Ghimpu la Washington: Comuniștii frânează dezvoltarea R. Moldova

Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, aflat în vizită în SUA, a rostit un discurs la subiectul „Suport pentru reuşita democraţiei: Rolul forurilor legislative privind asistenţa tranziţiilor şi guvernării democratice”. Acesta a vorbit în cadrul Forumului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor, desfășurat la Washington. 

Potrivit deputatului Mihai Ghimpu, alegerile parlamentare din primăvara anului 2009 şi „revoluţia twitter” au fost semnale de schimbare a societăţii din Republica Moldova, care au precedat revenirea la valorile europene. Cu toate acestea, „consolidarea instituţiilor democratice din Republica Moldova încă nu a fost finalizată, iar acele instituţii care au fost recent restabilite încă trebuie să demonstreze eficienţa şi utilitatea lor pentru societate”, a spus Ghimpu, citat de serviciul de presă al Parlamentului.

Deputatul a mai menţionat că Republica Moldova nu poate fi catalogată, deocamdată, drept un stat cu o democraţie pe deplin consolidată. „Perpetuarea elitelor comuniste şi tradiţiile formale şi informale înrădăcinate ale acestora au împiedicat dezvoltarea democratică a Republicii Moldova chiar de la începutul procesului de transformare. Mai mult decât atât, venirea la putere în 2001 a partidului comunist, unicul partid comunist de guvernare în spaţiul post-sovietic, a frânat şi mai mult funcţionarea instituţiilor democratice”, a mai spus acesta.

Un alt subiect la care s-a referit Mihai Ghimpu în discursul său este problema separatismului transnistrean. „Atât timp cât trupele ruseşti rămân pe teritoriul nostru, regiunea transnistreană va sustrage Moldova din drumul său european”, a conchis acesta.

Totodată, Mihai Ghimpu a spus că dintre statele Parteneriatului Estic, Republica Moldova are cele mai mari performanţe la capitolul democraţie în ultimul an.

Deputaţii Mihai Ghimpu şi Ion Hadârcă au participat la Reuniunea Forumului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor cu genericul „Consolidarea libertăţii şi a guvernării democratice: Rolul Forumului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor”, desfăşurat la Washington pe 15 septembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei.

Sursa: UNIMEDIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: