Mihai Ghimpu a participat la ședinţa lărgită a Biroului politic al Filialei Teritoriale PL din raionul Străşeni

img

Preşedintele PL Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova a participat duminică, 2 decembrie 2012, la şedinţa lărgită a Biroului politic al Filialei Teritoriale PL din raionul Străşeni. La şedinţă au participat deputatul Oleg Bodrug, secretar general al Partidului Liberal, membrii activi ai PL din teritoriu, primarii şi consilierii aleşi pe listele PL din raionul Strășeni.

Principalele subiecte abordate în cadrul şedinţei au vizat diverse aspecte ce ţin de activitatea organizaţiilor primare de partid din raion, proiectele de dezvoltare locală desfăşurate, dar şi cele planificate, problemele care apar în activitatea curentă, precum şi realităţile social-economice din raionul Străşeni. Primarii şi consilierii PL s-au referit la modul cum este implementat programul şi strategia partidului la nivel local, realizările înregistrate, precum şi măsurile care se impun pentru consolidarea organizaţiilor PL la nivel raional.

Pe parcursul discuţiilor Preşedintele PL Mihai Ghimpu a abordat diferite aspecte legate de planificarea activităţii organizațiilor de partid din raionul Strășeni, importanţa colaborării reprezentanţilor administraţiei publice locale cu cei din administraţia publică centrală, precum şi iniţiativele PL.

Departamentul Comunicare și Imagine al PL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: