Toţi pentru Europa, Europa pentru toţi !

Dragi prieteni, suntem europeni şi locul nostru este în Uniunea Europeană. Toţi cei care sunt pentru realizarea acestui obiectiv, vă aşteptăm sâmbătă 18 mai:

  • ora 14.00, în Scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „M. Bieşu”, unde va avea loc inaugurarea oficială a sărbătorii Ziua Europei – 2013. Tot aici, cu începere de la ora 14.00, îşi va deschide porţile „Satul European”, acţiune organizată de misiunile diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a împărtăşi cultura, tradiţiile şi bucătăria ţărilor pe care le reprezintă.În cadrul „Satului European” vor avea loc două dezbateri publice vizavi de aspectele politice şi economice ale cooperării UE – Republica Moldova, cu participarea ambasadorilor UE şi a oficialilor moldoveni. De asemenea, vor fi amenajate colţuri lingvistice, unde vizitatorii vor avea posibilitatea să înveţe cuvinte sau expresii în diferite limbi ale UE. În acelaşi timp, copiii vor avea posibilitatea să deseneze pe asfalt cu creioane colorate şi / sau să-şi picteze pe corp (body painting) diferite simboluri ale UE. Cei mai activi copii vor primi cadouri de la Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.

  • Sărbătoarea Ziua Europei va culmina cu un concert extraordinar, care se va desfşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu începere de la ora 19.00, cu participarea vedetelor din Republica Moldova şi din străinătate.De Ziua Europei pe scena din centrul Chişinăului vor evolua ANTONIA, Cătălin Josan şi Alex Calancea band, DEEPCENTRAL, Ionela Ţăruş şi Mihai Ungureanu, Mircea Palamari, Centrul republican pentru copii şi tineret „Artico”, ansamblul  „Fantezia”, Ion Paladi, Iurie Sadovnic, Anatol Dumitraş, Lidia Botezatu şi Radu Dolgan, Ana Barbu, Gheorghe Ţopa, Catharsis, Cristi Aldea-Teodorovici, Tania Cerga etc.

9 Răspunsuri to “Toţi pentru Europa, Europa pentru toţi !”

  1. ACTORUL VASILE BUTNARU Says:

    Basarabeni,Va doresc cele mai bune ganduri: RIDICA-TE,BASARABIE! Paraseste Temnita Ruseasca si INTOARCE-TE IN ACASA PARINTEASCA! LA FRATI SI SURORI DE ORIGINE LATINA!

  2. Alina Munteanca Unionista Says:

    – Alina, Alina, Alina din Suedia europeana !
    ————————————–––––––––––––––
    – Lepadati-Va de numele rusificatoare si de râs-facatoare / Aliona matrioshka russkaya /
    – Lepadati-Va de biserica moscaleasca terorista criminala putinista kirilista ocupanta
    si re-veniti la traditiile noastre strabune si românesti !
    ————————————————————————–
    – NUMAI RE-UNIREA CU PATRIA-MAMA ROMANIA EUROPEANA
    NE ESTE SALVAREA DE OCUPATIA RUSEASCA !

  3. Cheef Says:

    „Toţi pentru Europa, Europa pentru toţi!” SAU Demagogi din toate ţările, uniţi-vă?
    În genere, cum puteţi dănţui pe locul unde a fost omorât un OM, un boboc, care de abia începuse să se bucure de viaţă? De unde atâta fariseism, dle Ghimpu? De unde? E ereditar? S-a transmis întregii „dinastii”?
    Eu înţeleg ceea ce dumneata nu înţelegi la moldoveni – oportunismul, capacitatea de autoconservare pentru a rezista la sute de ani de suzeranitate sau cotropire. Lucrul acesta îl poate explica orice student din anul 1 de la drept, medicină sau pedagogie. Fariseismul dumitale, însă, nu-l poate explica nimeni, pentru că este dovada nimicniciei, goliciunii spirituale a dumitale.

  4. Valentin Says:

    Sa fie intrun ceas bun!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: