Mihai Ghimpu: Consiliul de Administrare a Băncii de Economii, preluat de liberal-democrați

Ministrul Finanțelor Veaceslav Negruța a prezentat joi, 27 aprilie, în plenul Parlamentului un raport cu privire la situația creată în jurul Băncii de Economii din Moldova (BEM), după ce ieri Vlad Filat a solicitat în cadrul ședinței Guvernului să fie întreprinse toate măsurile pentru asigurarea stabilităţii în sistemul financiar-bancar, în special a activităţii acestei bănci, unde statul deține pachetul majoritar de acțiuni.

Ministrul a confirmat că este vorba de un atac raider, așa cum declara și premierul Vlad Filat. El a spus că, recent, câteva companii off-shore au devenit acţionari minoritari ai BEM şi au încercat să preia controlul asupra acesteia, desemnând un consiliu de administrare propriu.
 
Ulterior, la 12 aprilie a avut loc adunarea extraordinară a acţionarilor BEM, convocată de Ministerul Finanţelor, unde au fost desemnați noii membri ai consiliului de administrare – patru din partea statului şi unul din partea acţionarilor minoritari. Veaceslav Negruța a menționat că decizia luată de grupul acționari minoritari a fost contestată în instanță, însă deocamdată nu a fost pronunțată nicio hotărâre în acest sens.
 
Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu s-a arătat indignat de modul în care au fost desemnați noii membri ai Consiliului de Admnsitrare a BEM, dar și de modul de gestionare a situației în jurul acestei bănci. Potrivit deputatului liberal, din componența noului Consiliu de Administrare fac parte doar membri PLDM. ,,În Consiliu trebuia să intre un liberal şi nu doar liberal-democraţi. Acum, voi spuneţi că aveţi probleme. Cu majoritate în Consiliu, voi nu puteţi face ordine acolo. Cum acționarii minoritari puteau să preia controlul băncii, când statul deține majoritatea?”, a întrebat Mihai Ghimpu.
 
La rândul său, Veaceslav Negruța a spus că statul a acționat în strictă conformitate cu legea. Totodată, el a dezvăluit componența nominală a Consiliului și a precizat că noii membri au fost numiți din partea instituțiilor de stat, dar nu pe linie de partid. Astfel, din actualul Consiliu de Adminsitrare a BEM fac parte: Veaceslav Mămăligă, consilier al Ministrului Finanţelor, Victor Bodiu, Secretar al Guvernului, Octavian Calmâc, viceminsitrul Economiei și Elena Matveeva, șefa direcţiei generale datorii publice.
 
Pe de altă parte, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, susţine că instituţia condusă de el a acţionat prompt şi conform legii. ,,E foarte important ca atât acționarul majoritar, cât și cei din minoritate să găsească un compromis și să rezolve această dispută. Orice acționar majoritar trebuie să aibă responsabilitate față de cei minoritari. Pe viitor, depinde cum se va comporta acționarul majoritar”, a declarat guvernatorul de la tribuna Parlamentului.
 
Situația creată în jurul BEM urmează a fi examinată minuțios la 30 aprilie, când va avea loc adunarea generală a băncii.

Sursa: pl.md cu referire la ARENA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: