Conferinţa Internaţională “Liberalii – motorul integrării europene a Republicii Moldova”: Rolul PL în integrarea europeană a Republicii Moldova

Partidul Liberal a organizat astăzi la Chişinău Conferinţa Internaţională “Liberalii – motorul integrării europene a Republicii Moldova.

La eveniment au participat conducerea Partidului Liberal, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale din diferite raioane ale republicii. Invitaţi speciali ai reuniunii au fost vicepreşedintele ALDE Dick Roche, ex-ministru irlandez al afacerilor europene, Galina Michaleva, Lider al Fracţiunii de Gen a Partidului Yabloko din Federaţia Rusă, Andrey Drevitskiy, Preşedintele Partidului “Ordine naţională” din Ucraina şi Peter Lesniak, ofiţer internaţional de programe, Partidul Liberal Democrat din Marea Britanie.

Lucrările Conferinţei au fost deschise de Preşedintele PL Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vicepreşedinta PL Corina Fusu, deputată şi Elena Prus, Preşedintă a  Institutului de Studii Liberale. Un mesaj video a adresat participanţilor la conferinţă europarlamentarul Graham Watson, Preşedintele ALDE. Graham Watson a încurajat parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova şi a apreciat eforturile deputaţilor şi miniştrilor PL în ajustarea cadrului naţional la standardele şi valorile europene.

Participanţii la conferinţă au prezentat o serie de comunicări referitor la realizările Republicii Moldova pe calea integrării europene, perspectivele şi priorităţile pentru următoarea periodă, implementarea agendei de reforme, experienţa statelor europene de aderare la UE etc. Ulterior, au avut loc şi o serie de dezbateri pe marginea acestor subiecte, participanţii menţionând care sunt aşteptările cetăţenilor din diferite localităţi ale Republicii Moldova şi cum percep ei cursul de integrare europeană a Republcii Moldova.

Preşedintele PL, deputatul Mihai Ghimpu s-a referit la reformele legislative implementate de Republica Moldova pe calea integrării europene, precum şi la restanţele care există în acest sens. Mihai Ghimpu a menţionat că, prin agenda de reforme implementate, Republica Moldova se îndreaptă cu paşi siguri spre integrarea euopeană. “O dovadă că liberalii sunt motorul integrării europene a Republicii Moldova este faptul că PL este autorul denumirii Alianţei pentru Integrare Europeană. În general, în toată lumea liberalii sunt generatorii schimbării, chiar dacă schimbarea întâmpină rezistenţă din partea populaţiei. Fără liberali n-ar fi existat o Europă a schimbărilor”, a precizat Mihai Ghimpu.

Vicepreşedintele ALDE Dick Roche a prezentat o comunicare privind experienţa Irlandei în procesul de integrare în UE, respectiv provocările la care este supusă comunicarea cu statele şi instituţiile europene în vremuri de criză. Vicepreşedintele ALDE s-a referit la modul în care caracterul de membru al UE al Irlandei a influenţat nivelul de trai al populaţiei. “Caracterul de membru al UE a fost unul tranformator pentru Irlanda şi un factor decisiv al dezvoltării ţării noastre. Statisticile sunt elocvente în acest sens: au crescut considerabil exporturile, fluxul investiţiilor străine, Irlanda a căpătat acces la piaţa economică europeană, la o forţă de muncă productivă, precum şi la fonduri europene care au fost utilizate eficient”, a specificat Dick Roche, ex-ministru al afacerilor europene în perioada în care Irlanda se pregătea pentru integrarea europeană.

Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă, Primarul general al capitalei s-a referit la seria de reforme liberale implementate în administrarea municipiului Chişinău, la rezultatele acestora, precum şi la aşteptările locuitorilor capitalei. “Cetăţenii trebuie să înţeleagă că desfăşurarea acestor reforme este o cale deloc uşoară, dar una corectă şi care dă rezultate. Reformele nepopulare desfăşurate în Chişinău vor asigura o mişcare înainte pe care nimeni nu o poate constesta”, a concluzionat Dorin Chirtoacă.

Deputata Ana Guţu, ex-preşedintă a delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la APCE a prezentat o analiză a îndeplinirii angajamentelor Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, precizând că şirul de reforme implementate în cei 3 ani de când AIE este la guvernare sunt un argument pentru ca Republica Moldova să treacă la etapa de post-monitorizare de către Consiliul Europei. Deputatul Victor Popa, Preşedintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi a vorbit despre cadul legislativ din Republica Moldova, despre îmbunătăţirile aduse acestuia.

Reprezentanta  Partidului Yabloko din Federaţia Rusă Galina Michaleva s-a referit la relaţia dintre Rusia şi UE, precum şi la problemele statelor post-sovietice în procesul de integrare în UE, iar expertul Asociaţiei pentru Politică Externă Eugen Revenco a vorbit despre rolul societăţii civile în integrarea europeană a Republicii Moldova. Victor Parlicov, Director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a menţionat în comunicarea sa despre efectele Pachetului energetic III asupra Republicii Moldova.

La finalul conferinţei, participanţii au adoptat rezoluţia “Aderarea Republicii Moldova la UE – unica şansă de democratizare şi modernizarea a societăţii”, care va fi transmisă conducerii ALDE pentru a fi aprobată la următorul Congres al ALDE.

Un răspuns to “Conferinţa Internaţională “Liberalii – motorul integrării europene a Republicii Moldova”: Rolul PL în integrarea europeană a Republicii Moldova”

  1. Două bile albe şi una neagră | Ion Petrescu Says:

    […] 1. Prima bilă albă o merită Mihai Ghimpu, cel ce a reamintit moşnenilor de la Chişinău că “O dovadă că liberalii sunt motorul integrării europene a Republicii Moldova este faptul că PL este autorul denumirii Alianţei pentru Integrare Europeană.” […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: