Petru Bogatu: Daţi-i lui Ghimpu ce-i al lui Ghimpu

Ştim, orice s-ar spune, să intrăm în istorie pe uşa din dos. Ba prin aducerea pe cale democratică a comuniştilor la putere în 2001. Ba prin devastarea a două dintre cele mai importante instituţii ale statului în aprilie 2009. Ba prin implicarea frumoasei noastre conaţionale în naufragierea navei de miliarde Costa Concordia. Ba prin transformarea unei banale proceduri de alegere a preşedintelui într-un chin naţional care a durat aproape trei ani de zile.

Dumnezeu a fost proeuropean

Votarea şefului statului a fost ca un gol victorios înscris în ultimele secunde ale unui meci urât. Până la urmă, Dumnezeu, de la care, potrivit lui Mihai Ghimpu, ar emana ideea de a-l înainta pe Nicolae Timofti candidat la preşedinţie, a fost pe 16 martie 2012 democrat şi proeuropean.

În ziua votului totul era atât de nesigur, încât deputaţii PL au îndoit buletinele într-un fel anume ca, în cazul unui fiasco, să poată demonstra ulterior că ei au votat in corpore pro. De aceea, vrând-nevrând, mă bate gândul că nimic nu s-ar fi realizat fără pronia divină care, arătându-le liderilor AIE abisul întins în faţa lor şi a ţării, i-a mobilizat să nu facă paşi greşiţi.

În consecinţă, reprezentanţii Alianţei nu numai că au votat bine, ci şi s-au comportat exemplar. Au fost politic corecţi: politicoşi, gentili, echilibraţi, prudenţi, complezenţi. Dacă se manifestau în acest mod de la 2009 încoace, nu intrau în cartea recordurilor Guiness Book care va atesta de acum încolo că Republica Moldova nu a avut preşedinte mai mult de 900 de zile.

Un nou turnir de cotonogeli reciproce?

Din păcate, sunt semne că fruntaşii AIE, fericiţi că le-a trecut glonţul pe la tâmplă, sunt pe cale să se relaxeze pentru a se avânta iar în vechiul şi penibilul lor turnir de şicane şi cotonogeli reciproce. Dar n-au niciun motiv să se culce pe lauri. Trebuie doar să facă un mic efort de imaginaţie pentru a vedea că abisul revanşei comuniste şi al obscurantismului neocolonial rus s-a îndepărtat puţin, dar nu a dispărut cu desăvârşire.

Pentru a evita o nouă degradare a relaţiilor din cadrul coaliţiei de guvernământ, este nevoie ca acordul AIE să fie adaptat la noile realităţi. E clar pentru toată lumea că, în urma alegerii unui preşedinte apartinic, poziţiile unui partid în AIE s-au şubrezit. Şi acest partid e PL. Celelalte două formaţiuni sunt bine mersi.

PLDM a rămas absolut cu toţii sacii în căruţă. Mai mult decât atât. Alegerea preşedintelui le asigură liberal-democraţilor integritatea acestor saci.

Şi PD n-a rămas în pagubă. Democraţii, ce-i drept, metaforic vorbind,   au pierdut un sac foarte important din căruţă. Însă lor li s-a achitat contravaloarea lui. Marian Lupu nu a devenit preşedinte al republicii, dar el rămâne preşedinte al Parlamentului, cea de-a doua funcţie, în condiţiile noastre, dispunând chiar de mai multe pârghii de influenţă decât cea dintâi.

PL nu trebuie lăsat în ofsaid

Şi numai PL, vorbind în termeni fotbalistici, s-a pomenit în ofsaid, Liberalii lipsesc de pe podiumul Parlamentului. Prezenţa lor în Guvern nu justifică nicidecum o diminuare a ponderii lor în Parlament sau în domeniul justiţiei.

De aceea, dorinţa liberalilor de a fi compensaţi este legitimă. Dacă vor Procuratura Generală, s-o primească! Poate fi înţeles refuzul lui Mihai Ghimpu de a juca în AIE doar rolul unui general de nuntă. PL-ului trebuie să i se dea ce-i al PL-ului.

Şi nu contează că liberalii au mai puţine mandate decât PLDM sau PD. O coaliţie se cimentează mai întâi de toate prin respectarea intereselor partenerilor mai mici.

Sursa: union.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: