Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova

1Preşedintele PL, deputatul Mihai Ghimpu a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul discuţiilor au fost abordate o serie de aspecte ce se referă la situaţia social-politică din Republica Moldova, criza din Alianţa pentru Integrare Europeană, reformele implementate la nivel naţional în conformitate cu angajamentele asumate faţă de partenerii de dezvoltare.

Un subiect aparte discutat în cadrul întrevederii s-a referit la perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova. “Cetăţenii noştri nu şi-au pierdut încrederea şi speranţa într-un viitor european al Republicii Moldova, iar noi, politicienii, urmează să depunem eforturi pentru a realiza acest vis al nostru – integrarea în marea familie europeană. Partidul Liberal consideră că Republica Moldova nu are nevoie de alegeri anticipate, ci de stabilitate politică, în vederea realizării tuturor angajamentelor noastre europene, astfel ca Acordurile istorice cu Uniunea Europeană să fie încheiate în toamna acestui an la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius”, a menţionat Mihai Ghimpu în cadrul întrevederii.

Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova a subliniat că autorităţile de la Chişinău urmează să depună eforturi pentru a realiza obiectivele asumate faţă de partenerii europeni şi incluse în programul de guvernare, în mod special lupta cu corupţia, cu folosirea abuzivă a banului public şi, de asemenea, urgentarea reformelor.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Flori şi recunoştinţă pentru Grigore Vieru

Preşedintele PL Mihai Ghimpu, însoţit de un grup de deputaţi liberali au depus flori la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor. Astăzi, marele poet ar fi împlinit 78 de ani.

Deputaţii PL au păstrat un minut de reculegere în memoria poetului care a cântat, ca nimeni altul, prin versurile sale, mama, dragostea şi limba română.

Solicitat de jurnalişti, Mihai Ghimpu a declarat că poetul Grigore Vieru face parte din generaţia de aur a intelectualilor, care a luptat pentru limba română, grafia latină, adevăr şi dreptate.

“Este poetul nostru drag, care printre primii a purtat drapelul libertăţii, luptând pentru revenirea scrisului latin. Poeziile sale vor rămâne nemuritoare. Păcat că nu mai este printre noi, în această situaţie politică poate ne-ar fi ajutat cu ceva”, a menţionat Mihai Ghimpu.

Îndrăgitul poet Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta, fostul judeţ Hotin.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL


%d blogeri au apreciat: