Interpretarea presei ruse: Duminică la Chișinău ”a avut loc un protest anti-rusesc ”

sursa: unimedia.md cu referire la gazeta.ru

Tot ce e pro-european la Chișinău este anti-rusesc în Federația Rusă. Cel puțin așa reiese din știrile publicate duminică de mass-media rusă, care fac trimitere la mitingul ce a avut loc în Capitala R. Moldova. Deși organizatorii spun că evenimentul a fost organizat pentru susținerea forțelor pro-europene și refacerea Alianței pentru Integrare Europeană, gazeta.ru scrie că la Chișinău a fost organizat un protest anti-rusesc. „În fața Teatrului de Operă și Balet din Chișinău s-au adunat câteva mii de oameni. Ei pledează contra revenirii la putere a Partidului Comuniștilor şi pentru formarea în parlament a coaliţiei liberal-democrate”, scrie corespondentul site-ului rusesc, care titrează că la Chișinău are loc un protest anti-rusesc.

 

Potivit sursei, evenimentul a fost organizat de către candidatul la funcția de deputat din partea Partidului Liberal, Valeriu Saharneanu, consilierul prim-ministrului Tudor Darie, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor, organizaţii pro-românești şi activişti ai partidelor politice. Contactat de UNIMEDIA, Darie neagă orice implicare în organizarea mitingului de duminică. 

„În mulțime au fluturat drapele românești, iar în rândul protestatarilor au fost observați membri ai Frontului Popular. Pe lângă discursuri și declarații politice, protestatarii se pronunță pentru protejarea limbii române şi a poporul român contra invaziei rusești. De la tribună se aud lozinci anti-rusești, legate de vizita recentă la Chișinău a șefului administraţiei prezidenţiale de la Moscova, Serghei Narîşkin”, mai scrie aceeași sursă.

UNIMEDIA amintește că duminică la Chișinău a avut loc un miting pentru susținerea refacerii Alianței pentru Integrare Europeană. Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost organizat de forul Pro-Europa, președinte al căruia este Vlad Butnaru. Mitingul a durat cca o oră și jumătate. La întrunire nu a participat niciun politician.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: