Filat evită să vorbească despre modificările din Constituție, Ghimpu spune pe șleau

ghimpu.wordpress.com 2012-12-04 Ghimpu spune pe șleauPrim-ministrul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat, evită să vorbească despre noua redacție a Legii Supreme. Potrivit lui, schița de bază a proiectului de modificarea a Constituției urmează să fie gata până la sfârșitul acestui an și că măcar în cadrul Alianței ar trebui să fie atins un numitor comun. „Cred că nu este cazul să mă pronunț asupra proiectului noii redacții a Constituției. Trebuie să muncim mai mult în cadrul Alianței și să găsim un compromis. Urmează ca până la sfrâșitul acestui an să avem un „schelet”.

Dacă o componentă a AIE va fi împotrivă nu vom avea majoritatea de voturi”, a punctat liberal-democratul în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la ProTVChișinău.

Premierul a asigurat că va aborda în cadrul AIE subiectul introducerii unui sistem electoral mixt. „Nu trebuie modificat în Constituție. Nu îmi doresc ca în Parlament să se ajungă prin intermediul banilor, ci prin intremediul unor calități”, a explicat Filat.

De cealaltă parte, președintele PL Mihai Ghimpu vorbește deschis despre divergențele la acest subiect din cadrul AIE – limba, regimul de guvernare și vârsta pentru vot. „Eu nu votez pentru menţinerea limbii moldoveneşti în Constituţie. Nu insist nici cu limba română, că ştiu că mulţi o consideră limbă moldovenească. E dreptul cetăţeanului nostru. Dar eu înţeleg care sunt consecinţele şi de aceea îi dau dreptate omului. Dacă el a fost toată viaţa învăţat, manipulat şi amăgit în privinţa limbii, identităţii, cine e el şi de unde vine, nu-l învinuiesc nici pe un cetăţean în privinţa aceasta. Dar mai bine să nu fie nici una, nici alta. Nici română, nici moldovenească. Fără articolul „Limbă oficială”. La regimul de guvernare trebuie să discutăm între noi, trei componente ale Alianţei. Nu susţin regimul prezidenţial, fiindcă noi nu avem cultura nici juridică, nici politică. Şi atunci, dacă găsim consens în aceste probleme… Eu consider că trebuie să includem posibilitatea de vot de la 16 ani, fiindcă deja există practica mondială. Şi avem o generaţie tânără care este foarte pregătită, informată. Ar fi păcat să stea într-o parte, când se decide viitorul lor”, a spus liberalul în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Sursa: unimedia.md

2 răspunsuri to “Filat evită să vorbească despre modificările din Constituție, Ghimpu spune pe șleau”

  1. Anarhistul Says:

    „Filat evită să vorbească despre modificările din Constituție” – sa-mi zice-ti mie cetateanul confuz, ce ii pasa lui Filat de Constitutie sau de lege. Fiat are ochelari de cal, iar in vizorul sau se afla un singur obiectiv – raiting-ul. DAR DIN RAITING NU SE FAC REFORME! Or, acer este rezultatul milionelor de euro pe care ni le acorda europenii?

  2. spagheti Says:

    Filat este un natarau, probabil si de data acesta pregateste niste surprize pentru societate, cred eu ca Filat nu o sa iasa basma curata din toate acestea si va avea doar de pierdut. Moldova nu are nevoie de asa primi ministru care isi bate joc de oameni, Moldova are nevoie de un om care sa il doar inima pentru civilizatie, sa vorbeasca cum se cade si la timpul potrivit, sa nu fie doar prezentabil dar sa arate ca poate munci impreuna cu noi. In Moldova exista asemenea oameni numai ei trebuie promovati!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: