fac cu umilința poporului nostru, nu putem tolera acest lucru. Mult mai deranjant este, desigur, altă invitație făcută Patriarhului Rusiei Kiril pentru că,  conform uzanțelor, Patriarhul nu poate să viziteze o țara dacă are doar invitația comunității religioase către care se adresează, ci are nevoie, în mod obligatoriu, de invitația autorităților statale.  Sună destul de ilar și batjocuritor la adresa cetățenilor din Republica Moldova, dar așa este:  guvernanții noștri de astăzi au invitat Patriarhul Rusiei să sărbătorească 200 ani de la ocupație, or putea fi aleasă o alta dată pentru a satisfce dorințele credincioșilor noștri de a-l avea pe acest teritoriu pe Patriarhul al cărei Mitropolii se supune”.

Valeriu Munteanu a mai accentuat că: „Aceste invitații au fost făcute cu multă umilință, și nu s-au oprit aici guvernanții noștri, ci au mai făcut câteva acțiuni pentru a intra în voie Moscovei politice. Ieri, la Guvern, a fost discutat un proiect de  lege unde  a fost abordată  denumirea sărbătorii de 31 august – sărbătoarea „Limba noastră cea română” și de principiu Guvernul a hotărât să renunțe la sintagma „cea română”,  sintagma care probabil îi deranjează nu doar pe ei, ci și pe invitații lor. Aceste lucruri ne duc la gândul că actuala guvernare i-a depășit în idei, atitudine și acțiuni chiar și pe comuniști, întrucât ei au avut anumite rezerve pentru a nu trezi nemulțumirea populației”.

Președintele Fracțiunii Liberale în Parlament a ținut să evidențieze lipsa reacțiilor din partea conducerii republicii: „Dacă observați, în această perioadă sunt cu toții cuminți, și partidele de la guvernare, și grupurile care au încăput la guvernare, și comuniștii – toți sunt cuminți!  Doar Partidul Liberal este cel care semnalează, cel care încearcă să spună că integrarea Republicii Moldova în UE trebuie făcută cu capul sus, cu coloană vertebrală și necondiționat. Această încercare umilitoare de a intra în voie rușilor cred ca și-a găsit răspunsul ei prin atitudinea pe care a avut-o Ambasadorul Federației Ruse în RM care a spus foarte clar că parafarea Acordurilor de Asociere a Republicii Moldova cu UE, care se poate produce în noiembrie 2013, va crea mari dificultăți relațiilor RM cu Federația Rusă, mai ales pe dimensiunea comercială. Nu a fost nici un apropo, ci a fost mai mult decât un ultimatum pe care l-au dat rușii Republicii Moldova și acest mesaj a ramas fără atitudine și fără comentarii din partea autorităților de la Chișinau”.

Mihai Moldovanu, Vicepreședinte PL, a precizat că într-adevăr, aceaste vizite care vor fi efectuate  în septembrie sunt pline de avertismente și șantaj din partea Federației Ruse și așa a fost de fiecare dată când Rogozin a venit la Chișinău. Vicepreședintele PL a mai menționat că: „Noi, cetățenii Republicii Moldova, ne-am ales calea și direcția de dezvoltare –  Integrarea Europeană, de aceea trebuie cu demnitate și verticalitate să o ducem până la capăt. Partidul Liberal susține această directivă și întotdeauna a fost consecvent în luarea deciziilor”.

Președintele Liberalilor, Mihai Ghimpu, a mai spus în cadrul conferinței că este indignat de tăcerea guvernanților după declarația Ambasadorului Federației Ruse în Republica Moldova, întrucât aceasta înseamnă un amestec direct în treburile interne ale republicii: „Care este treaba Rusiei sau a Ambasadorului Federației Ruse în ce direcție va merge Republica Moldova sau unde și cu cine se va integra?  Au recunoscut Republica Moldova ca stat independent, dar acest lucru, să înțelegem, a fost făcut doar reieșind din conjunctura care era atunci, adică independenți, dar totuși dependenți de politica lor ocupantă. Când se va liniști odată Imperiul acesta rus, țarist, sovietic? Când vor întelege că popoarele au aceleași drepturi și ele decid cu cine să se integreze și în care direcție să meargă? Și să știți că totul depinde de noi, dacă nu avem demnitate, avem ceea ce avem – umilință. Nu ar fi venit nici Patriarhul Rusiei și nici Rogozin la Chișinău fără invitația noastră!  Iată ce înseamnă lipsa Partidului Liberal din Coaliția de guvernare… Niciun om, nicio societate, nicio națiune nu a existat dacă a lipsit demnitatea, mândria de țară, de neam, de om, de pamânt. Dacă ești Președinte sau Prim-ministru, înseamnă că trebuie să ai grijă să reprezinți acest popor cu demnitate. Greutăți întotdeauna au fost și vor fi,  dar cărei națiuni i-a fost simplu să-și apere Libertatea și Demnitatea? ”

Președintele Partidului Liberal a abordat și subiectul proiectului de lege cu privire la excluderea sintagmei „cea română” din denumirea sărbătorii „Limba noastră cea română”, celebrată la 31 august din 1991. În legătură cu aceasta Mihai Ghimpu a punctat: „Este o mare rușine că la doar câteva zile după sărbătorirea independenței Republicii Moldova să vii cu propunerea să excluzi sintagma „cea română” din denumirea sărbătorii „Limba noastră cea română”.  Bănuiesc că motivul este să fie sarbatorită, la 31 august, ziua tuturor limbilor, dar câte popoare locuiesc în Federația Rusă, se aude acolo o altă limbă? Nici comuniștii nu au avut o asemenea propunere! Halal de așa patrioți și așa guvernare, aceasta este ca și cum ai renunța la mama care te-a născut.  Și D-na deputat Ana Guțu vine cu o sesizare la Curtea Constituțională în care menționează că dacă limba este scrisă în Constituție ca fiind Limbă moldovenească cu grafie latină, este aceeași limbă – Limba română. Cum adică, dacă este cu grafie latină, Limba moldovenească este Limba romană, dar dacă e în chirilică, e moldovenească? Aceasta nu  înseamnă altceva decât recunoașterea Limbii moldovenești pe care ne-au adus-o cu baionetele ocupanții în 1812 și 1940. Or este departe D-na deputat Guțu să cunoască multe lucruri elementare, or reprezintă interesele Rusiei. Iar Guvernul, în loc să vină cu un aviz împotriva inițiativei, să explice clar că avem decizia Academiei de Științe a Moldovei care  demonstrează și argumentează că este Limba română și nu poate sa fie delimitată Limba în dependență de grafie, el stă pitit și tace.  Unde s-a mai auzit așa ceva?
Noi, Partidul Liberal, rămânem alături de valorile noastre naționale, de tot ceea ce prin multă muncă și luptă au apărat iubitorii de neam până acum – Limba română, alfabet latin, tricolor, adevăr și vom continua lupta cu fermitate spre Integrarea Europeană”.

Valeriu Munteanu a venit cu o completare la cele spuse și a anunțat că Deputații Fracțiunii Liberale vor face o interpelare și, dacă este cazul, o vor formaliza către autorități pentru ca să fie făcută publică invitația pentru Patriarhul Rusiei, Kiril și invitația pentru Dmitri Rogozin. „Vom face această interpelare și  cel mai mult ne interesează pe noi, dar și pe fiecare cetățean al Republicii Moldova ar trebui să-l intereseze, care este partea motivantă a acestei invitații unde autoritățile de la Chișinău îl invită pe Patriarhul Kiril și motivează necesitatea acestei vizite anume în septembrie,  or de departe este clar că aceste vizite sunt prilejuite celor 200 ani de ocupație. Iată guvernanții noștri ne umilesc în felul acesta și vrem să aflăm care oficial a îndrăznit să semneze o astfel de invitație la Chisinau”, a mai precizat Președintele Fracțiunii Liberale din Parlament, Valeriu Munteanu.

La întrebările pe care le-a primit din partea jurnaliștilor, Mihai Ghimpu a precizat că unica soluție este ca Republica Moldova să meargă ferm înainte, cu capul sus, asumându-și toate riscurile, căci numai așa poți să fii liber. „Nu e liber poporul, natiunea care azi stă în picioare, iar mâine în genunchi. Trebuie să mergem înainte, să nu credem că prin invitația lui Rogozin sau a Patriarhului Rusiei noi vom liniști Kremlinul. Rusia are politica ei pe care o cunoaștem de 200 de ani, noi trebuie să o avem pe a noastră,  sigur că va fi greu, dar cine a obținut libertatea cu sticle de vin și coșuri de bomboane? Toți au luptat pentru ea! Stimati cetățeni, meritați o viață liberă, frumoasă, în baza valorilor, acolo unde omul are prioritate și legea, dar nu cei care stau pe scaun și dețin funcții. Fiecare om, fiecare popor, merită să trăiască în Bunastare, având Dreptate și Libertate!”, a completat Președintele PL.

La finalul conferinței, Mihai Ghimpu a venit cu un mesaj de felicitare către cetățenii Republicii Moldova cu ocazia sărbătorii „Limba noastră cea română”, celebrată la 31 august: „Fiind în preajma sărbătorii „Limba noastră cea română”, vă felicităm și vă aducem mulțumiri că ați fost, sunteți și veți fi vorbitori și luptători pentru această Limbă care se numește Limba noastră cea română, o Limbă dulce, foarte dulce, mai dulce decât toate Limbile vorbite pe acest pământ”.

Departamentul Imagine și Comunicare al PL
30 august 2013

2 Răspunsuri to “Guvernanții ne îngenunchează iar în fața ocupanților”

  1. Tonu Igor Says:

    Afara cu dracii rusofoni din tara noastra…..afara cu porcii….MOLDOVENI DIN TOATE TARILE UNITIVA !!!….ne trebuie o televiziune a PL+PNL…..mai pe scurt….ne trebuie o rascoala!!!!

  2. Sergiu Turcanu Says:

    Consiliul Unirii anunţă un flash-mob pe data de 2 septembrie, ora 12.00, în faţa clădirii Guvernului, aproape de Catedrală, unde vom protesta împotriva musafirilor antiromâni. Propun, dragi liberali (PL + PNL ), să fiți uniți și să ieșim împreună la protest


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: