Mihai Ghimpu: Alianţa s-a creat pentru funcţii şi gata

sursa: voceabasarabiei.net

Preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, recunoaşte că la baza negocierilor pentru constituirea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) au stat funcţiile pe care urma să le ocupe fiecare parte componentă. Mihai Ghimpu a declarat luni, 2 mai, în cadrul emisiunii ,,În Profunzime” de la PRO TV, că Alianţa de guvernare trăieşte o perioadă de criză de comunicare, transmite Info-Prim Neo.

,,Când e vorba despre Alianţă, mie îmi displace să vorbesc pe această temă. Este o alianţă care s-a semnat numai ca să ia cineva funcţia şi gata. Nu există între noi comunicare, nu există înţelegere”, a precizat liderul PL.

Acesta nu a dorit să explice care sunt cauzele crizei de comunicare, motivând că orice declaraţii în această direcţie, lansate în perioada campaniei electorale, ar crea disensiuni printre electorat.

,,Va veni ziua când vor fi deschise cărţile. Alianţa oricum va funcţiona în ciuda faptului că suntem noi foarte diferiţi. Dacă vom distruge această Alianţă, Europa va pune cruce pe noi. Miza este foarte mare. Alianţa trebuie să reziste, indiferent dacă nu-mi place mie să mă întâlnesc cu ei sau lor cu mine” a mai spus Mihai Ghimpu.

Potrivit celor declarate de către liderul PL, dacă şefii formaţiunilor componente ale Alianţei nu găsesc limbaj comun, atunci acest lucru va trebui să fie asigurat de către alte persoane sau reprezentanţi ai celor trei partide.

Mihai Ghimpu susţine că problemele în Alianţă vor exista permanent din cauza persoanelor care fac parte din aceasta. Totuşi, AIE nu are altă ieşire decât să existe, a conchis preşedintele PL.

4 răspunsuri to “Mihai Ghimpu: Alianţa s-a creat pentru funcţii şi gata”

  1. Olga Says:

    Ваш блог участвует в рейтинге блогов молдавских политиков на сайте экономического журнала Business Class!

    Вот ссылка: http://www.businessclass.md/contests-stared/moldovan_politicians_blogs_rating_2011/

  2. xyz Says:

    Cautati va rog pe Internet imaginile cu membrii Ligii Tineretului Rus care ard o panglica tricolora si o calca in picioare. Eu cred ca imaginile trebuie trimise la Procuratura si la Bruxelles si Strasbourg. Nu va lasati calcati in picioare!

    http://politicom.moldova.org/news/9-mai-2011chiinau-caiva-rui-au-ars-i-au-calcat-in-picioare-tricolorul-video-220504-rom.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+moldova%2Fpoliticom%2From+%28Politicom+Moldova.org+%28Rom%C3%A2n%C4%83%29%29

  3. NeoMatrix Says:

    blogul celui mai important om din Republica Moldova la ora actuala si poate cel mai frumos 🙂

    http://neomatrixblog.blogspot.com/

  4. xyz Says:

    Stimate domnule Ghimpu,
    Eu am o mare nedumerire: Cum este posibil ca un personaj controversat, asa cum este istoricul Viaceslav Stavila, antisemit notoriu si care aproba toate excesele antievreiesti grave comise de catre maresalul Ion Antonescu in timpul celui de de al doilea razboi mondial, excese pentru care Statele Unite ale Americii, Consiliul Europei, Uniunea Europeana, Congresul Mondial Evreesc il considera pe Ion Antonescu drept criminal de razboi si care toate aceste organisme si institutii au somat imperativ statul roman sa elimine absolut toate inscriptiile care amintesc de acest personaj controversat, repet, cum este posibil ca istoricul Valeriu Stavila sa faca parte din „Comisia pentru studierea crimelor comise in perioada comunista pe teritoriul actualei Republici Moldova”? Tine cineva, cu orice pret, ca, in felul acesta, sa fie compromisa total credibilitatea acestei comisii si activitatea ei sa fie trimisa in deriziune? AIE nu are nimic de spus in legatura cu acest subiect?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: