Bună ziua, stimaţi cetăţeni!

Iată că am ajuns să o trăim şi pe aceasta, am în vedere uzurparea puterii de către V. Filat, cu ajutorul comuniştilor şi al perdu-reformatorilor în frunte cu Ion Hadârcă, folosind funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, deţinută de Liliana Palihovici.

„Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” – cât de profunde, cât de importante şi cât de  frumos sună aceste  cuvinte, care stau la baza  programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova. Aşa am început actul guvernării  2009, iată ce ne-am asumat noi, iată ce am promis cetăţenilor şi partenerilor nostri europeni. Dar ce sa întâmplat între timp? Libertatea promisă cetăţenilor a folosit-o doar Filat şi anturajul său, Democraţia, la fel, a fost folosită de el uzurpând puterea în stat, iar de Bunăstare nici nu mai vorbim, totul în ,,verdeaţa” verde  a lui V. Filat, iar oamenii au rămas doar cu sloganul ,,Moldova fără sărăcie”, cât ţine de integrarea europeană Programul Alianţei pentru Integrare Europeană se implementează nu  cu PL şi PDM, ci PCRM.

Uzurparea puterii în stat este un act de o gravitate absolută. Mulţi poate nu conştientizează această gravitate, posibil că şi din cauza că şi preşedintele Timofti este implicat în această ilegalitate,  prin promulgarea legii respective. Dar sunt sigur că în scurt timp lumea îşi va da seama că republica, din cauza lui Filat, a intrat într-un impas din care va ieşi cu mare greutate.Dacă va mai ieşi…

4 Răspunsuri to “Bună ziua, stimaţi cetăţeni!”

  1. ACTORUL VASILE BUTNARU Says:

    Basarabeni,Va doresc cele mai bune ganduri: RIDICA-TE, BASARABIE! Paraseste Temnita Ruseasca si INTOARCE-TE IN ACASA PARINTEASCA! LA FRATI SI SURORI DE ORIGINE LATINA!

  2. svizitiu Says:

    de ce avem imaginatie atat de bogata?🙂

  3. Mana Cereasca Says:

    Anul 2013:
    Titanul octogenar Paul Goma revine acasa la Chisinau !
    –––––––––––––––––––

    http://www.timpul.md/articol/ma-prezint–pentru-cei-care-nu-au-auzit-de-mine–43297.html

    Deși un an în urmă nu avea casă, nici masă, nici țară, la 25 aprilie a.c., scriitorul disident Paul Goma și le-a recăpătat.

    Candidatul la Premiul Nobel a recăpătat cetățenia Republicii Moldova
    și a acceptat să revină în Basarabia pentru a prelua conducerea Centrului de Studiu al Comunismului în Basarabia și Bucovina,
    care a fost înființat iarna aceasta de către Uniunea Scriitorilor.

    Fericitul eveniment a fost organizat de membrii
    „Comitetului de iniţiativă pentru aducerea scriitorului acasă”,
    creat la Uniunea Scriitorilor.
    Până acum, Goma era apatrid și nu a acceptat cetăţenia Franţei.
    ––––––––––––––––––––––––
    Numai Re-Unirea cu Patria-mama România ne este Salvarea !

  4. Adam Dan Says:

    PCRM a pregatit o capcana si nimeni nu-si da seama. PCRM va vota orice cu oricine si peste 3 luni se va adresa singuri cu sesizare la CC. si dupa ce CC va declara interimatul ilegal se va primi ca toate actele adoptate nu sunt legale si drept consecinta parlamentul va fi in situatia ca nu a adoptat 3 luni nici un act! si daca nu adopta 3 luni nici un act presedintele e obligat sa dizolve parlamentul. Ei doar declara deschis ca vor alegeri anticipate!! credeti ca au renuntat la ideie?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: