Încă o dată despre „arta” trădării (II)

O altă problemă vitală pentru statul nostru, pentru toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate, a fost şi rămâne „problema” Transnistriei şi CONFLICTUL MILITAR între cetăţenii R. Moldova, locuitori ai ambelor maluri ale Nistrului, provocat de cei care au ocupat la 28 iunie 1940 teritoriul dintre Prut şi Nistru, pentru a mai aduce încă o armată pe teritoriul nostru. Aşa zisele „forţe pacificatoare” urmau să demonstreze lumii întregi că Rusia este o ţară „paşnică” şi că ea îşi doreşte ca pe teritoriul fostei URSS, succesor de drept a căreia este, să instaureze „pacea şi liniştea”. De fapt, prin „pacea” de pe Nistru, scopul ei obscur era să obţină:
– mandatul ONU pentru operaţiuni de menţinere a păcii – „căşti albastre” – pe tot teritoriul fostei URSS;

– menţinerea şi protejarea „Republicii Nistrene Moldoveneşti”, fondate de Rusia bolşevică, cu metodele ruseşti arhicunoscute din anii 1812, 1924, 1940 şi 1944.
Căci, să nu-şi facă cineva iluzii: după unirea Basarabiei în 1918 cu Ţara-Mamă, ruptă din sânul Principatului Moldovei în 1812 de către Rusia ţaristă, Rusia deja bolşevică nu s-a liniştit, nu s-a împăcat cu gândul că românii, în sfârşit, s-au unit într-o singură ŢARĂ! Nici 6 ani n-au trecut de la Unire, că din nou apare „poporul” moldovenesc: în 1924 URSS formează în cadrul Ucrainei sovietice Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala în or. Balta (sudul Basarabiei). Care a fost scopul, vă întrebaţi? Răspunsul: pentru a avea motiv să „elibereze” „moldovenii” de sub români!!! Fapt împlinit la 28 iunie 1940. Şi acum deduceţi singuri, de ce le-a trebuit ruşilor atât de urgent să creeze în 1992 „Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublika” (PMR)! Cred că nu mai este nevoie de alte comentarii…

Mai e nevoie de comentat ceva? Nu face, fiindcă faptul că rusul împuşcă într-un conaţional, că viaţa unui popor, a unui om, pentu interesele imperiale ale Rusiei, nu costă nici trei parale, e lucru cunoscut. Străinul bun e ca un vecin bun, străinul occupant – ocupant rămâne şi nu-i în puterea noastră să-l schimbăm.
Dar, iată, cu ai „noştri”, cei care slujesc străinului, ce facem – asta este marea noastră bătaie de cap! În numele a ce  trădează acestă mică, dar plină de mult sânge, palmă de pământ? Au ei mamă, cum pot mânca, dormi, trăi, când sufera poporul, s- in primul rand copii? Dar, toate până la o vreme.
Sfatul meu, RENUNŢATI SA MAI TRĂDAŢI chiar cu  riscul că ve-ţi fi deconspiraţi sau mai ştiu eu ce, oricum noi vă cunoaştem. SOARELE e cu noi şi are grijă să vă lumineze feţele voastre, nu credeţi? Uitaţivă în OGLINDĂ! LĂSAŢI acest MULTPĂTIMIT POPOR să trăiască şi el ÎMPREUNĂ, în pace şi linişte, aşa cum trăiesc toate popoarele, inclusiv cel rus.

VIAŢA e foarte scurtă şi fiecare OM, indiferent de naţionalitate merită s-o TRĂIASCĂ!
Dar, să revenim la temă. Restructurarea lui M. Gorbaciov a permis, începând cu anul 1987-1988, să funcţioneze dreptul la libera exprimare. La început, ce-i drept, primul secretar al cc pcus a oferit cetăţenilor din fosta URSS acest drept doar pentru a-şi întări poziţiile în lupta cu cei mai reacţionari colegi de partid, care nu doreau „democratizarea” pcus, lansată prin perestroika sa. În toate fostele republici unionale au fost constituite Mişcări Democratice în susţinerea perestroicăi. Nici acum nu pot uita una din prevedererile statutului acesteia: „Mişcarea Democratică recunoaste pcus ca partid de avangardă”. Această prevedere era prevazută în articolul 6 al Constitutiei URSS, vă puteţi imagina asa ceva!!!

În fosta RSSM, adică la noi, Miscarea Democratică a fost constituită la 3 iunie 1988, în sala de şedinţe a Uniunii Scriitorilor. Am participat la acea adunare, dar nu m-am implicat, i-am ascultat pe activiştii-organizatori să văd ce-şi doresc de fapt. Am aderat mai târziu, prezentându-mă la o şedinţă a biroului Miscarii, care se desfăşura tot la Uniune. Am ce spune şi despre activitatea Mişcării, mai bine zis, despre activitatea unora din Mişcare, care la 20 mai 1989 îşi încetează activitatea. Acesta se transformă în FRONTUL POPULAR din MOLDOVA, iniţiat la I-ul congres, desfăşurat tot în sala mare a USM. Multe ar fi de povestit şi despre trădările unora, fie în Mişcarea Democratică, fie în Frontul Popular, dar despre acestea mai târziu. Azi trebuie să vorbim despre trădările „conducătorilor”, menite să nu ne permită distanţarea noastră de Federaţia Rusă şi integrarea în Uniunea Europeană. Azi, ca niciodată, trebuie să ne apărăm perspectiva europeană, care este foarte firavă, ca un fir de iarbă.

Cu referire la durerea noastră – problema Transnistreană: fantoma, creată de defunctul imperiu URSS, în tandem cu „problema” găgăuzilor, şi asta pentru a opri lupta Uniunii Scriitorilor, a cenaclului „Alexe Mateevici”, dar mai ales a luptei FRONTULUI POPULAR pentru limbă şi alfabet, pentu adevărul istoric, pentru libertatea şi dreptatea Dumnezeiasca a românilor moldoveni, luată cu tancurile la 28 iunie 1940.
Dragi prieteni, haideţi să analizăm împreună mişcările imperiului si deciziile conducerii RM de atunci, în tendinţa de a ne opri pe noi, românii moldoveni, din drumul nostru sfânt.

Prima etapă, ruperea de URSS.
Dupa cum cunoastem, „perestroika” lui M.Gorbaciov a oferit posibilitatea de a transforma Mişcările Democratice (Fronturile Populare) din fostele republici socialiste, în Mişcări / Fronturi Populare de eliberare naţională împotriva ocupaţiei sovietice şi dictaturii comuniste, ceea ce însemna distrugerea imperiului sovietic. Acest rol i-a revenit intelectualităţii, în primul rând scriitorilor. Anume ei sunt cei care n-au  ezitat nici o clipă şi astfel în toate republicile sovietice socialiste, începând cu anii 1987-1988, cei mai bravi feciori ai neamului au început lupta împotriva pcus, care timp de 50-70 de ani, au asuprit şi  rusificat popoarele. Nomenclatura comunista reacţionară a înţeles ca această luptă se va termina cu distrugerea imperiului sovietic. Astfel kgb–ul a primit ordin să oprească cu orice preţ lupta „naţionaliştilor”. Scenariile au fost diferite, de la utilizarea tancurilor (Vilnus, Bacu) până la crearea de „stat în stat” (Georgia, Ucraina, Republica Moldova)…
Deci, pentru a-şi realiza planurile obscure, Rusia:

1) crează pe 2 septembrie 1990 „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană”, iar la 25 august 1991 autoproclamata adoptă declaraţia de „independenţă” sub numele „Republica Moldovenească Nistreană, PMR” (fiţi atenţi – „moldovenească”), asta cu două zile înainte de a ne declara noi stat independent (Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova a fost adoptată la 27 august 1991).
2) Cremlinul imperial nu se opreşte la crearea Republicii Moldoveneşti Nistrene („RNM”); îşi aminteşte de găgăuzi, pe care i-au adus tot ei în sudul Basarabiei după ocupaţia din 1812 şi încearcă din răsputeri să mai creeze o Transnistrie; kgb-ul, prin agenţii săi secreţi, ridicâ găgăuzii împotriva noastră, care, „încurajaţi” şi înarmaţi până-n dinţi de Armata 14 a Rusiei Sovietice-comuniste şi speriaţi de unirea cu România, cer şi ei independenţă.

Ce urmează mai apoi?