Miniştrii vor avea cuvîntul decisiv în desemnarea adjuncţilor lor

sursa: moldpres.md

Posturile de viceminiştri vor fi împărţite între partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană, dar miniştrii vor putea respinge candidaturile. Decizia a fost luată ieri seara tîrziu la şedinţa Consiliului AIE, la care au participat liderii PL, PD şi PLDM, transmite MOLDPRES.

„Important este că am găsit consens ca viceminiştrii să nu fie desemnaţi de către miniştri, ci din partea tuturor partidelor componente ale Alianţei”, a declarat după întrevedere preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Totuşi, miniştrii vor putea refuza candidaturile dezagreate. „În ministerele-cheie noi trebuie să avem viceminiştri”, a declarat liderul PL, specificînd că aceste domenii ţin de economie, finanţe, afaceri externe, sănătate şi educaţie.

La rîndul său, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a spus că funcţiile de viceminiştri se vor împărţi „logic, în conformitate cu rezultatele alegerilor”, adăugînd că a fost realizat un compromis. „În linii generale am ajuns la principiul pe care l-am propus ca ministrul să-şi poată forma echipa”, a declarat Prim-ministrul.

Liderul Partidului Democrat Marian Lupu a spus că „s-a lăsat şi o marjă de manevră mare pentru discuţii personale” în procesul de selectare a viceminiştrilor.

Chestiunea desemnării viceminiştrilor a fost amînată de mai multe ori în discuţiile celor trei partide de guvernămînt, după constituirea arcului guvernamental la finele lunii decembrie 2010. Anterior Mihai Ghimpu afirma că urmează a fi înlocuiţi şi ambasadorii desemnaţi încă de fosta guvernare comunistă. Liderii AIE s-au angajat să propună o procedură de alegere a şefului statului pînă la finele lunii martie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: