„Nefericirea oamenilor vine din uşurinţa cu care se lasă păcăliţi.” Tudor Arghezi

La 21 mai 1880, în capitala tuturor românilor, Bucureşti, pe strada Tarani, s-a născut un copil cu numele Ion N. Theodorescu, care mai apoi, între anii 1897-1899, prin versurile, poemele şi proza sa,publicate în „Revista Modernă” şi „Viaţa nouă”, dă naştere unui nou şi mare poet român, sub numele / pseudonimul Tudor Arghezi.
„Acest tânăr, la o vârstă când eu gânguream versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toata tehnica versificării, cu toate banalităţile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite la noi şi în străinătate ca o culme a poeticii şi artei” – afirma, la scurt timp, directorul revistei „Liga Ortodoxă”, Alexandru Macedonski (Ion Theo).
Tudor Arghezi a fost şi rămâne un mare scriitor şi tot ce a scris,inclusiv versurile, demonstrează că, chiar dacă timpurile se schimbă,năravul unor oameni rămâne acelaşi. Dovada este poezia „Tâlharul pedepsit”, pe care vă recomand să o citiţi.
Lectură plăcută şi veşnicie poetului naţional, scriitorului, publicistului şi unionistului(a fost susţinător al Unirii Basarabiei cu România şi nu a  aceptat alianţa implicită cu Rusia Imperială) Tudor Arghezi.

4 Răspunsuri to “„Nefericirea oamenilor vine din uşurinţa cu care se lasă păcăliţi.” Tudor Arghezi”

  1. Miruna Unionista Says:

    Sarmanul Simion Ghimpu:
    si el a fost iradiat si otravit de teroristii voronisti comunisti moscali pentru spiritul sau patriotic
    si dorinta de Re-Unire a noastra cu Patria-mama România europeana.
    In ultimii 25 de ani de “Independenta” cu tankurile rusesti la Nistru,
    toata floarea intelectualitatii române basarabene
    a fost lichidata prin accidente la comanda, iradieri, otraviri !
    De ce Presedintele N.Timofti nu organizeaza Apararea Cetatenilor nostri
    contra teroristilor criminali ruso-comunisti ?

  2. Bardar Says:

    Moartea voinicului de mina pacatosuluii…..cam asa trebuie sa le amintim rusilor…permanent… cine sunt basarabenii….da…nu avem armata ca ei,nu-i asa de mare tara ca a lor,nu suntem asa de multi ca ei….insa sa nu creada ca noi nu stim cine sunt rusii….sunt ocupanti ai Basarabiei,ar fi bine ca moldovenii sa incrucuseze cu cecenii,putini dar curajosi…..Moldoveni din toate tarile….UNIȚIVA !

  3. ACTORUL VASILE BUTNARU Says:

    Basarabeni,Va doresc cele mai bune ganduri: RIDICA-TE,BASARABIE! Paraseste Temnita Ruseasca si INTOARCE-TE IN ACASA PARINTEASCA! LA FRATI SI SURORI DE ORIGINE LATINA!

  4. Valeriu Says:

    Vesnica lui pomenire…, Vesnica lui pomenire…, Vesnica lui pomenire…! Nu aveti dreptate, nu despre Mihai Ghimpu merge vorba! Merge vorba despre Vlad Filat si PLDM! De bine de rau Mihai Ghimpu-i deputat! De bine de rau Marian Lupu-i deputat! De bine de rau Vlad Plahotniuc e deputat! Dar unde-i Imparatul Verde – Vlad Filat? De rasul gainilor Vlad Filat e aruncat din caruta! Asta-i sfarsitul lui Filat ca om politic, asta-i sfarsitul PLDM-ului! Peste un an jumatate la alegerile din 2015 credeti ca-si vamai aminti cineva de Filat? Credeti ca fara Filat la alegerile din 2015 PLDM mai trece pragul electoral si intra in parlament? E sfant cu PLDM fara Filat! Toti alegatorii lui Filat vor trece catre anul 2015 in Partidul Democrat! Dupa alegerile din 2015 noi nu mai auzim de Filat si de PLDM!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: