Cât de “mincinos” sunt când spun adevărul!

Unde m-aş duce, unde m-ar duce, tot voi ramâne pe veci, codrule, cu tine! Ce cuvinte, câtă dragoste, câtă mândrie faţă de plaiul natal!

Aceste rânduri sunt luate din poezia ,,Codrii mei frumoşi”  de Petre Cruceniuc. Imi plac mult  codrii Moldovei, la fel ca şi colinele, văile, şesurile verzi sau albe, în funcţie de anotimp, cărora le duc dorul, mai ales celor din preajma Coloniţei pe unde am copilărit, colinele Stratanului, Crâşma Roşie, Valea Coloniţei, pădurile de la Fănuţa şi Leu şi desigur Valea Raiului, unde în anii copilăriei păşteam vacile. Dar cea mai frumoasă amintire totuşi e legată de Valea Raiului, fiindcă atunci cănd mergeam cu vacile spre Valea Raiului era altă viaţă. Nu mai luam mâncare de acasă, nu ne chinuiam s-o cărăm după noi o jumătate de zi şi încă s-o mănânci rece. Din contra, mâncam proaspăt şi cald, fiindcă există în această frumoasă vale o fermă de găini, aşezată chiar pe muchia dealului unde astăzi au loc  competiţii sportive, raliuri, şi vrând-nevrând, îţi cădea câte un ou-două şi, de ce nu, şi câte o găină care se rătăcea sau se oua înafara fermei. Ce gustoşenie! Nici nu se pot compara cu găinile Grill de astăzi, şi încă unde mâncate – în Valea Raiului! Într-adevăr, viaţă de rai!

Dar să revenim  la subiectul principal. Scuzaţi că m-a cuprins, dintr-o dată, dorul de copilaria mea, de codrii Moldovei care astăzi, după ce ni s-au luat munţii şi marea, a rămas bogăţia şi frumuseţea  plaiului nostru, din toate timpurile. Iată de ce vă rog să-mi  permiteţi să-l parafrazez  pe scriitorul  P.Cruceniuc şi să spun:  ,,Unde m-aş duce, unde m-ar duce, tot voi rămâne, pe veci, Moldovă, cu tine”, sau,  oriunde aş fi, „Inima mea e Moldova, dragostea mea e Moldova, soarele meu e Moldova, Ţara în care trăiesc, Ţara pe care o iubesc …”, versuri scrise de fratele meu Simion Ghimpu, unde la fel observăm aceeaşi dragoste  faţă de Moldova.  Am  înlocuit un singur cuvant  „codrule” cu „Moldova” din următorul motiv şi ştiţi de ce, dragi cetăţeni? Primul: oriunde aş fi, fie acasă, fie departe de casă, fie la guvernare, fie înafara actului guvernării, eu ramân alături de codrii, de Moldova noastră, de  durerile şi  problemele Dumneavoastră, de viitorul nostru european şi national; al doilea motiv este ca să medităm împreună despre dragostea pentru plaiul nostru, despre faptul de ce poeţii îşi iubesc codrii şi Moldova, iar politicienii, desigur nu toţi, dar marea majoritate fură Moldova şi o fură ca în codru, vorba populară. De ce poeţii ridică prin versurile lor Moldova în ceruri, iar politicienii o trântesc „cu capul de asfalt”, poeţii din toate timpurile au apărat Moldova, politicienii au vândut şi vând Moldova, poeţii văd  codrii Moldovei ca o mare bogăţie, ca o mândrie, fiindcă sunt rădăcina rădăcinii noastre de mii de ani, din timpurile Dacilor, iar unii politicieni  se ascund după bătrânul  stejar din codrii Moldovei pentru a se înbogăţi şi pentru a o trăda.

A iubi şi a fura sunt lucruri absolut diferite, iată de ce Partidului Liberal îi stă mai bine înafara guvernării. „Vremea trece, vremea vine, toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, ce e val ca valul trece,… Tu aşează-te deoparte, vremea trece, vremea vine,…”  Orice ai citi din Mihai Eminescu, nu-ţi poate sugera altceva decât că valul trece, iar cu vremea vor trece şi acei ce s-au dat după stejar pentru a trăda şi a sărăci Moldova, punând în faţă sloganul „Moldova fără sărăcie”. Dar e posibil să nu am dreptate, poate Moldova se consideră ei şi atunci obiectivul „Moldova  fără sărăcie” a fost realizat. Altfel cum să tratăm vorbele lui V. Filat, ca răspuns la furtul a 7,8 milioane dolari din buzunarul cetăţenilor prin dosarul Registru. Citez: „Dlui (adică subsemnatul – nota mea) demonstrează din ce în ce mai mult că este un mincinos. În activitatea mea, în calitate de prim-ministru, am fost implicat plenar în protejarea instituţiilor statului şi a banilor publici.” (Unimedia) Doamne, cât de „mincinos” sunt când spun adevărul! Şi dacă-s „mincinos”, ia să vedem, stimaţi prieteni, ce va zice de data aceasta sau care va fi reacţia „şefului” Filat faţă de documentele care confirmă că după 14 (paisprezece) ani, adică  la 20 octombrie 2010, după un an de guvernare a lui V.Filat şi  după ce judecătoriile de arbitraj din SUA şi Franţa resping cererea firmei lui Birstein ” Intercomsoft ltd” de a fura R. Moldova de 103 mln dolari, apare un contract încheiat cu compania „ANDIMIT” SRL care prevede că ultimul este în drept să primească încasarea datoriei în mărime de 50 procente din toate sumele datorate Intercomsoft Ltd, adică 50 procente din banii luaţi de pe conturile CRI Registru. Cum credeţi, stimaţi cetăţeni, a cui e firma, pe conturile cui se duc banii? Dacă eu sunt ,,mincinos”, de ce din 1996 şi până-n 2010, adică până nu a devenit V.Filat prim-ministru,  n-a existat un astfel de contract şi cine-i omul care dă 50 mln dolari de pomană cuiva din munca cinstită?

Dumneavoastră, stimaţi cititori, vă doresc lectură plăcută, iar celor „cinstiţi” – poftă bună, că au mai rămas nişte bani în REPUBLICA MOLDOVA. Înainte, dragi analişti şi blogheri moldoveni, împreună cu „guvernul proeuropean”, că poporul le rabdă pe toate. El este conştient că este  talpa Ţării, dar totodată este conştient şi de lipsa de dragoste, de respect şi de grija din partea guvernanţilor. Şi atunci, stimaţi guvernanţi, vrei nu vrei  apare o singură întrebare: pe cât timp îi va ajunge poporului această răbdare?
Bună dimineaţa moldoveni!

image 1image 2image 3image 4image 5 image 1 image 2 image 3 image 4 image 5 image 6 image 7 image 8image 9Новое изображениеimageimage1image 6image 7image 8image 9image 10

6 Răspunsuri to “Cât de “mincinos” sunt când spun adevărul!”

  1. Sarmis Unionistul Says:

    De ce, domnule Ghimpu, nu militati DESCHIS si concret pt. Re-Unirea noastra cu România ?
    Sau interesul Dvs. personal este mai presus de interesul NATIONAL ?
    Daca nu aveti ce ascunde, lamuriti-ne atitudinea DVS. duplicitara la tema Re-Unirii !

  2. Bogdan Tirlea Says:

    Constanta

    nu mai behai draga daca ai ceva argumente punele pe masa asa cum face Ghimpu, ca suntem satui de politicieni sterpi pusi numai pe capatuiala
    nu au nici o demnitate, nici frica de dumnezeu si nici respect fata de oameni

    ce tine de jurisprudenta lui Ghimpu a demonstrat-o de nenumarate ori ca este cu un cap mai sus ca filat la acest capitol, care e tot jurist (sic!) ale carui singure argumente se reduc la ‘norma legala’ si alte fraze ce le mozoleste de fiecare data, dar fara continut

    iar despre ceas, oricine isi poate cumpara un ceas de 3000 de Euro, nu numai Ghimpu

  3. Constanta Says:

    Probabil ar trebuie sa va referiti si la la MInisterul Transporturilor cu Low-costul si Otkaturile bine meritate de Ministru si drumurile care din intimplare au legaturi strinse si iarasi Otkaturi. Costumele Dvs. scumpe si ceasurile scumpe pe care le aveti probabil din salariu si cum un jurist ca Ghimpu care nu prea le are cu jurisprudenta a devenit businessmen de success, schemele Parstar.S.R.L. si Eurosim ,la nepotul Dorin care din pacate la-ti bagat in scheme , da cred ca nu cu forta…Probabil sunteti un om cinstit pina la urma.

  4. valic Says:

    eu de cind lucrez asa ceva n-am vazut. acelasi Namasco mi-a respins o actiune, care a fost anulata ulterior de CAC motivind cum am inteles lipsa de necompetenta si concluziile lipsite de logica a acestui pseudojudecator. sa vin cu o astfel de actiune reconv. eu in instanta ma iau in deridere judecatorii. dar principalul sumele!!!

  5. legiune Says:

    Si cum credeti,CNA se va autosesiza PROCURATURA….

  6. eduardbd Says:

    Domnule Ghimpu , aaveţi toată admiraţia şi stima întregului meu neam pentru verticalitatea de care daţi dovadă. Sunteţi printre foarte ,foarte puţinii oameni în care mai credem.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: