Ghimpu prognozează alegeri anticipate de 9 mai

Deşi de abia a fost numită data când va avea loc prima tentativă de a alege şeful statului, liberalii deja se arată sceptici şi se gândesc la alegeri anticipate. Liberal-democraţii sunt mai optimişti şi refuză să ia în calcul o asemenea perspectivă pentru Republica Moldova, în timp ce, democraţii rămân suspicioşi, sugerând că unii colegi de fapt nu-şi doresc găsirea unei candidaturi de compromis şi evitarea anticipatelor.

„Eu cred că PCRM nu-şi doreşte altceva decât alegeri anticipate. Ei au aşteptat ca noi să declanşăm procedura de alegere a şefului statului pentru ca într-un final să avem alegeri anticipate. Cred că cel mai probabil ele vor fi de Ziua Victoriei sau de Ziua Europei cum spunem noi”, a declarat deputatul şi preşedintele PL, Mihai Ghimpu.

În acelaşi timp, liberal-democraţii afirmă că n-ar fi de acord cu declanşarea procedurii de alegere în cazul în care nu existau premize sigure că şeful statului ar putea fi ales. „Răspunderea şi-a asumat-o preşedintele interimar, atunci când a propus acest proiect de lege. Noi suntem mobilizaţi şi hotărâţi de a identifica soluţii. şi noi nu acceptăm nici măcar ipotetic o eventuală perspectivă de alegeri anticipate”, a subliniat liderul fracţiunii parlamenatre şi prim-vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ.

Liderului PD, nu i-a picat bine faptul că întreaga responsabilitate a fost pusă pe umerii lui. „Cei care o dau cu săbiile în dreapta şi în stânga trebuie să o facă în timpul luptei, nu după finisarea ei. Cei care fac asemenea declaraţii, în sinea lor, vor să conducă ţara spre alegeri anticipate. Dacă asta îşi doresc, să o spună deschis. Partidul Democrat este deschis şi este gata să examineze în cadrul unei platfome parlamentare largi diferite candidaturi la funcţia de şef al statului. Dacă colegii noştri nu vor veni cu candidaţi, va fi clară dorinţa lor”, a conchis preşedintele interimar şi speakerul Marian Lupu.

Pe 20 octombrie, majoritatea parlamentară, cu excepţia fracţiunii PL şi a deputatului neafiliat Mihai Godea, au votat pentru declanşarea procedurii de alegere a şefului statului, iar pe 18 noiembrie va avea loc prima încercare de alegere a preşedintelui RM.

Sursa: unimedia.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: