21 de ani de durere şi lacrimi, pe de o parte, şi 21 de ani de indiferenţă din partea celor ce au condus şi conduc această palmă de pământ numită Republica Moldova, această bucăţică de inimioară, ruptă din inima mamei cu baionetele, tunurile şi tancurile sovietice-ruseşti. De 200 de ani Rusia ne ocupă, ne umileşte, ne rusifică, disrtugându-ne conştiinţa naţională, noi însă, mai bine zis unii, pentru a ajunge la putere, se pun în genunchi doar pentru faptul că ocupanţii au acceptat plecăciunea şi slujirea lor. Sunt foarte fericiţi şi mândri pentru că anume el sau ei sunt alesul, sau aleşii. Ocupând funcţia şi stând în genunchi, permanent vorbesc despre dragostea lor faţă de popor, despre „viitorul luminos”, dar, deschis sau subtil, promovează interesele străinului, punând în genunchi treptat şi poporul.
Aşa a fost şi-n lupta din 1992, când sute de bărbaţi, majoritatea floarea naţiunii s-au ridicat pentru a-şi apăra Patria. Care-i recunoştinţa statului faţă de cei care au luptat, faţă de cei care au murit ca nişte eroi, luptând cu arma doar, împotriva tancurilor, avioanelor, tunurilor, catiuşei şi a cazacilor ruşi, veniţi să apere „pământul Rusiei”, faţă de părinţii, soţia şi copii eroilor, faţă de cei care au luptat pentru a obţine această independenţă. Zero. Interesul lor a fost şi este să slujească străinul şi să-şi adune avere. Şi ştiţi de ce, stimaţi moldoveni? Pentru că şi străinul, şi ” patrioţii” noştri ştiu bine cine sunt moldovenii, ştiu foarte bine că moldovenii trăiesc cu proverbul, ” capul aplecat, sabia nu-l taie”. „Patrioţii” atacă adevaraţii feciori ai neamului, hoţii strigă vine hoţul, pragmaticii atacă şi fură, fură şi manipulează, având armata de burtărari. Şi iată aşa construim noi statul, prezentul şi viitorul nostru european.
Cât va dura, dragi moldoveni, această viaţă, cât timp veţi răbda, cât timp vom permite să ne fure, să ne mintă, să ne chinuie părinţii şi copiii, să ne distrugă prezentul şi viitorul, să ne facă de ruşine neamul? CÂT? Avem noi demnitate sau nu? Vrem noi să trăim măcar o zi bine, vrem noi să-şi trăiască viaţa în linişte şi bunăstare măcar copiii şi nepoţii noştri! Eu cred că a venit timpul să ne trezim. Treziţi-vă odată şi pentru totdeauna, scumpii mei români-moldoveni, altfel o să rămână pe acest pământ doar străinii, iar ai noştri de la mic la mare o să plece în continuare în lumea mare pentru a se simţi şi ei oameni.
Plecăciunile mele tuturor care au luptat în războiul pentru apărarea libertăţii şi independenţei noastre. Veşnică să le fie pomenirea celor care au căzut în această luptă grea şi nedreaptă. Veşnică să le fie memoria tuturor celor care au luptat pentru libertatea noastră împotriva ocupanţilor.
Mihai Ghimpu: Sunt liberal, îmi place libertatea 