Pesimismul lui Ghimpu: „Cam toate reformele trenează”

ghimpu.wordpress.com 2012-12-03 Pesimismul lui GhimpuPreședintele liberal, Mihai Ghimpu, este de părere că mai toate reformele demarate de Alianța pentru Integrare Europeană stagnează. Acesta a făcut declarații la acest subiect în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Cam toate reformele trenează. Fiindcă noi n-am dus încă la bun sfârşit niciun domeniu: nici educaţie, nici medicină, nici justiţie, nici procuratură. Încercăm, adoptăm legi, cu toate că adoptarea unei legi încă nu înseamnă reformă, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru adoptarea legilor, chiar dacă ele sunt bune, e nevoie de timp. Trebuie implementate, dar iarăşi depinde şi de cel care le implementează. […] Eu îmi amintesc odată un caz. Am adoptat o lege şi, ca de obicei, cum se practică la noi, se adoptă şi un regulament. Regulamentul trebuie să vină strict să îndeplinească prevederea legii. Văd că acesta contravine, îl sun pe unul de la guvern şi îl întreb: „Măi, ce e cu treaba asta?”. Şi el zice: „Dar n-om mai îndeplini noi aiureala voastră de lege!”, a spus sursa.

Totodată, Mihai Ghimpu a făcut aluzii la unele persoane, care s-ar poziționa mai presus decât legea. „Avem oameni care se consideră mai presus decât legea, mai deştepţi, mai nu ştiu cum. Noi vrem în Europa. Dar noi, ca să ajungem în marea familie şi să trăim ca ei, trebuie să avem nivelul de cultură, educaţia lor. Şi aici e diferenţa între noi şi ei, că putem să copiem legile, de exemplu, de la dânşii, dar cultura, educaţia, percepţia nu poţi s-o copii. Trebuie să treacă ani, să se schimbe generaţii… Şi de aceea noi avem probleme în Republica Moldova”, a mai spus liberalul. 

Sursa: unimedia.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: