Consiliul AIE: „Se discută absolut toate posibilităţile”

Consiliul Alianţei pentru Integrarea Europeană s-a reunit marţi, 7 februarie, pentru prima dată după o pauză de trei săptămâni. Liderii alianţei de guvernare deocamdată nu au stabilit care va fi soluţia de depăşire a crizei constituţionale, însă lasă să se înţeleagă că nu au renunţat la organizarea unui referendum constituţional.

Astfel, liderul PLDM, Vlad Filat, a menţionat după şedinţa consiliului, că decizia finală va fi luată până cel târziu la prima şedinţă a Parlamentului. Totuşi, liberal  democratul a adăugat că „asupra textului Legii privind modificarea Constituţiei, compromisul a fost realizat”.

Şi preşedintele PDM, Marian Lupu, a spus că „se discută absolut toate posibilităţile”. „Trebuie să venim cu soluţii pentru depăşirea crizei. Din momentul în care soluţia va fi anunţată, ne vom asigura ca preşedintele să fie ales”, a precizat liderul PDM. Marian Lupu a specificat că prima şedinţă a Legislativului ar putea avea loc pe 16 februarie.

Singurii care nu au comentat subiectul discuţiilor din cadrul Consiliului Alianţei au fost reprezentanţii PL, care primii au părăsit sala de şedinţă.  Ulterior, liderul PLDM, Vlad Filat, a dezvăluit că aceştia au părăsit şedinţa deoarece au plecat la ziua de naştere a ministrului Transporturilor, Anatol Şalaru, colegul lor de partid.

ARENA precizează că Partidul Liberal este singura formaţiune care, până acum, şi-a făcut publice propunerile de modificare a Constituţiei. Liberalii au propus ca şeful statului să fie ales cu majoritatea de voturi, iar vârsta candidaţilor la preşedinţie să fie micşorată de la 40 la 35 de ani. PL mai vrea ca premierul să fie desemnat de preşedintele republicii, la propunerea majorităţii parlamentare, şi nu după consultarea grupurilor parlamentare.

Sursa: arena.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: