Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova

1Preşedintele PL, deputatul Mihai Ghimpu a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul discuţiilor au fost abordate o serie de aspecte ce se referă la situaţia social-politică din Republica Moldova, criza din Alianţa pentru Integrare Europeană, reformele implementate la nivel naţional în conformitate cu angajamentele asumate faţă de partenerii de dezvoltare.

Un subiect aparte discutat în cadrul întrevederii s-a referit la perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova. “Cetăţenii noştri nu şi-au pierdut încrederea şi speranţa într-un viitor european al Republicii Moldova, iar noi, politicienii, urmează să depunem eforturi pentru a realiza acest vis al nostru – integrarea în marea familie europeană. Partidul Liberal consideră că Republica Moldova nu are nevoie de alegeri anticipate, ci de stabilitate politică, în vederea realizării tuturor angajamentelor noastre europene, astfel ca Acordurile istorice cu Uniunea Europeană să fie încheiate în toamna acestui an la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius”, a menţionat Mihai Ghimpu în cadrul întrevederii.

Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a subliniat că autorităţile de la Chişinău urmează să depună eforturi pentru a realiza obiectivele asumate faţă de partenerii europeni şi incluse în programul de guvernare, în mod special lupta cu corupţia, cu folosirea abuzivă a banului public şi, de asemenea, urgentarea reformelor.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Un răspuns to “Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: