PUTEREA OMULUI ESTE ÎN LIBERTATEA SA (CONTINUAREA ARTICOLULUI „PUTEREA ŞI HOŢIA – BURTĂRARII ŞI SĂRĂCIA!”)

Această tragică viaţă, dragii mei moldoveni, în mare masură se datorează burtărarilor. Dacă nu erau ei şi în anii sovietici de ocupaţie, şi în aceşti ani de tranziţie de la comunismul totalitar la un stat de drept şi democratic, ar fi fost altfel, la sigur mai bine, exemplu sunt Ţările Baltice. Recunoştinţele, plecăciunile şi scuzele mele, dragi patrioţi ai neamului, indiferent unde sunteţi, acasă sau plecaţi în lumea mare. Ştiu că vi-i greu, ştiu  că vă  doare sufletul,  ştiu că nu e creştineşte, ştiu că nu e uşor să fii departe de casă, de copii, de părinţi, de pământul natal, acei care nu sunteţi acasă, dar altă cale de a continua lupta, din păcate, nu există. Libertatea, care numai ea aduce dreptate şi bunăstare,  în toate timpurile s-a cucerit greu şi pentru ea s-a muncit şi s-a luptat mulţi ani, ba chiar s-au jertfit generaţii. E greu, dar adevărul e de partea noastră şi sunt  convins că vom învinge şi de data aceasta, asa cum am învins în lupta pentru limba română şi alfabetul latin, pentru tricolorul nostru, pentru tot ce am obţinut, inclusiv Independenţa, care ne-a deschis calea integrării europene, ceea ce înseamnă şi calea integrării naţionale.

Dar, să revenim la burtărari. Aşadar, burtărarii, bucuroşi că mama lor încă nu a murit, ba mai mult, încă se mai târâie şi poate va supravieţui, au devenit mai activi şi au început să zdruncine mai tare Frontul Popular. Motivul era clar, trebuia distrus cuibul nationaliştilor, anume ei n-au ascultat de Moscova şi, din Mişcarea pentru susţinerea perestroicăi lui Gorbaciov, au format Mişcarea de Eliberare Naţională. Dictum factum, zis şi făcut. Frontul Popular a început să se dezbine, o parte l-a propus şi l-a susţinut pe M.Snegur la funcţia de Preşedinte al Sovietului Suprem de atunci, altă parte a fost împotrivă, inclusiv eu, o parte spunea că trebuie să-i iertăm pe cei care au lucrat în structurile sovietice de ocupaţie, altă parte nu, o parte, că trebuie chemat acasă din Tadjikistan P.Lucinschi, altă parte nu. Doar anume în anii când au condus ei RSSM a avut loc cea mai mare rusificare a moldovenilor, anume în perioada lor se închideau grădiniţele şi şcolile cu predare în limba maternă, în timpul lor au fost închise şi distruse bisericile, inclusiv clopotniţa din faţa catedralei şi, nu mai puţin important, tot în timpul lor au fost învinuiţi de naţionalism şi concediaţi, închişi în gulagurile sibiriene cei mai buni feciori ai neamului. Moscova imperială, cu ajutorul burtărarilor, a triumfat, nomenclatura sovieto-comunistă a preluat şi puterea democratică, şi, în final, scopul lor a fost atins: Frontul Popular a fost distrus.

Dar degeaba s-au bucurat, căciulile de blană de cârlan s-au înmulţit, experienţa s-a mai acumulat,  dragostea din sufletele milioanelor de moldoveni pentru libertate a devenit şi mai mare, şi mai puternică. Distrugerea FP, însă, nu a însemnat şi distrugerea Mişcării de Eliberare Naţională, lupta pentru libertate a continuat împreună şi alături de toate popoarele ocupate şi asuprite de dictatura comunismului, lupta pentru limbă şi alfabet, pentru tricolor a trecut în lupta pentru independenţa Republicii faţă de URSS,  iar apoi faţă de Federaţia Rusă. În rezultatul acestei lupte,  noi, „nationaliştii”, am pierdut Frontul Popular, comuniştii, şi în primul rând comuniştii Rusiei, „Patria imperiului comunismului” – URSS. „Nationaliştii”, cum ne ziceau ei nouă, sunt veşnici, iar imperiile nu, fiindcă imperiile răpesc libertatea popoarelor, iar nationaliştii luptă pentru libertatea lor. Omul care-şi doreşte să traiască în  libertate, niciodată nu va lupta pentru a  răpi libertatea altuia, iată de ce nu putem fi învinuiţi de nationalism. Naţionalismul şi patriotismul pentru libertatea poporului tău sunt lucruri absolut diferite. Libertatea poporului tău nu înseamnă doar a fi liber să vorbeşti, dar să păstrezi şi să dezvolţi toată bogăţia pe care ţi-au lăsat-o strămoşii, inclusiv istoria şi limba maternă. Iată de ce imperiile,  oricât de puternice ar fi ele şi indiferent de durata lor, mor, iar libertatea va trăi atât cât trăieşte omul. Ea poate să dispară doar odată cu dispariţia omului, ceea ce înseamnă sfârşitul lumii. Libertatea a fost şi rămâne cea mai importantă valoare pe pământ, fără ea nu-i evoluţie, e sfârşitul lumii. Libertatea este cea mai  puternică şi cea mai rezistentă  armă de pe pământ, şi cine nu înţelege acest lucru, înseamnă că nu-i om, ci dihore, care, fiind prins în capcană, abia atunci întelege sensul  libertăţii şi cât de scumpă este ea,  dar, târziu, târziu de tot,  capcana şi-a făcut treaba, a făcut ceea ce făcea el, dihorele. Concluzia: iubiţi şi apăraţi libertatea pentru toţi!

Dihorii cu dihorii, s-a găsit „leacul”, dar ce facem cu burtărarii, ei nu sunt mai puţin periculoşi, ei tot luptă împotriva libertăţii, numai că nu doar împotriva popoarelor, dar şi împotriva concetăţenilor lor. Hoţia, minciuna, manipularea afectează direct viaţa omului, şi-n primul rând libertatea de a gândi şi de a lua decizii corecte. Imperiile, spre fericirea noastră, nu sunt veşnice, mor, chiar dacă unele greu, burtărarii însă nu, ei există la fel ca şi libertatea, atât cât există omul. Ce-i de făcut? Sunt mulţi, din păcate. Unii o fac din sărăcie, care nu poate fi o scuză, alţii sunt “profesionişti prin nastere”, sau moştenire. Numărul lor e în creştere, sărăcia omului bate cultura lui. Sărăcia întotdeauna dă naştere la multe fenomene urâte şi  măreşte numărul celor care le folosesc, inclusiv a burtărarilor. Viaţa bună, invers, micşoreză numărul lor. Oricum, istoria ne arată că ei au fost şi vor fi în toate timpurile, motivul fiind burta, pizma şi mândria, că anume el, burtărarul, este alesul celui ce deţine puterea, şi nu altul. A-l sluji pe cel ce deţine puterea înseamnă că şi tu ai putere, iată secretul lor.  „Este o dorinţă stranie aceea de a căuta puterea şi de a pierde libertatea”, spunea filosoful englez Francis Bacon. Viaţa pe care o trăim fiecare din noi are cu totul alt sens, dragii mei, viaţa se consideră trăită  numai dacă ai trăit-o şi pentru alţii. Sau cum a spus N.T. Romanos: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plang.” Altfel, consider că veţi avea viaţa descrisă de Syrus: „Viaţa în sine este scurtă, dar devine mai lungă datorită nenorocirilor”. Dar de ce să plângem şi noi, ce avem noi cu cei ce plâng, se întreabă burtărarii, ei cu viaţa lor, noi cu viaţa noastră! Aveţi perfectă dreptate, în cazul dat, burtărarilor; aşa e, Domnul ne-a dat diferiţi şi atunci şi viaţa este diferită.  Dar de ce uitaţi că Domnul ne-a mai dat să ne hrănim prin muncă, să agonisim averea tot prin muncă, nu prin hoţie şi minciună. Iată, unde-i problema, burtărarilor, care strigaţi de pe toate gardurile ca mâţa nu-i gravidă,  când toată lumea vede cu ochiul liber că mâţa-i gravidă şi încă de culoare verde, iar voi continuaţi să strigaţi şi doar din motivul că tatăl îi şef mare. Cât va mai dura acest „adevăr”, burtărarilor,  doar nu poate fi mâţa tot timpul gravidă, iar poporul permanent furat, amăgit, manipulat, chinuit, fugit care şi-ncotro. Dacă, astăzi,  mai găseşti câte unul prin satele noastre, păi în loc de om vezi o  minune, omul nu mai seamănă a om, ci mai mult a frunză de stejar, cazută din copac. Se poate întampla ca cineva să-şi pună întrebarea, dar cât oare o să-i mai răbdăm pe aceşti burtărari? Atât timp cât unii vor trăi în sărăcie, iar alţii, cât va exista omul.

Nu-i omul, nu-i statul; nu-i statul, nu-i puterea în stat; nu-i puterea în stat, nu-s nici burtărarii. Dar, după cum se vede, Dumnezeu încă mai are mare răbdare, omul există şi, dacă există el,  există şi viaţa pe pământ,  inclusiv puterea şi burtărarii. Totul e în puterea Domnului, ce putem noi schimba, zic unii. Aşa e, dar nu trebuie să uităm că sunt lucruri pe care Domnul  le-a lăsat să le hotărască omul. De exemplu, cine vrei să devii, om cinstit, sau hoţ, medic sau pedagog, şef cinstit sau şef hoţ, burtărari, adică să trăieşti doar pentru burta ta, amăgindu-i pe alţii, sau să ţii cont şi de viaţa altora. „Aceasta înseamnă a trai, să nu trăieşti numai pentru tine.” ( Ib., la Stobaeus, Flor., 122 , 5 )  sau: „Viaţa nu înseamnă a trăi, ci a şti pentru ce trăieşti.” (Nicolae Iorga)  Dar, cel mai important lucru lăsat de Dumnezeu este să ai grijă de propria-ţi viaţă şi cui  poţi să-i încredinţezi viaţa ta,  viaţa satului tău, viaţa oraşului tău, viaţa statului tău şi nu în ultimul rând viaţa concetăţenilor tăi.  E o mare  problemă?  E grea şi imposibil de rezolvat? Nu cred! A face o alegere corectă, nu înseamnă a face mare filozofie, nu indiferenţa, ci dorinţa de a trăi bine, de a schimba viaţa în bine, trebuie să fie călăuza ta. Nu te vinde, fiindcă nu eşti marfă şi ceea ce ţi se dă ajunge doar pe un dinte, nu pentru o viaţă, ei dau doar osul, pentru ca să mai vii şi a doua, şi a treia oară… Astfel de oameni nu au deprinderea de a da, ei sunt deprinşi doar să ia,  şi în primul rând libertatea ta. A lua din mâna unui om necinstit, înseamnă a te umili în faţa lui. Bogaţii, şi mai ales ce-i care fac avere folosind putera statului, nici pe departe nu-s darnici, pentru că dacă ar da mult o să-i înbogăţească şi pe alţii, şi atunci cine-i va sluji.  „Celui care caută puterea, cu cât cineva e mai sărac, cu atât îi este mai de folos” (Id., Iug., 86, 3).  Sărăcia, corupţia, contrabanda, hoţia, violurile, tot ce-i rău poate fi oprit, numai dacă societatea luptă împotriva acestor nelegiuiri, dar cel mai important este a nu admite la putere oameni care vin cu scopul de a înfăptui fărădelegi.

Mintea, curajul  şi puterea omului,  în toate timpurile, a aparţinut tinerilor,  şi-n primul rând  tineretului studios. Ei sunt partea sănătoasă a societăţii, de aceea tineretul nu are dreptul să fie indiferent faţă de ziua de azi, cu atât mai mult faţă de ziua de mâine.  Ziua de azi aparţine tuturor, inclusiv părinţilor, însă ziua de mâine  aparţine doar generaţiilor tinere.  Viaţa  a fost şi rămâne o luptă, nu o indiferenţă, sau o frică de cel ce conduce. Luptă pentru ea, nu te închina, nu te umili, fii om, nu  burtărar. „Cel mai grandios  lucru în univers este un om bun care se luptă cu restriştea; totuşi este unul mai mare: acesta- i omul bun care îi vine în ajutor.” (Goldsmith).

Dragi prieteni, bine-ar fi, să nu uităm nici odata, ceea ce a spus Canakya: „Puterea celor slabi este regele, puterea copiilor e plânsul, puterea prostului este tăcerea, puterea hoţului este minciuna”. Iar Schiller a zis: „Cel tare este cel mai puternic (când e) singur”. “Stimaţi” burtărari, “libertatea este puterea ce o avem asupra noastra înşine”( Hogo G).

În incheiere vreau sa va spun si parerea mea despre om:  puterea omului este în libertatea sa.

NOTA BENE: Cuvântul “Burtărarii” nu există în limba română. “Burtărarii” este o invenţie lingvistică, care îmi aparţine. Ea defineşte, cred, cel mai bine o tagmă socială destul de întinsă, o tagmă fără valori morale, fără convingeri politice, fără credinţă şi fără frică de Dumnezeu, gata să slujească orice regim politic, gata să trădeze frate şi soră, neam şi ţară. Dumnezeul căruia i se închină “burtărarii” şi pe care îl invocă oridecâteori sunt puşi în situaţia de a-şi justifica infamia este propria lor Burtă.

%d blogeri au apreciat: