(foto) Victimele regimului totalitar comunist comemorate la Chişcăreni, Sângerei

Victimele regimului ocupaţiei sovietice şi a regimului totalitar comunist au fost comemorate ieri în satul Chişcăreni din raionul Sângerei, în cadrul unor acţiuni de comemorare organizate de Filiala Teritorială a PL din raionul Sângerei.

La eveniment au participat deputaţii Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Ion Hadârcă, prim-vicepreşedintele PL, Oleg Bodrug, secretarul general al PL, Sergiu Ciobanu, viceministrul economiei, Nicolae Spânu, vicepreşedintele raionului Sângerei, Grigore Condorachi, Preşedintele Filialei teritoriale PL din raionul Sângerei, reprezentanţii administraţiei publice locale, sute de locuitori ai satului Chişcăreni.

Ceremonia de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice a demarat cu un miting de doliu în memoria deportaţilor. Ulterior, în centrul satului, au fost dezvelite două plăci comemorative pe care sunt inscripţionate numele tuturor persoanelor care au avut de suferit din cauza regimului totalitar comunist. Locuitorii satului Chişcăreni au depus flori la plăcile comemorative, fiecare deplângându-şi rudele, executate sau deportate de către autorităţile sovietice. Amintile despre chinurile la care au fost supuşi în timpul regimului ocupaţiei sovietice sunt la fel de vii, spun cu durere localnicii care au trecut prin calvarul represiunilor.

„Încet, cu greu, vom renaşte acest neam. Vrem ca lumea să cunoască tragedia neamului nostru, durerea noastră. În cadrul întrevederilor cu oficialii europeni de fiecare dată amintesc că nu mai există un alt popor care a suferit atât de mult ca noi, românii: ocupaţie, război, deportări, colectivizare”, a menţionat Preşedintele PL Mihai Ghimpu în discursul rostit la mitingul de comemorare.

Prim-vicepreşedintele PL Ion Hadârcă a precizat că au fost deportaţi cei mai buni, cei mai vrednici, cei mai demni şi mai gospodari locuitori. „Au fost distruşi intelectualii din Chişcăreni, care pe atunci era şi centru raional”, a spus Ion Hadârcă.

Locuitorii satului au participat şi la „un marş al tăcerii”, cinstind amintirea celor care au fost supuşi represiunilor de regimul totalitar comunist. Sute de  participanţi, cu lumânări aprinse, s-au deplasat în coloană spre Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria deportaţilor de către preotul din Chişcăreni.

În aceeaşi zi, la Căminul Cultural din localitate a fost prezentat spectacolul „Ne vom întoarce într-o zi”, regizat în baza mărturiilor deportaţilor din Chişcăreni. În rolurile principale a evoluat Ana Ţurcanu, victimă a regimului ocupaţiei sovietice, şi actorii Teatrului dramatic-model din Chişcăreni. Autoarea şi regizoarea spectacolului este Valentina Secureanu, profesoară de limba şi literatura română.

Amintim că săptămâna trecută şi în satul Bravicea din raionul Călăraşi a fost dezvelit un monument în memoria victimelor regimului ocupaţiei sovietice şi a regimului totalitar comunist.

Populaţia băştinaşă din Basarabia şi Bucovina de Nord a fost supusă deportărilor masive în perioada 12–13 iunie 1941, 5–6 iulie 1949 şi 31 martie – 1 aprilie 1951. Conform actelor oficiale sovietice, în cadrul acestor operaţiuni de deportare, au fost ridicate şi deportate în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice peste 70 de mii de persoane, cifra reală fiind, potrivit istoricilor, cu mult mai mare. Potrivit datelor preliminare, care se actualizează în baza documentelor istorice, din satul Chişcăreni au fost deportaţi peste 100 de locuitori.

img_0007_jhyfop6w_p0nbyqor6lwhfsc3l img_0029_wqlh1qcnhi_qlik4f59nrkuwdm img_0045_mtregnpq9bwk9c3c3vlvtpe2jn img_0047_zseuw4xfp3slrsmg0plvlxx8wh img_0049_vd7epyzqkxxgi_cb4h8hd5vdwx img_0050_hnlttdxb3qrzoyzoo7d3mrmm6_ img_0053_wowqsj7d_vxjysf100dzbg_tbj img_0070_uq2rrlpclkggvdd6tkjj2pfy2e img_0074_zi55wlzy56yejrftck0gfmix7h img_0080_lbscwnzeh35njbkfd9qmqechf0 img_0083_hryewk3i11unzbm65potlifxfb img_0093_jsysrr1vp0eloodo_ljliuipdj img_0095__owy_65mk89zg_whgfkv83y8dw img_0100_dvfvdq_uzil2lbckerc7uvyeow img_0102_svrcvoobhkn4wzy6tjdx6dk5vh img_0105_rueewbhygmyrkenlbwizounhgh img_0108_hxuvdjwu19p6urt46o7mud_pcl img_0113_e5_nezqsunwb6cl4_xhekmp_u3 img_0134_0ndx_isyhkri8fmxoxxsescii2 img_0136_hsxrdcb7zjk9egfwb_f5pmtyiw img_0137_2mdo2k23ucijvdqg2qlukopvwy img_0144_jnowc8dhgpyki2fsdnsuhkioxy img_0151_b4wfy2zem9wxzhpvyws6zrtx3g img_0234_0lc79xusgevoeneegsoynh38xw img_0004_bruhsr5ijhhsjku9r9o8bdls4f img_0237_vr122q8bekfsimcbcscbp979kk

3 răspunsuri to “(foto) Victimele regimului totalitar comunist comemorate la Chişcăreni, Sângerei”

  1. Anarhistul Says:

    ba fratilor! voi mai aveti de umblat cu comemorarile? da a fost tragic! dar oricum nu-i mai intoarcem printre noi. INSA CE FACEM PENTRU CEI CARE ASTAZI ASTEPTA DE LA VOI DRUMURI BUNE, CALDURA MAI IEFTINA, PRETURI MAI MICI, SALARII DECENTE etc.?

  2. Mihai Ghimpu redivivus | Ion Petrescu Says:

    […] DETALII INEDITE, DE LA ACEST EVENIMENT, PUTEŢI CITI APĂSÂND AICI. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: