Neamul nostru s-a ridicat din genunchi!

IMG_8914La data de 23 august 2013, după 23 de ani de aşteptări, în scuarul Gării Feroviare din Chişinău a fost dezvelit Monumentul în memoria victimelor deportărilor comuniste.

Piatra de temelie a fost instalată încă în vara anului 1990 de către regretatul patriot Gheorghe Ghimpu, de aceea, la începutul evenimentului, Primarul General al mun. Chișinău a lăsat ca să fie auzită, de pe o înregistrare, dorința lui Gheroghe Ghimpu – cea de a ridica un monument la locul pietrei amplasate de către el. Ulterior, Dorin Chirtoacă a continuat: „Am considerat ca fiind corect ca nu eu, chiar dacă sunt Primar General al Chișinăului, să iau cuvântul primul la acest eveniment, ci Gheorghe Ghimpu, care a pus piatra de temelie a Monumentului pe care îl inaugurăm astăzi. Piatra a fost pusă încă din 1990, și iată că au trecut peste 20 de ani ca acest monument să fie ridicat, iar astăzi îi putem spune lui Gheorghe Ghimpu că marea lui dorință a fost realizată.
23 august 1939 a fost o zi neagră în istoria omenirii și, respectiv, a Basarabiei. Astăzi, însă, 23 august 2013, scriem o pagină albă, o zi albă a istoriei noastre, căci prea multe am suferit. Astazi am un sentiment de datorie împlinită, pot spune că mi-am facut datoria minimă față de poporul român. Am auzit voci care spun că suma pentru monument este prea mare, dar de fapt, multă este suferința poporului de la Pactul Ribbentrop – Molotov încoace, mult este sângele vărsat în temnițe și camere de torturi, multe sunt lacrimile vărsate de mame, soții și surori în Siberia. Costul acestui monument este doar o picatura în marea de suferință și oceanul de chinuri prin care au trecut buneii și părinții noștri, sper ca toata societatea să înțeleaga acest lucru.
Regimul comunist de ocupație a provocat aproape 1 milion de victime prin foamete organizată, deportări, colectivizări forțate, gulaguri, crime etc. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, dar marele meu regret este ca nici o Guvernare a Republicii Moldova n-a dat nici un leu pentru acest monument, nu ne-au scutit barem de taxele suplimentare, sperăm ca măcar mai târziu decât deloc”.

Autorul Monumentului, Iurie Platon, cel care a muncit aproximativ 3 ani la acest proiect, a menționat: „Acesta este un eveniment care a fost așteptat foarte, foarte mulți ani și care, în sfârșit, s-a produs. În sfârșit Monumentul a fost dezvelit! Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru această mare încredere pe care mi-ați acordat-o și aduc sincere mulțumirii și întregii echipe care a muncit împreună cu mine la edificarea acestui falnic monument”.

Ion Negara a precizat la eveniment: „Aceasta zi va rămâne cu siguranță în istoria Republicii Moldova, iar inaugurarea Monumentului în memoria victimelor regimului comunist de ocupație este un eveniment extrem de important în promovarea adevărului și condamnarea crimelor ocupanților”.

Deputatul Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal, fratele marelui patriot Gheorghe Ghimpu, a accentuat: „Sincer, nu-mi pot lua ochii de la acest monument! Atât de bine autorul Iurie Platon a redat mașinăria totalitară comunistă care a venit să distrugă, să depersonalizeze omul, sa-l lase fără nimic, dar mă gândesc ca nu cumva Curtea Constituțională să-l declare și pe acesta neconstituțional. Astăzi, în această tristă zi de 23 august, ziua Pactului Nedreptății și Subjugării, prin inaugurarea acestui Monument este ridicat definitiv poporul nostru în picioare. Monumentul inaugurat, dacă îl privim cu atenție și dacă conștientizăm, de fapt înseamnă victoria noastră asupra celor care ne-au ocupat, care ne-au deportat, care au organizat foametea, gulagurile, pușcării, care ne-au luat Limba, Cultura, Mama, Casa , tot ce aveam mai sfânt și mai scump pe lume. Acest monument pune punct o dată, sper și pentru totdeauna, acestui regim ocupant. Cei care instaurează dictatura sunt cei mai fricoși, sunt lași, le este frică de popor! Și astăzi mai avem din aceștia care se gândesc doar la ei când au funcții.
Mă închin în fața DVS și vă înțeleg pe deplin durerea, știu cât de mult vă doare, știu că așteptați în fiecare zi dreptatea și nu vine, nu vine pentru că o bună parte din noi, românii moldoveni, cu o mână o vrem, dar cu două o respingem, ne este frică de ce va spune străinul. Sper ca dreptatea să triumfe pe acest pământ, și depinde doar de noi! Vedeți și DVS, timp de 20 de ani nici arhivele nu au fost deschise, nu a călcat nici un Președinte, pâna la mine, la această piatră, și acum – la acest monument. Este regretabil prin câte chinuri a trecut acest popor, dar iată că a sosit momentul dreptății, iar acest moment al dreptății și demnității stă în fața DVS. Vom continua să luptăm până când nu vom aduce Libertate, Dreptate, Bunăstare și Unitate acestui popor chinuit și îndurerat.
Vă mulțumesc că ați ales Dorin Chirtoacă, îmi spune inima că dacă ar fi fost ales alt primar în 2007 și apoi 2011 – nu mai era acest Monument. Vă mulțumesc foarte mult că ați contribuit prin aceasta să punem punct dictaturii și să ridicăm în ceruri demnitatea noastră românească. Trăiască victoria asupra dictaturii și îi mulțumesc Primarului General, Dorin Chirtoacă, pentru acest Monument! ”

La inaugurarea monumentului au participat mii de oameni – foşti deportaţi şi descendenţi ai acestora, oameni de cultură, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, foşti şi actuali politicieni, simpatinzanți ai Partidului Liberal, oameni simpli care luptă pentru adevăr și dreptate etc.

Dintre personalităţile notorii care au luat cuvântul în cadrul evenimentului se numără – Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Eugen Doga, Eugen Tomac, Boris Vasiliev (autorul cărţii “Stalin mi-a furat copilăria”), Ion Ciocanu, Iurie Colesnic.

Compozitorul Eugen Doga a punctat: „Cer Domnului puteri ca să scăpăm de aceste urgii și să ajungem la acea zi a momentului de glorie la care visează copiii noștri. Exprim mulțumiri Primăriei mun. Chișinău, D-lui Dorin Chirtoacă și celor care au contribuit la înălțarea acestui monument și sper că la urmatorul eveniment, inaugurarea monumentului în Piața Marii Adunări Naționale, să vină și cei de la conducere, măcar să vadă lacrimile și durerea poporului, dacă nu își doresc să contribuie”.

Nicolae Dabija, scriitor și academician, a prezizat că „Acest monument este un simbol al celor care au fost duși cu trenurile în Siberii de gheață, dar și un simbol al veneticilor aduși, care să le amintească să plece de unde au venit. Monumentul inaugurat aici la Chișinău este doar un început, ar trebui să predăm în școli drama poporului nostru începând cu 1812, până acum. Noile generații trebuie să cunoască adevărul ca să nu aibă tentația să meargă în Uniunea Euroasiatica, care este Uniunea Gulagurilor. D-le Primar, veți rămâne în istorie pentru această realizare, dar mai aveți o misiune – Muzeul Ocupației. Noi trebuie să facem tot posibilul ca să aducem adevărul despre ideologia comunistă care este una criminală și trebuie scoasă în afara legii, la fel cum a fost scoasă ceea nazistă”.

Ion Ungureanu, fost Ministru al Culturii, a declarat la eveniment: „Ne-am adunat azi și aici, toți cei care avem memorie, căci astăzi, prin inaugurarea acestui monument, am deschis ușa spre adevăr. Autorii Monumentui au făcut o lucrare excepțională, i-au adus înapoi pe cei deportați ca să depună mărturie în fața istoriei, să ne aducă adevărul și demnitatea națională! În fiecare localitate trebuie să existe câte un asemenea monument, astfel am fi avut în toată republica un imens zid al plângerii. Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au depus suflet și au realizat o faptă de înălțare a demnității și dreptății poporului nostru”.

Istoricul Iurie Colesnic a ținut să concretizeze că „Avem, cu certitudine, nevoie de acest monument, căci acum se încearcă cu disperare să fie sterse chinurile, sângele și durerea celor care au suferit din cauza regimului comunist. Am demonstrat prin acest Monument că suntem un popor cu demnitate care își cunoaște trecutul, care iartă, dar care NU UITĂ!”

EugenTomac, Deputat în Parlamentul României, Președintele Comisiei pentru Comunitățile de români din afara granițelor țării, a declarat că este pentru prima dată când vine la Chișinău cu astfel de emoții pentru a fi alături de cei prezenți la inaugurare, întrucât acest eveniment sporește solidaritatea între frați. „La 23 august 1939, doi tirani și-au pus semnăturile pentru a condamna poporul român la suferință. E de datoria noastră ca în fiecare an să-i comemoram pe cei care au suferit, căci sute de mii de oameni au cunoscut una dintre cele mai tragice întâmplări care s-a abătut asupra poporului nostru – valul de deportări.
În 2010, Președintele Mihai Ghimpu a semnat un decret prin care a declarat ziua de 28 iunie – Ziua Ocupației Soviectice, este una dintre primele pagini de demnitate românească, basarabeană, chiar dacă consecințele acestui decret au fost contestate, nu înseamnă că noi nu știm ce s-a întâmplat atunci, regretul este ca mai exista oameni lipsiți de patriotrism care uită că avem obligația să privim cu responsabilitate și determinare tot ce s-a întâmplat cu națiunea noastră.
2013, 23 august, iată-ne la Chișinau unde D-nul Primar, împreună cu echipa care îl susține, au ridicat acest Monument în memoria victimelor regimului comunist. Le mulțumesc lor, dar le mulțumesc și celor care sunt alături de Dorin Chirtoacă pentru că este un om politic consecvent și determinat, preocupat de soarta viitorului nostru. Sperăm și suntem în așteptarea zilei celei mari – când vom fi Liberi și Uniți”.

Boris Vasiliev, Victimă a regimului comunist ocupant, autorul cărții „Stalin mi-a furat copilăria”, a menționat: „Sunt martor al momentelor de groază când mureau bunei, mame, prunci și, cel mai mare păcat, prunci noi născuți care nici nu erau îngropați, dar înveliți cu o creangă de brad… Vor intra în istorie cei care au făcut acest semn de demnitate, dar nu ne vom opri aici, vom lupta până la capăt pentru Libertatea și Dreptatea acestui popor”.

Iurie Gacina, o altă victimă a ocupanților, a ținut să mulțumească celor care au muncit la înălțarea monumentului: „Aducem sincere mulțumiri D-lui Mihai Ghimpu și tânărului și curajosului Dorin Chistoacă, care au ridicat din genunchi poporul nostru! Pacat că din toate partidele care sunt în republică, nu a putut să vină nici câte un reprezentant. Noi, cei de aici, am scris astăzi o pagină a libertății în istorie și să ne ajute Dumnezeu ca întotdeauna să fim UNIȚI, UNIȚI și iar UNIȚI! Puneți umărul și contribuiți fiecare pentru ca să ridicăm câte un monument în memoria celor care au avut de suferit din cauza regimului comunist ocupant în fiecare localitate din republică”.

Academicianul și criticul literar Ion Ciocanu a conchis spre final de eveniment că: „Genocidiul ocupanților asupra poporului nostru încă continuă, ne-au ucis și deportat buneii, părinții, frații etc; i-au lăsat să moară de foame, i-au împușcat și chinuit, de aceea trebuie să ne ridicăm din genunchi și să luptăm pentru adevăr, așa cum o facem astăzi, prin inaugurarea acestui monument”.

Sculptura inaugurată în scuarul Gării Feroviare din Chişinău este realizată în bronz şi are 3 metri înălţime, 12 metri lungime şi greutatea de aproximativ 15 tone. Lucrarea a fost turnată în bronz la Minsk, Belarus.
Menționăm că data inaugurării Monumentului în memoria victimelor regimului comunist – 23 august, coincide cu ziua când în 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Uniunea Sovietică şi Germania nazistă şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa, zi neagră în istoria neamului nostru.

4 Răspunsuri to “Neamul nostru s-a ridicat din genunchi!”

  1. ser Says:

    neamu s-a ridikat, dar pe popor ati pus RAKOM

  2. dacul Says:

    E UN LUCRU EXTREM DE NECESAR POPORULUI NOSTRU ,PENTRU A NU UITA TRECUTUL .FELICITARI PARTIDULUI LIBERAL . SA NU NE PLINGEM CA ESTE SCUMP .ACEST MONUMENT E FACUT SA DAINUIE IN VEACURI , DOAR NU IN FIECARE ZI SE CONSTRUIESC ASA MONUMENTE .MAI BINE NE-AM UITA CINE NE FURA CU ADEVARAT IN ACEASTA TARA . SA LE CEREM SOCOTEALA CA SUNT CORUPTI, ,HOTI ,,BANDITI SI DISTRUGATORI AI TARII ,DAR NU CREATORI AI TARII SI CONDUCATORI DE INSTITUTII DE STAT . IA EI SA NE UITAM SI SA-I INTREBAM DE CE NE-AU FURAT PREZENTUL , DE CE NE-AU FURAT TRECUTUL, DE CE NE-AU FURAT CAPITALUL SI RESURSELE NATURALE , LOCURILE DE MUNCA ..

  3. Ginduri Ratacite Says:

    Cu siguranta era nevoie de asa monument, dar nu asa de scump o simbolica mai simpla ar defini mai bine durerea care au avut-o cei de atunci

  4. Prof. Finita Benescu Says:

    Felicitari! Mare lucru ati facut!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: