Noi ciocniri în Parlament

Deputații PL și PLDM s-au luat din nou la ceartă în cadrul ședinței în plen a Parlamentului. De această dată, motivul fiind proiectul legii pentru aprobarea Strategiei Naționale de Dezvoltare ”Moldova 2020”, propus de Guvern.

Liberalii au refuzat să voteze documentul pe motiv că concepția prevăzută în strategie este ”slabă”.

”Țineți cont de poziția fracțiunii, nu ca la ședința Biroului Permanent când nu ați vrut să ne ascultați. R. Moldova are nevoie de legi, nu de concepții. Gata cu concepțiile, astea sunt din timpul URSS. Trebuie reformat Ministerul Afacerilor Interne. De azi înainte vom avea o atitudinea dură față de Citește restul acestei intrări »

Discursul Preşedintelui PL Mihai Ghimpu rostit la mitingul de comemorare a 200 de ani de ocupaţie rusească

Bună seara şi Hristos a înviat, stimaţi prieteni!

„Rusia, recunoaşte ocupaţia” a fost şi rămâne insistenţa, cerinţa noastră. Ei spun “Nu, noi v-am eliberat!”, noi le spunem “1812 – 200 de ani de ocupaţie rusească”. Aceste lumânări sunt aprinse în memoria tuturor celor care au murit ca patrioţi ai acestui pământ şi ai anilor când acest pământ era Moldova lui Ştefan cel Mare.

Ei spun “eliberare”, noi din nou spunem ocupaţie, dovadă sunt tancurile ruseşti timp de 178 de ani pe pământul Basarabiei, în Cetatea lui Ştefan cel Mare, la Tighina şi 200 de ani astăzi, pe teritoriul de dincolo de Nistru, dovadă este moartea lui Vadim Pisari de anul acesta, în zile paşnice, în zile democratice, produsă de un soldat străin, care a împuşcat ca pe timpuri, fiindcă niciodată nu Citește restul acestei intrări »

(Foto) Lumina demnităţii noastre: Mii de lumânări în memoria victimelor ocupaţiei ruseşti, aprinse în Piaţa Marii Adunări Naţionale

Zeci de mii de lumânări au fost aprinse în seara zilei de ieri în Piaţa Marii Adunări Naţionale în memoria victimelor ocupaţiei în cadrul unui miting de doliu organizat de PL cu ocazia comemorării a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist. Totodată, tinerii liberali au scris pe asfaltul din Piaţa Marii Adunări Naţionale cu candele roşii “1812 – 200 ani de ocupaţie rusescă”. În acest scop au fost folosite 2012 candele roşii, culoarea roşie fiind simbolul sângelui nevinovat vărsat în perioada ocupaţiei.

În faţa mulţimii au rostit discursuri Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedintele PL, Corina Fusu, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale, vicepreşedinte PL, Gheorghe Şalaru, Preşedintele Filialei Teritoriale Căuşeni a PL, Profesorul universitar Anatol Petrencu, vicepreşedinte PL, Andrei Păvăloi, reprezentantul Tineretului Liberal, scriitorul Nicolae Dabija.

Mihai Ghimpu  a menţionat că adevărul a fost şi rămâne a fi unul singur – “am fost ocupaţi şi punctum. Nimeni nu va reuşi să înlocuiască acest adevăr”. Potrivit Preşedintelui PL, este condamnabil faptul că tancurile ruseşti stau deja de 200 de ani în cetatea lui Ştefan cel Mare. “Rusia, recunoaşte ocupaţia – aceasta rămâne principala insistenţă a noastră. Păcat că Citește restul acestei intrări »

Partidul Liberal a aprins mii de candele în PMAN, „în memoria zilei de 16 mai 1812”

Partidul Liberal a aprins astăzi seara, 16 mai, sute de lumânări „în memoria ocupației Moldovei de est de către Imperiul Rus în 1812”. Tinerii au scris cu candele pe asfaltul din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Capitală: „1812 – 200 de ani de ocupaţie rusească”. 

La această oră, cca 2 mii de oameni s-au adunat în Piaţă pentru a comemora aniversarea evenimentului istoric. Tot astăzi, liberalii au depus flori la piatra comemorativă din faţa clădirii Guvernului.

Precizăm că astăzi se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Rusia Ţaristă. Evnimentul este perceput Citește restul acestei intrări »

(FOTO)DOLIU în calendare. 200 de ani de ocupaţie: Flori şi reculegere în memoria victimelor ocupaţiei

Conducerea PL, deputaţi, miniştri, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv echipa de la Primăria Chişinău, tineri liberali au depus flori în dimineaţa zilei de astăzi la Piatra comemorativă, instalată în faţa Guvernului, în memoria victimelor ocupaţiei sovietice. Participanţii la eveniment au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor ocupaţiei.

„Sunt 200 de ani de suferinţă, 200 de ani de umilinţe, 200 de ani în care nu am reuşit să ne decidem soarta. Chiar şi acum luptăm pentru libertatea noastră, este şi cazul lui Vadim Pisari, omorât la începutul acestui an de către un pacificator rus. E o crimă dacă uiţi suferinţele poporului tău chiar şi peste 200 de ani. Aceşti 200 de ani nu au fost de ajuns pentru Citește restul acestei intrări »

Liberalii vor decide la Consiliul republican daca voteaza Legea antidiscriminare! Lupu: In principiu, suntem gata s-o votam

Este prea devreme pentru Legea antidiscriminare. Afirmatia ii apartine liderului PL Mihai Ghimpu, care spune ca o decizie va fi luata totusi duminica viitoare, la Consiliul republican al liberalilor. De cealalta parte, Marian Lupu sustine ca democratii ar vota proiectul daca anumite modificari ar fi operate.

Mihai Ghimpu este de parere ca Legea trebuia discutata in Alianta, pentru ca cele trei formatiuni sa adopte o pozitie comuna. ”Guvernul era obligat ca dupa ce a venit aceasta propunere de la UE sa vina la noi la Alianta, sa spuna ”iata care e propunerea, ce facem?”, poate noi reusim sa-i convingem sa mai amanam. Voi convoca duminica viitoare consiliul Citește restul acestei intrări »

Ghimpu face dezvaluiri: In Alianta Filat si Plahotniuc isi dau mana, se cearta numai la televizor!

Daca in presa isi arunca replici acide, in viata din spatele camerelor isi dau mana prieteneste si nu se cearta. Este vorba despre cei doi Vlazi, Plahotniuc si Filat, care, potrivit lui Mihai Ghimpu, nu se cearta decat la televizor.

”In consiliul Aliantei, discutiile care au fost publice niciodata nu au avut loc. Acolo ”noroc”, ”noroc, ce mai faci”, discutam. Niciodata nu s-a spus ”mai papusarule” sau ”mai vanatorule”, a fost numai prin intermediul televiziunii. Ei s-au numit, ei s-au certat, ei s-au impacat, eu sunt bucuros ca la ziua de azi Citește restul acestei intrări »

Ghimpu insista asupra functiei de prim-vicepresedinte: Noi am cedat, iar PD trebuie sa faca acelasi lucru

„Noi am cedat functia de presedinte al Parlamentului, iar PD trebuie sa faca acelasi lucru”. Declaratia a fost facuta in cadrul emisiunii „In PROfunzime” de catre liderul PL, Mihai Ghimpu.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, Partidul Democrat trebuia sa cedeze functia de prim-vicepresedinte al Parlamentului imediat dupa ce a fost ales seful statului. „PL nu va ceda functiile ce-i revin, iar PD nu poate detine primele doua functii in conducerea legislativului. Potrivit acordului AIE, doar Vlad Plahotniuc are dreptul la functie, nu si Marian Lupu”, a mai mentionat Citește restul acestei intrări »

Mihai Ghimpu: Legea antidistriminare mai aşteaptă. Prioritară este reforma organelor de drept

Moldova mai are restanţe importante în ceea ce priveşte legislaţia ce ar trebui adoptată pentru ca ţara să se apropie mai mult de standardele europene. Exista restanţe în reforma justiţiei şi legea antidiscriminare rămâne în continuare în dezbatere, dar nu şi în parlament. Valentina Ursu a stat de vorba cu liderul Partidului Liberal din Moldova, Mihai Ghimpu, despre aceste restante:

Europa Liberă: Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, revenit de la Bruxelles, a spus că lasă pe mâna legiuitorilor cele două probleme: reformarea Centrului anticorupție și adoptarea legii anti-discriminare.
 
Mihai Ghimpu: ,,Legea anti-discriminare o mai lăsăm. Ce ține de reforme, chiar Citește restul acestei intrări »

%d blogeri au apreciat: