Scrisoare către Vladimir Vladimirovici

Bună dimineaţa, Vladimir Vladimirovici!

Ce mai faceţi? Cum vă mai descurcaţi cu problemele Ţării, mai ales în ceea ce priveşte politica externă?

În ultimul timp, lumea a devenit insuportabilă, toţi ţipă că vor libertate. Da, s-a stricat lumea aceasta, nu mai vrea să asculte de nimeni.

Şi la noi e cam tot aşa, nu vor să asculte de tătuca şi gata. Grea situaţie peste tot,  dar la noi, la  moldoveni, e şi mai grea. Cum se spune în popor, ca la noi la nimeni.

Vladimir Vladimirovici, am o rugăminte, dacă-mi permiteţi. Vorbiţi, vă rog, cu tizul („chiosca”) Dumneavoastră să se mai potolească şi să nu pună pe umerii Rusiei şi problemele moldovenilor. Moldovenii nu merită să fie permanent „hrăniţi” din truda ruşilor. Ajunge!

Spuneţi-i, vă rog, lui Volodea să transmită moldovenilor că viaţa se construieşte prin muncă şi nu prin hoţie. Mai puţin să furi şi mai mult să munceşti şi atunci ai ce-ţi trebuie şi tu, dar şi toată lumea. Aşa a dat Dumnezeu să fie, aşa să fie şi  numai aşa veţi avea respectul poporului rus, american etc.

Vă mulţumesc din suflet, V.V., şi vă doresc multă sănătate, succes în munca grea, dar nobilă. Curaj şi rezistenţă, Vladimir Vladimirovici!

Aşadar, la  muncă, dragi moldoveni, şi nu doar să mergem la muncă, ci să muncim cu multă dăruire, cu mult curaj şi multă, multă demnitate. Ţara aşteaptă, iar viaţa merge înainte. Doamne ajută!

 

Mihai Ghimpu,

ex-Preşedinte al Parlamentului,

ex-Preşedinte interimar al Republicii Moldova

13 Răspunsuri to “Scrisoare către Vladimir Vladimirovici”

  1. Иван Иванович Says:

    CUM SPUN RUSII-БОЙСЯ БОРОДАТЫХ И ВОЛОСАТЫХ

  2. Mesing Ionel Says:

    dn ghimpu ce lipertate vom avea cu asa papusari si asa procurori ce stau ascunsi si se bilbie la presa cu diferite minciuni nucred sa ne primeasca europa cu asa papusari ,trezitiva odata unde mergem cu intreaga societate la bae sau la vinatoarea de capete!

  3. vlad Says:

    Voronin si-a trait traiul si si-a mancat malaiul Dumneavoastra, insa, ati ingitit rahatul lui Plakakatniuk si ati cazut in dizgratie. Nu v-ati gandit deloc la Dorin. Ati preferat sa va infratiti cu psihopatul si infractorul PLahotniuc. Ca sa ce? Ca sa ne aratati ca sunteti o scula, un bufon, o pleava in labele pedarastilor derbedei de sub talpa unui suler puscariabil. Ca acolo forfotesc scorpionii razboinici, in PD! Dar tiranul Plaha va inrobit, va luat capul si va facut de toata rusinea, iar odata cu asta, va taiat craca de sub picioare. Viitorul Pl e incert, si-mi pare rau, fiindca am votat pentru omul-patriot, pentru romanul adevarat. Sistinearea oarba a „papusarului”, prostalanului si banditului, dupa care plang Interpolurile si puscariile, m-a convins ca sunteti un politician rasuflat. Sau, poate, speriata. sau, poate, va leaga niste afaceri dubioase? Chiar si asa, „mai bine sa pierzi cu un om destept, decat sa castigi cu un tampit paranoic. Cu o neghina! Cu o pleava. Vorba vine: pleava zboara, iar graul ramane. Va rog respectuos, dati la o parte invidia, rautatea si pleava din cap si refaceti AIE. Desi am votat PL, consider ca dl Filat este cetateanul care ne reprezinta cu cinste peste tot, care si-a asumat cele mai mari responsabilitati si care va intins mana, nu ca s-o muscati, ci ca, brat la brat, sa mergem pe calea cea dreapta, spre UE, nu spre „nu stim unde”. Capul sus si, de ce nu, ciocu’mic.

  4. Eu Says:

    Putin nu da voie Moldovei sa se dezvolte, nu Plahotniuc, Filat este proiectul lui Putin inca din 2007, cand a inteles ca PCRM s-a ros deja, nu va mai amagi lumea cu visul sovietic si cu paine de copeici, L-a scos pe Filat (cu buna stire a lui Voronin) pentru a-i amagi deja cu limba si directia Europeana, chiar si sumparandu-i pe multi cu orez, televizoare pe la nunti si muuuuuuuuulte alte siretlicuri. Jocul a mers, dar acum cand se apropie Summitul de la Vilnius (noiembrie 2013), Moldova ar putea semna un acord important pentru liberarea regimului de vize, deci, in sfarsit, am putea vorbi deschis despre UE, nu asa doar ca Filat, este fix aceeasi situatie ca in 1999 cand Rosca a facut tot posibilul si a desfiintat ADR-ul de atunci (un fel de AIE a timpurilor acelea). Acum Filat ar mai fi putut sa stea, dar Putin a dat semnal, distrugeti tot, nici un fel de summit, si Filat si-a dat arama pe fata, acum actioneaza, dar oamenii simpli nu vor observa asta, ei doar il vor considera in continuare pe Plahotniuc vinovat de toate, Filat se va spala cum va pe la Jurnal TV, si pe la toti ANAL-istii alde comunistul Țîrdea (de cînd Jurnal îl numeste analist si pe gunoiul acela???) Iata cam asa, daca zboara Filat in Elvetia la sotie-sa dupa miliardele scrise pe numele ei, vine altul, fiindca nu el decide, el este un mic tentacul, al caracatitei – PUTIN. Asa ca cereti demisia lui (dar va veni alt rus), deci cereti retragerea armatei ruse din Moldova, atunci vom fi independenti fata de rusi, atunci cumva ne vom putea dezvolta singuri. Dar armata nu va fi retrasa fara un nou conflict regional, adica fara razboi. Deci problema e cu mult mai adinca decat pare. Nu demisia vreunuia va schimba ceva, schimbarea radicala va fi doar daca se implica celalta putere mondiala – SUA. dar ea o pate face daca suntem membri UE, respectiv NATO, atunci, posibil, vom scapa de rîia asta ruseasca, si precis nu vom mai auzi la orice intrebare, raspunsul „shto???” (sincer ma enerveaza la culme atitudinea rusilor, care ne privesc ca pe niste boi, niste „terpile” cum le spun ei, fiindca multi dau din urechi). Asa ca cine are cureajul intr-adevar sa schimbe ceva in tara asta? Se apuca cineva? Filat precis n-are co@ie de asa ceva. demonstrat. Fiindca nu va merge contra sefului. Cine are cureajul sa se apuce, firesc incepeti de la sfarsitul mesajul, si mergeti sus. totul o sa iasa.

  5. Kas Says:

    Suntem profund dezamagiti de prestatia dumeavoastra si a intregului club liberal. Un mare regret ca am dus familia in eroare indemnind-ui sa bifeze pentru dvs.

  6. alistar Says:

    V-ati tradat alegatorii facind amicie cu Plahotniuc. Ati promis sa faceti dreptate si ordine si poftim ce a iesit… Deschideti ochii d-ule Ghimpu, inca nu e tarziu sa va indepartati de la cel ce va umbreste…

  7. Иван Иванович Says:

    buna insigna avaeti pe timpuri „УДАРНИК СОЦТРУДА”

  8. cucu Says:

    Nu e serios ce scrieti ,dupa mine era mai bine sa gasiti si pentru Moldsilva o candidatura competenta

  9. brici Says:

  10. cititor Says:

    Un barbat nu numai destept , dar si frumos!!! Multa sanatate si sicces!!!
    Tara are nevoie de asa barbati!!!

  11. Jenea Says:

    Poza buna. Imi place. O aveti pe facebook?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: