Declaraţia Alianţei pentru Integrarea Europeană cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice

Declaraţia Alianţei pentru Integrarea Europeană
Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice

Pornind de la obiectivul strategic al Republicii Moldova de a urma cursul de dezvoltare democratică şi de integrare în Uniunea Europeană, în condiţii de stabilitate politică;

Reafirmвndu-ne angajamentul de a acţiona în strictă conformitate cu interesele cetăţenilor, în spiritul respectului faţă de Constituţia Republicii Moldova şi de principiile democratice;

Constatвnd aprofundarea impasului politic, cauzat de blocajul constituţional şi de refuzul opoziţiei parlamentare de a accepta un compromis rezonabil pentru a alege Preşedintele Republicii Moldova;

Avвnd оn vedere că recenta decizie a Curţii Constituţionale este irevocabilă şi anulează integral procedurile, care au fost în derulare, pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova;

Accentuвnd faptul că Alianţa pentru Integrarea Europeană a оntreprins toate acţiunile de depăşire a blocajului politic şi constituţional;

Menţionând faptul că, după aceste acţiuni, variantele de depăşire a crizei politice care ar asigura stabilitatea în Republica Moldova au fost, practic, epuizate, inclusiv din cauza problemelor sistemice, pe care le ridică unele prevederi constituţionale;

Exprimвnd certitudinea că soluţionarea crizei actuale este imposibilă оn limitele actualei Constituţii şi în condiţiile în care opoziţia parlamentară nu doreşte să contribuie la depăşirea crizei, ci, din contră, lansează apeluri anticonstituţionale, scindвnd şi isterizând societatea;

Constatвnd că modificările operate anterior оn Constituţia Republicii Moldova au rupt materia constituţională, impunând un mecanism nefuncţional de alegere a preşedintelui republicii şi creând dezechilibre în funcţionarea instituţiilor statului;

Evaluвnd experienţa regimurilor republicilor parlamentare consacrate din Europa, unde оn situaţii similare celei din Republica Moldova mecanismul de alegere a Preşedintelui nu blochează, ci asigură alegerea acestuia;

Remarcвnd că gravele deficienţe de sistem susmenţionate au provocat în repetate rânduri alegeri parlamentare anticipate (anii 2001, 2009, 2010), conducând la crize politice, instabilitate în societate şi enorme cheltuieli financiare nejustificate;

Оnţelegând că cetăţenii aşteaptă de la Guvernare alegerea Preşedintelui, şi nu alegeri parlamentare anticipate, asigurвnd stabilitatea şi cursul european al Republicii Moldova;

Partidele din Alianţa pentru Integrarea Europeană decid şi оşi asumă solidar responsabilitatea pentru următoarele obiective majore ale agendei politice pentru perioada următoare:

1) Prioritatea numărul unu a AIE este identificarea unei soluţii durabile pentru depăşirea crizei constituţionale, de care depinde stabilitatea şi dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova. Toate procesele începute acum doi ani, îndreptate spre democratizarea reală a societăţii, spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spre reintegrarea ţării, spre asigurarea bunei funcţionări a instituţiilor statului, spre asigurarea unui nivel de trai decent al cetăţenilor Republicii Moldova vor avea continuitate şi finalitate doar dacă va fi depăşită criza constituţională.

2) Din cauzele expuse mai sus, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice оn Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare оn unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie.

3) Preşedintele Republicii Moldova va fi ales оn decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului.
Reconfirmăm ataşamentul nostru faţă de interesul major al Republicii Moldova de a se dezvolta democratic оn condiţii de stabilitate, subliniind totodată necesitatea consolidării Alianţei pentru Integrarea Europeană şi focalizarea tuturor eforturilor ei asupra realizării Programului de Guvernare, în special, a obiectivelor de integrare europeană, de creştere a economiei şi a bunăstării cetăţenilor.

Facem apel către toate forţele politice să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate politică şi să contribuie la crearea condiţiilor pentru depăşirea impasului care împiedică dezvoltarea ţării noastre.

Vlad Filat, Preşedintele PLDM

Marian Lupu, Preşedintele PD

Mihai Ghimpu, Preşedintele PL

Chişinău, 15 ianuarie 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: