(VIDEO) Artiştilor Irina Loghin şi Cristian Pomohaci li s-a conferit titlul onorific „Artist al Poporului”

sursa: oficial, foto și video: Eduard Bâzgu

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a semnat decretul privind conferirea titlului onorific „Artist al Poporului” cântăreţilor din România Irina Loghin şi Cristian Pomohaci. Distincţia a fost acordată în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea artei muzicale, pentru succese remarcabile în activitatea de creaţie şi merite în promovarea spiritualităţii naţionale.

 Înmânarea distincţiilor a avut loc în seara zilei de ieri, în cadrul concertului extraordinar susţinut de Orchestra „Lăutarii” la Palatul Naţional, cu ocazia celor 40 de ani de la fondare a orchestrei, la care au participat şi artiştii Irina Loghin şi Cristian Pomohaci.

Preşedintele Mihai Ghimpu le-a mulţumit celor doi artişti pentru activitatea desfăşurată, subliniind că este vorba de ani buni în care prin cântecele lor, prin talentul şi emoţiile exprimate, aduc fericire în casele tuturor românilor care îi ascultă.  Mihai Ghimpu le-a dorit sănătate şi noi succese în spiritul promovării tradiţiilor populare româneşti. „Sunteţi cu adevărat artişti ai poporului. Deşi suntem două state, reprezentăm un singur popor”, a precizat Mihai Ghimpu.

Irina Loghin şi Cristian Pomohaci s-au declarat onoraţi de înalta distincţie şi au mulţumit Preşedintelui, dar şi publicului pentru care cântă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: