Reacțiile lui Mihai Ghimpu, Valeriu Streleț și Vladimir Voronin la invitația lui Marian Lupu

Liderul PDM, Marian Lupu, a lansat o invitație la dialog către grupurile parlamentare pentru identificarea soluției privind alegerea șefului statului. Doar liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că va participa la acest dialog. Liderul fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț a spus că așteaptă precizări, iar liderul PCRM, Vladimir Voronin, a respins invitația.

Mihai Ghimpu a declarat presei în pauza ședinței Parlamentului de joi, 29 septembrie, că este gata să meargă la negocieri chiar și noaptea pentru a se găsi soluții privind alegerea șefului statului.

Președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț este de acord cu propunerea de a se iniția un dialog politic între formațiunile parlamentare, însă așteaptă de la organizatorii acestui dialog mai multe precizări privind data, care deocamdată rămâne incertă.

De cealaltă parte, liderul comuniștilor, Vladimr Voronin susține că va veni la dialog, doar cu o singură condiție. „Să ne întoarcem la varianta zero, adică la demisia conducerii Parlamentului, demisia Guvernului și pe urmă noi ne așezăm la masă”, a declarat presei Vladimir Voronin.

,,Ei, cei care se numesc alianță, de doi ani de zile nu pot ajunge la un numitor comun. Ponegresc și numele de integrare europeană. Între ei să se înțeleagă, pe cine îl vor ei, ce facem mai departe. Nu să ne invite pe noi. Ce să le fim noi acolo, să le turnăm apă minerelă?”, a mai adăugat liderul comunist.

ARENA reamintește că președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu a adresat în seara zilei de miercuri, 28 septembrie, un mesaj către popor. În acest mesaj, liderul PDM a invitat forțele politice la un dialog pe platforma parlamentară. Invitația a fost făcută pentru vineri, 30 octombrie, ora 17.00 sau sâmbătă, 1 octombrie, ora 13.00.

sursa: arena.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: