E trist în sufletul omului când plouă, e şi mai trist când omul nu are nici haina şi nici umbrela necesară anotimpului; dar această tristeţe nu poate fi comparată cu dezolarea sufletească provocată cuiva de persoana / persoanele, în care acesta a crezut cel mai mult.
Dezolarea, dragii mei prieteni de luptă şi susţinători, are rădăcini mult mai adânci, fiind suportată şi transmisă nouă prin ereditate de străbuneii, buneii şi părinţii noştri; în destinul lor nu mai poţi schimba nimic, decât să le purtăm amintirea şi să nu uităm de această durere a lor. Uitând de ea, vom face dovada indiferenţei faţă de sângele care ne curge în vene şi, mai devreme sau mai târziu, vom suporta-o şi noi; daca nu noi, atunci copiii noştri, sau copiii copiilor noştri…
Eu, însă, vreau să vorbesc despre durerea moldovenilor din istoria recentă, începând cu anii 88-89 – ani, care au uimit o lume întreagă, numai pe unii „de-ai noştri”, nu. Dar şi despre rolul trădării în lupta pentru emanciparea noastră, a românilor moldoveni.
Douăzeci şi cinci de ani tumultuoşi, de când ne zbatem pentu libertatea de a ne hotărî de unii singuri soarta! Dar in zadar, cineva tot timpul ne trage inapoi, cine? Istoria ne spune, că nu există luptă fără trădare. Vă amintiţi celebra frază a marelui imperator roman, Caezar, spusă înainte de moarte: „Tu quoque, fili mi Brutus?” („Şi tu, fiul meu, Brutus?”).
Nici noi, ca viţă latină, nu facem excepţie: şi la noi unii luptă, alţii smechereşte pun mâna pe putere şi lovesc cu hangerul drept în inima moldovenilor, în cel mai decisiv moment pentru viitorul nostru. Poate aceşti “conducători” se cred abili şi foarte talentaţi? Rămâne la discreţia Dumneavoastră, dragi prieteni, să le împărtăşiţi sau nu părerea. Dar, dictonul spune, că „Talentul dispare, când cineva e biruit de plăcerea cea dulce” (Euripides ,Ant., la Stobaaeus, Flor., 60,4), iar „Trădătorii sunt odioşi chiar şi acelora pe care îi preferă” (Tacitus, Ann., 1, 58).
Actualmente, conştientizăm noi oare (cel puţin partea lucidă a societăţii), că avem deja sute de mii de copii născuţi, de jure, conform Constitutiei, într-un stat de drept şi democratic; dar, de facto, într-un stat autoritar şi sărac, în care puterea (Guvernarea) nu lucrează pentru oameni, pentru viitorul lor, fiind alături de grijile şi necesităţile acestora, ci împotriva cetăţenilor, şi până la urmă, împotriva statului însuşi.
Poate cineva consideră că nu e aşa, că avem de toate: economie cu locuri de muncă şi salarii bune, sate cu infrastructură şi cu toţi oamenii „acasă”, industrie şi agricultură funcţională, justiţie ca la carte, guvernare curată şi preocupată plenar de destinul poporului… Sau, poate, e invers: suntem cel mai sărac stat din Europa, dar cu cei mai bogaţi oameni, trecuţi prin scaunul puterii, devenit unul al trădării. Conducători pentru binele lor, „puternici” în faţa poporului, dar slabi şi fricoşi în faţa străinului „eliberator.”
În pofida faptului, că voi fi atăcat din nou de agentii Cremlinului sau de burtărarii „şăfului”, voi spune nişte lucruri cunoscute de unii şi necunoscute de mulţi, mai ales de generaţiile tinere. Aceste lucruri s-au desfăşurat în faţa ochilor mei, unele prin contribuţia mea directă, fiind vorba despre evenimentele de la -88, -89 încoace, pâna la denunţarea Acordului AIE-2. Le voi trece în revistă şi voi medita asupra lor nu pentru a-mi adjudeca lauri, ci pentru ca tineretul să cunoască adevărul, să nu repete greşelile, căci tânăra generaţie merită o viaţă mai bună decât a parintilor şi buneilor lor.
Anii se duc, iar odată cu ei, din pacate, se uită multe detalii / fapte. Timpul spală „mizeria” lăsată în urmă de către unele persoane dubioase şi astfel, cei pătaţi devin actualmente oameni curaţi şi mari patrioti. Procesul de reabilitare a acestora face parte dintr-un scenariu bine dirijat dinafara ţării, folosind unele forţe interne, mai bine zis pe unii dintre lideri, pentru a îndrepta Republica Moldova în direcţia care-i convine Rusiei. Dacă nu ne salvam din „ghiarele” politicienilor ruşi, încă 200 de ani vom dansa hostropăţul „tot pe loc, pe loc, pe loc, cu Rusia la un loc”! Iar cele mai importante valori obţinute în aceşti ani – grafia latină şi limba româna drept limbă oficială, stema şi tricolorul ca drapel de stat, suveranitatea şi independenţa după dispariţia imperiului sovietic – toate acestea nu vor rămâne decât o ficţiune.
Dar sa trecem la evenementele care au avut loc!
Nu este de ajuns, stimaţi prieteni, să calci doar cu un singur picior în groapă ca să te răstorni, mai e nevoie să calci şi cu al doilea! Căci aşa a fost cu „semnarea Acordului CSI doar pe domeniul economic”!!! Republica Moldova, teritoriul căreia a fost ocupat, zmuls cu tancul din inima Ţării, a semnat alături de cel care ne-a ocupat, a deportat în Siberia peste 100 mii cetăţeni, a recrutat pentru munci grele în Rusia alţi peste 200 mii cetăţeni, a omorât prin foamete organizată încă peste 200 mii cetăţeni (atestate fapte de canibalism), a luat viaţa, pământurille, averea părinţilor si buneilor nostri, ne-a rusificat până-n măduva oaselor, distrugând biserici, închizând gradiniţe şi scoli cu predare în limba maternă (în anii -80, în Chişinău rămăsese una sau două gradiniţe cu predare în limba pe care o înţelegeau copiii, adică în limba română, restul erau în limba rusă. Străzile, monumentele, parcurile, pădurile, până şi cuiburile păsărilor trebuiau să poarte numele comandanţilor de oşti, scriitorilor, altor bolşevici, adică numele ocupanţilor, străinilor, care nu aveau nimic cu istoria noastră).
Noi, după declararea Independenţei, în loc să mulţumim americanilor şi să ne aliniem Ţărilor Baltice, ne băgăm capul, de data aceasta benevol, în jugul pregătit de ocupanţi. Ce a câştigat statul şi noi, oamenii, pentru că „bunii noştri conducători” ne-au împins din nou în acelaşi imperiu: munţii sau marea, poate s-a rezolvat problema Transnistriei, sau poate s-a îmbunătăţit ceva în sudul ţării, prin impunerea legii cu privire la autodeterminarea găgăuzilor în cazul schimbării actualului statut al R. Moldova, ce am obţinut?… Umilinţă, pierderi de teritoriu şi pierderea timpului de aur, ani de rătăcire, oameni rătăciţi, sute de mii de cetăţeni plecaţi în lumea mare (mai mult de un milion) pentru a-şi salva / întreţine odraslele; copii departe de dragostea şi grija părinţilor, crescuţi în frig şi lipsuri; bătrâni trecuţi prin necazuri continuie, începând cu ocupatia, razboiul, deportările sovietice, foametea organizata lăsaţi şi azi să sufere, precum au suferit în toţi anii de comunism.
Distrugerea conştiinţei naţionale, a institutului familiei (prin deportări forţate şi „benevole”) şi simţului gospodăresc, sărăcie, hoţie, corupţie, ipocrizie – iată rezultatul „eliberării” românilor moldoveni dintre Prut şi Nistru(Basarbia) de sub românii moldoveni din Iași, Suceava, Bacău, Târgu Neamț, Botoșani, Vaslui, Roman. Pe românii moldoveni din Ungheni, Călărași și alte localități cu același nume din Basarabia de românii din Ungheni , Județul Târgu Mureș, de românii din Județul Călărași și nu în ultimul rând pe românii moldoveni din satul Costuleni raionul Ungheni, de românii din comuna Cosuleni județul Iași, / ardeleni / bănăţeni / olteni / dobrogeni de dincolo de Prut. Faptul, că am devenit peste noapte moldoveni de naţionalitate, că limba pe care o vorbim se numeste limbă moldovenească se datoreaza tot „eliberatorilor”; căci nu puteau să spună: „doroghie bratia rumânî, naconeţ mî vas osvobodili iz pod rumân” („scumpi fraţi, în sfârşit v-am eliberat pe voi, românii, de sub jugul românesc”)! Ar fi sunat ridicol de ar fi râs şi urşii! Trebuiau să născocească o altă limbă pentru cei, care nu-şi cunosc istoria, pentru proşti şi trădători, pentru străini, care nu cunosc când şi cum a apărut naţiunea românească. Şi asta ca să-şi poată îndreptăţi raptul pe care l-au făcut, ca „eliberarea” să poată fi tratată drept izbăvire, drept act de justiţie divină. Iată cum se manifestă gândirea imperială a fostului imperiu ţarist, devenit apoi bolşevic.
Toate acestea demonstrează, că semnarea la 8 decembrie 1991 a Acordului CSI de către Mircea Snegur a fost cea mai mare greşeală, s-au începutul CELEI MAI MARI TRĂDĂRI? Timp de doi ani, primul Parlament ales în mod democratic în 1990, a respins ratificarea Acordului CSI; ratificarea au dus-o la „bun sfârşit” Partidul Democrat Agrar şi Partidul Socialiştilor / inter-frontiştilor, sub conducerea lui M. Snegur şi P. Lucinschi, ambii secretari ai Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM. O vorbă din popor spune, că „mortul de la groapă nu-l mai întorci înapoi”. Dacă a murit imperiul-ocupant, URSS, mulţumeste-i lui Dumnezeu şi celor care au realizat visul a milioane de oameni, aruncă-i ţărână peste coşciug şi bucură-te de LIBERTATE! N-a fost să fie aşa! Se vede că unii nu pot trăi fără a fi conduşi de Moscova, apleacă din nou capul, mulţumind că „am fost primiţi”. Fie din frică, fie din convingeri, dar au îndeplinit până la capăt comanda Moscovei. Astfel, R. Moldova a pierdut primul val, când în 2004, au aderat la Uniunea Europeană zece ţări, inclusiv Letonia, Estonia şi Lituania; dacă ascultam atunci sfatul americanilor şi nu intram în CSI, astăzi la sigur eram cetăţeni europeni. Iată prima, cea mai gravă TRĂDARE, prin care am pierdut, nici mai mult, nici mai putin, 25 de ani, adică un sfert de veac.
Aici mă opresc de scris, e ora 4 noaptea. Despre alte trădări ale celora, care au condus şi conduc R. Moldova, începând cu primii ani de Independenţă şi până în prezent, voi mai scrie.
Mihai Ghimpu: Sunt liberal, îmi place libertatea 