Bună ziua, primăvară întîrziată!

Domnilor CMNBȚ, mi-a scăpat din vedere să vă mai întreb ceva. Dar înainte de aceasta aş vrea să-i întreb pe meteorologi de ce oare întîrzie primăvara? Nu înseamnă cumva aceasta mînia Domnului,  după ce V. Filat a dat ordinul de schimbat în culoare verde plaiurile moldave şi în general toată populaţia republicii? Nu înseamnă aceasta confiscarea verdelui matern?

Să revenim însă la subiect: aşadar ,de ce va prefaceţi, domnilor, că nu stiţi despre profanarea TRICOLORULUI, a drapelului de stat de către V. Filat atunci cînd l-a invitat pe “statalistul” Şevciuc la Chişinău şi l-a primit la reşedinţa de stat de pe str. N. Iorga? Doar stiţi destul de bine că, atunci, V. Filat, pentru a nu tulbura cîtuşi de puţin  simţămintele filoindependiste ale tovarăşului său de la Tiraspol, a înlăturat din sala unde avea loc întîlnirea drapelul de stat, aflat mereu în locul său tradiţional, şi a dat jos de pe perete stema Republicii Moldova. Aşa ceva nu s-a mai văzut în Republica Moldova! Nici un  premier, nici un sef de stat din istoria noastră nu s-a încumetat să facă obiect de tîrg politic sau de negocieri simbolica de stat. Sunt lucruri sfinte, care nu pot fi clintite din locul lor şi nu pot face obiectul unor condiţionări de genul: Vin la întîlnire, dar să fie eliminate drapelul şi stema de stat!  Iată că Vlad Filat a acceptat  şi o asemenea condiţie ruşinoasă şi umilitoare în  cel mai înalt grad, atît pentru sine însuşi ca premier, cît şi pentru toţi cetăţenii noştri! Numai pentru acest lucru, Vlad Filat ar fi trebuit demis din funcţia de prim-ministru! Pentru că şi-a bătut joc de drapelul şi de stema noastră, cucerite cu atîta sacrificiu, şi-a bătut joc de stat şi şi-a bătut joc de noi toţi.

Nu înseamnă, stimabili CMNRȚ, că este o decizie luată de V. Filat pe placul lui Şevciuc, care consideră Tricolorul drapel ,,fascist,,? Ştiţi voi oare că pentru aşa ceva este prevăzută răspundere penală? Cu cine sunteţi? Cu Tricolorul sau cu Şevciuc, care conduce, dupa cum se vede, nu doar la Tiraspol, dar şi la Chişinău? Cine trădează cauza, inclusiv cea europeana: M. Ghimpu sau V. Filat? Cine trebuie tras la raspundere penala: M.Ghimpu sau ,,şeful,, vostru V. Filat?

foto

Articolul 347. Profanarea simbolurilor de stat
[Art.347 titlul modificat prin LP290 din 21.12.12, MO27-30/08.02.13 art.102]
(1) Profanarea simbolurilor de stat (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova sau ale altui stat arborate, utilizate sau intonate public
[Art.347 al.(1) modificat prin LP290 din 21.12.12, MO27-30/08.02.13 art.102]
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) de două sau mai multe persoane
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 220 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite de persoana cu funcţie de răspundere responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor de stat,
[Art.347 al.(1) modificat prin LP290 din 21.12.12, MO27-30/08.02.13 art.102]
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 800 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

 

6 Răspunsuri to “Bună ziua, primăvară întîrziată!”

  1. Ivan Gad-yrka Says:

    PL:
    Ofensiva teroristilor rusi filatelisti KGB
    prin Ivan Gad-yrka = Ion Hadârca, spionul Kremlinului
    contra Re-Unirii noastre cu Patria-mama România !

  2. Anca Hutzuleanca Says:

    O Preluare:
    de la Traianus
    http://vox.publika.md/media/politica/filat-l-a-convins-pe-galbin-s-o-con…

    Partudul Liberal:

    Filat nu doarme.
    —————————————-
    Lumea dispune de informaţii precum că madam Sandu, signor Şleahtiţki
    şi alţi slugoi pldm-işti au tăbărît peste un erector, zis Galbîn,
    care e prieten de divan cu o deputăţoaică, somîndu-l să facă tot ce vrea,
    dar ca ibovnica lui virtuoasă(aşa o fi?) să voteze
    pentru alegerea prim-mafiotului guberniei
    din nou şef în guvern.

    Sis şi făcut.
    Acum cică vidma ar vrea să preia şi partidul.
    Fără preşedinte.
    FSB-ul o ajută din toate părţile.
    Sis şi făcut???
    VOI CE SPUNEŢI, dragi cititori???

  3. spectator_la_circ Says:

    Am citit niste articole si o serie de comentarii de pe blogul asta,mi-au atras atentia comentariile care il apara pe Ghimpu,scrise probabil de membri sau simpatizanti inflacarati ai PL. Eram si eu PL-ist pana acum un an,dar citind kkt-urile astea,oameni buni,ma apuca groaza:
    „Respect. Luptati si vom invinge.” ,” oamenii cu viziune nu au fost înţeleşi te contemporani… o să treacă timpul şi peste vre-o 25 de ani, cînd se vor desecretiza materialele ce tin de evenimentele curente, o să va convingeţi că Ghimpu are dreptate… nu vă gărbiţi să calificaţi drept aberaţii ceea ce de fapt nu înţelegeţi…” , „Pentru cei care il inteleg – Nu vă lăsaţi doborâţi de ceea ce se întamplă; cei care încearcă fapte mari trebuie să treacă prin incercari mari. Forta PL!!!! ” etc.etc
    Cum plm poti sa aberezi in halul asta?! BAI,CRETINILOR,STATI PE CUR CA NU-I RAZBOI !! Va dau LSD astia de la partid sau ce dracu aveti? De parca ati face parte dintr-o secta religioasa extremista,baga-mi-as! Bai,Ghimpule,ai f**ut aia 20 de ani degeaba !

  4. vasile grozavu Says:

    Ghimpu, ai dreptate sau Trezește-te, Vlad Ţepeş !

    Nu am spus niciodată că Mihai Ghimpu nu este cinstit. Mai mult, el are un pronunțat interes național. Și nu am nicio îndoială că fiind vorba de propriul popor, rătăcit, după cum consideră liderul liberalilor, aceasta nu va ezita să-l apere.

    Vlad Filat nu are asemenea calități și nici nu vrea să și le cultive. Mai mult, i-am spus odată ofițerului de presă al PLDM, Larisa Manole, că am impresia că Filat în afară de bani nu are nimic sfânt pe lume. Nu convinge. E artificial. Face tot ca un fraier politic care își imaginează că toată lumea este o afacere din care trebuie să scoată bani.

    Voi aduce un exemplu concludent. Atunci când îi trebuia, Filat cerșea de la mine interviurile. Ne-am prezentat, l-am filmat. Ne-am pus obrazul. Știm cum a privatizat, știm cui, presupunem cât s-a luat. Delictul este însă, unul moral. Atunci chiar credeam că Petru Lucinschi este bine intenționat, la fel ca și pe Mircea Snegur.

    L-am creditat pe Filat, fiindcă avea 27 de ani, era șef al departamentului privatizării și executa întocmai comenzile lui Petru Lucinschi, devenit șef de stat care, prin egoismul său susținut de Dumitru Diacov, ne-a oprit din drumul nostru spre Uniunea Europeană și NATO. Asta trebuie să se știe. Dacă o uită Snegur și încearcă să mă marginalizeze eu nu uit, fiindcă nu am fost în serviciul lui , ci în serviciul poporului. Deci, Filat are ce spune și trebuie să o spună, fiind obligat de funcția și de datorie în fața poporului.

    Cum se comportă acum Filat, când timpul le-a pus la loc pe toate și văd că din promisiunile sale nu s-a ales nimic? Nu răspunde solicitării de a acorda interviuri. Adică, de a răspunde prompt la greșelile comise și la fraude. Nu cred că ambasadorul SUA în R.Moldova, William Moser încurajează asemenea ieșiri dictatoriale cu atât mai mult, cu cât i-a sugerat să răspundă tuturor, și să accepte diversitatea de opinii. Din câte vedem Filat nu a luat aminte nici asupra sfaturilor acestui diplomat serios care ne vrea binele.

    Naivul de Filat chiar își imaginează că am nevoie de interviurile lui. Știu prea bine cum gândește și credeam că are capacitatea de a învăța anumite lucruri. El, într-un interviu, acordat postului de radio Europa Liberă, devine Dumnezeu după ce a ruinat efectiv această țară, după ce a adus în anii guvernării sale poporul la sapă de lemn. El vrea să-i pupăm mâna și să-i aducem flori și busuioc. Spune, fiți atenți: ” Nimeni nu s-a gândit, măcar pentru o clipă, dacă eu voi accepta acest lucru. Şi vreau să vă spun că eu sigur nu voi accepta să fiu prim-ministru în orice condiţie sau în condiţii impuse, care să ducă la paralizarea activităţii primului ministru sau a guvernului. Dar despre aceasta deja urmează să discutăm pe viitor.”

    L-am văzut în anii în care nu mai era șef al departamentului privatizării. L-am contactat când a devenit ministru de stat. I-am verificat, fără să-și ea seama, sentimentele naționale. Nu știam doar că a fost la școala K.G.B . –ului de lângă Moscova, unde a fost învățat să păzească hotarele. Am aflat și asta și i-am catalogat atât lui, cât și lui Leancă, alt intrus, trecutul, legat inseparabil de k.g.b. după cum ne spun manualele americane.

    Credeam că Filat cunoaște legile acestui pământ. Astăzi Mihai Ghimpu ne-a spus că nu le cunoaște. El s-a globalizat, fiindcă are bani. A ajuns demult în UE, mai bine-zis în Elveția, unde niciun prim ministru, chiar dacă nu se mai are de bine cu soția, nu o face în public atunci când țara arde. A demonstra un exemplu poporului, a răbda este o mare virtute. Nici pe asta nu o are. Chiar nu-l doare nicăieri ce spune poporul despre gestul lui? Judecând despre faptul că nu vrea să-i ceară iertare, cred că Mihai Ghimpu are dreptate. Știți cum i-a spus o mamă fiicei care trebuia să fie făcută sclavă: Decât roabă la turci, mai bine te-neacă aici. Și a aruncat-o în Dunăre. Mihai Ghimpu are convingerea aceasta și îl felicit sincer pentru curajul de care a dat dovadă.

    Vasile Grozavu

  5. Ion Tonir Says:

    Muzonu rupe!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: