Mihai Ghimpu: Eu cred că totul va fi bine. Eu am încredere în colegii mei de Alianţă

sursa: unimedia.md

„Eu am aflat că Narîşkin vine la Chişinău abia vineri seara. Avem o întâlnire programată pentru duminică, în jurul orei 12:00. Nu ştiu despre ce anume vom discuta, nu cunosc nici un fel de detalii. Eu cred că totul va fi bine. Eu am încredere în colegii mei de Alianţă”. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Precizăm că şeful administraţiei Prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin, a aterizat sâmbătă seara la Chişinău, unde va avea o serie de întrevederi cu liderii partidelor care au intrat în Parlament, cu excepţia liderului PLDM, Vlad Filat. – Vladimir Voronin (PCRM), Marian Lupu (PDM) şi Mihai Ghimpu (PL).

Menţionăm că în august 2009, aflat într-o vizită la Moscova, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Serghei Narîșkin. De asemenea, aceştia s-au mai întâlnit şi în august 2009, atunci când a fost creată Alianţa pentru Integrare Europeană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: