Gheorghe Ghimpu: Comunismul – la stâlpul infamiei

În „Literatura şi arta” nr. 37, din 14 septembrie 2000, a fost publicată o informaţie privind şedinţa Tribunalului Internaţional obştesc din Vilnius contra comunismului. Astăzi dăm publicităţii Capul de acuzare prezentat tribunalului de către Gheorghe Ghimpu, preşedintele Partidului Naţional Român (Asociaţia Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie şi a Veteranilor de Război al Armatei Române), acuzare expusă de Domnia Sa în două rânduri – la 5 şi 6 septembrie 2000.

Excelenţa Voastră, dle Preşedinte al Tribunalului, onorată înaltă instanţă judecătorească,

Eu, Gheorghe Ghimpu, preşedintele Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie şi a Veteranilor de Război al Armatei Române, fost deţinut politic în perioada de ocupaţie, român din Republica Moldova, prezint în faţa înaltei instanţe judecătoreşti capul de acuzare a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în săvârşirea în Republica Moldova, precum şi în întreaga Basarabie şi nordul Bucovinei a crimelor internaţionale: contra păcii, contra umanităţii, crime de război şi crime de genocid, stipulate în Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 la New York (punctul „C” al articolului 2) şi în statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurenberg, din 8 august 1945 (punctele „a”, „b” şi „c” ale articolului 6).

Onorată instanţă,

Ideologia comunistă a apărut, s-a dezvoltat şi s-a menţinut la putere prin constrângere, violenţă, teroare, represiuni şi minciună. PCUS, sateliţii lui din republicile ex-sovietice şi din fostele state socialiste, venind la putere nelegitim, n-au pus la temelia statului, mai corect al imperiului, drepturile omului, în primul rând dreptul lui la viaţă, ci s-au bazat pe lipsa totală de drepturi.

Ideologia comunistă în cuplu cu şovinismul velicorus şi cu expansionismul Rusiei au dat naştere unui monstru, au dat regimul totalitar comunist, de pe urma căruia au avut de suferit toate popoarele lumii, dar mai ales cele din fosta Uniune Sovietică şi din fostul lagăr socialist.

Crimele internaţionale comise de PCUS şi guvernul sovietic contra popoarelor ocupate de URSS au depăşit cu mult crimele săvârşite de Italia fascistă şi de Germania nazistă. Nici fasciştii şi nici naziştii n-au atentat la credinţa omului în Dumnezeu şi nici la proprietatea privată. Comuniştii, fiind ateişti, au pângărit, au călcat în picioare credinţa omului în Dumnezeu, jurând şi distrugând bisericile, cimitirile, mănăstirile. Ei au atentat şi la proprietatea privată asupra mijloacelor de producere, naţionalizând-o.

Promotorii şi susţinătorii ideologiei comuniste, având o atitudine criminală faţă de tot ceea ce a creat societatea umană de până la ei, au aruncat omenirea, civilizaţia umană cu zeci de ani în urmă, producând umanităţii daune greu de reparat.

Federaţia Rusă, fiind succesorul de drept al Uniunii Sovietice, trebuie să plătească reparaţii RM, pentru daunele morale şi materiale pricinuite în perioada de ocupaţie în sumă de cel puţin 32,5 miliarde $, inclusiv 10,7 miliarde pentru victimele represiunilor politice.

Prima crimă a comuniştilor (bolşevicilor) a fost acapararea nelegitimă a puterii la 25 octombrie (7 noiembrie) 1917. Occidentul anume din aceste motive nu recunoştea semnăturile lui Hruşciov, Brejnev şi ale altora ca prim-secretari sau secretari generali ai CC al PCUS. Ei au fost nevoiţi să se facă preşedinţi ai Consiliului de Miniştri sau preşedinţi ai Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. Fiind nelegitimă şi criminală venirea bolşevicilor la putere, criminală a fost şi activitatea lor din 1917 până în 1990.

Stimată оnaltă instanţă,

Acuzaţiile mele aduse ideologiei comuniste, PCUS şi guvernului sovietic, regimului ruso-comunist instaurat în RSSM şi practic în toată Basarabia, vor fi examinate de pe poziţia că din 1917 (o parte de teritoriu) şi până în prezent, RM a fost şi mai este sub ocupaţie străină, ruso-comunistă între 1917-1990 şi ruso-neocomunistă din 1990 încoace.

Mai întâi să facem o incursiune în istorie.

Basarabia (teritoriul dintre Nistru şi Prut) şi nordul Bucovinei sunt o jumătate din principatul românesc Moldova. Ele întodeauna au fost părţi componente ale acestui principat, creat în sec. XIV pe teritoriul strămoşilor românilor – geto-dacii. În 1812, Rusia anexează Basarabia şi până în 1917 promovează în acest teritoriu românesc politica de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei româneşti băştinaşe. Limba română, legislaţia naţională sunt scoase din instituţiile de stat, din şcoală şi Biserică, din viaţa publică. Spre a schimba structura etnică a populaţiei Basarabiei, Rusia strămută români în interiorul imperiului şi aduce în locul lor colonişti de diferite etnii  – găgăuzi, bulgari, nemţi, ucraineni ş.a.m.d., prin ce a redus procentual numărul românilor, de la 95% – în 1812 la 56% – în 1917.

În 1917, românii Basarabeni se folosesc de dreptul la autodeterminare şi, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării – Parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti  – adoptă hotărârea de a uni Basarabia cu Patria – România, act recunoscut de Marea Britanie, Italia şi Japonia prin Tratatul din 28 octombrie 1920 de la Paris. Acelaşi pas îl fac şi românii din nordul Bucovinei la 25  noiembrie 1918;

La 23 august 1939, în Moscova a fost semnat pactul Ribbentrop–Molotov şi protocolul lui adiţional secret, prin care URSS şi Germania şi-au asumat dreptul de a decide soarta Finlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României. Rusia Sovietică obţinea dreptul din nou să reanexeze Basarabia şi să anexeze nordul Bucovinei.

URSS, semnând protocolul adiţional secret cu Germania, a încălcat faţă de România:

articolul 1 al Pactului Briand-Kellogg, care prevede condamnarea recurgerii la forţă militară ca mijloc de reglementare a diferendelor internaţionale şi stipulează renunţarea la război ca instrument de politică naţională în relaţiile dintre statele contractante;

articolul 2 al aceluiaşi pact, care recunoaşte că reglementarea sau soluţionarea tuturor diferendelor şi conflictelor de orice natură sau origine, care puteau apărea între puterile contractante, să se rezolve numai prin mijloace paşnice;

protocolul de la Moscova din 9 februarie 1929, prin care semnatarii lui – URSS, Estonia, Letonia, Polonia şi România – urgentau intrarea în vigoare, în ce le priveşte Pactul Briand-Kellogg;

prevederile Convenţiei de la Londra de definire a agresorului, semnată în 1933 de URSS, Estonia, Polonia, România, Turcia în „scopul de a asigura tuturor popoarelor inviolabilitatea teritoriilor Ţării lor”.

Având acordul Germaniei, încălcând grav dreptul internaţional, încălcând pactele londoneze din 3 şi 4 iulie 1933, care interzic orice agresiune şi care au fost semnate şi de URSS, Rusia comunistă a purces la planificarea şi pregătirea de război contra României şi altor state, comiţând astfel o crimă contra păcii, prevăzută de p. „a” al art. 6 al Tribunalului militar internaţional din 8 august 1945. Ideea ruperii Basarabiei de la România pe cale militară a aparţinut lui Stalin. El a expus-o încă оn anul 1924.

Faptul că URSS a planificat şi s-a pregătit de război contra României se demonstrează în raportul profesorului Academiei Marelui Stat-Major, general-maiorul V. Melikov, adresat la 18 iulie 1940 adjunctului comisarului norodnic al apărării al URSS, Şciadenko E.A. Conform raportului, ordinul comisarului norodnic al apărării, mareşalului URSS, Timoşenko, de a pregăti pentru război contra României 3 armate roşii – 5, 9 şi 12 ale Frontului de Sud, cu scopul ocupării Basarabiei şi Bucovinei, a fost îndeplinit pe deplin.

Au fost elaborate 2 proiecte. Primul  – pentru cazul când România nu va fi de acord să părăsească benevol Basarabia şi Bucovina, şi al doilea – pentru cazul când problema teritoriilor româneşti va fi soluţionată pe cale paşnică.

Planul acţiunilor militare a fost elaborat de comandantul Frontului de Sud, generalul de armată Jukov.

Faptul că URSS serios se pregătea de război contra României se demonstrează şi în raportul lui Jukov, Borisov şi Batutin, adresat comisarului norodnic al apărării al URSS, Timoşenko. Raportul conţine 7 capitole, în care se dă planul precis al acţiunilor armatei roşii la ocuparea Basarabiei şi Bucovinei.

La 26 şi 27 iunie 1940, guvernul sovietic trimite Guvernului României două note ultimative, prin care, ameninţând cu forţa, cere Basarabia şi nordul Bucovinei. Motivaţiile conţinute în note se bazau pe minciună şi pe confirmări absurde de tipul: „România cu forţa a rupt de la URSS (Rusia) o parte din teritoriul său – Basarabia, şi astfel a întrerupt unitatea seculară a Basarabiei, populată majoritar de ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”.

La 28 iunie 1940, spre a evita urmări grave, Guvernul României a hotărât să-şi retragă armata şi administraţia din Basarabia şi nordul Bucovinei. URSS, contrar voinţei populaţiei româneşti băştinaşe din aceste teritorii, prin forţa armatei, anexează şi ocupă nordul Bucovinei.

La 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS, iarăşi fără acordul populaţiei Basarabiei şi în contradictoriu cu adevărul istoric şi cu realitatea etnică din acea perioadă, nelegitim a dat Ucrainei sudul şi nordul Basarabiei (3 judeţe), nordul Bucovinei, precum şi cea mai mare parte a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (8 raioane), declarând la Moscova crearea RSSM din 6 judeţe basarabene şi din 6 raioane ale fostei RASSM, creată la 12 octombrie 1924 în stânga Nistrului. Conducerea RSSM, nefiind de acord cu împărţirea teritoriului Basarabiei în 3 părţi, s-a adresat, în 1946, cu o scrisoare către Stalin cu rugămintea de întoarcere în componenţa RSSM a nordului şi sudului Basarabiei. Moscova a refuzat.

La 24 decembrie 1989, Congresul deputaţilor poporului al URSS a adoptat Hotărârea cu privire la aprecierea politică şi judiciară a Acordului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939, în care a fost condamnat faptul semnării „protocolului adiţional secret” şi a altor оnţelegeri secrete dintre URSS şi Germania şi a recunoscut aceste documente, din punct de vedere juridic, ca fiind lipsite de temei şi valabilitate din momentul semnării lor, deoarece ele hotărau soarta unor ţări terţe fără participarea lor.

La 23 iunie 1990, Sovietul Suprem al RSS Moldova, prin aprobarea avizului Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova cu privire la aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune şi a protocolului adiţional secret din 23 august 1939, precum şi a consecinţelor lor pentru Basarabia şi nordul Bucovinei, de asemenea a condamnat faptul semnării „protocolului adiţional secret” şi l-a recunoscut, din punct de vedere, juridic nul ab initio.

Conferinţa internaţională „Pactul Ribbentrop–Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, care s-a desfăşurat la Chişinău între 26 şi 28 iunie 1991, a declarat că „pactul şi protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”.

Cu toate acestea, deşi Republica Moldova şi-a proclamat suveranitatea şi independenţa şi este membru al ONU şi al multor organizaţii internaţionale, ea practic este o colonie a Rusiei şi faţă de ea trebuie aplicat statutul de teritoriu ocupat. Statutul de ocupaţie a Republicii Moldova se demonstrează prin prezenţa pe teritoriul ei a armatei de ocupaţie a Rusiei, prin dependenţa totală a Bisericii Republicii Moldova faţă de Biserica ortodoxă rusă, prin dependenţa totală a economiei Republicii Moldova faţă de economia Federaţiei Ruse, în primul rând a sectorului ei energetic; prin prezenţa în Republica Moldova a coloanei a cincea ruseşti, care constituie circa 35% din întreaga populaţie a republicii şi care deţine economia Republicii Moldova în mâinile sale, prin folosirea pe teritoriul Republicii Moldova a limbii ruse în calitate de limbă oficială a statului; prin susţinerea de către Rusia a separatismului transnistrean prorus; prin aşezarea şi susţinerea la cârma republicii a unei conduceri neocomuniste proruse, în frunte cu fostul prim-secretar al Partidului Comunist al RSSM şi membru al biroului CC al PCUS etc.

Onorată instanţă,

Începвnd cu 7 noiembrie 1917, pe teritoriul R Moldova, mai întâi în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), iar din 1940 – şi RSS Moldovenească, Partidul Comunist al URSS şi guvernul sovietic au comis un şir de crime internaţionale: contra umanităţii, contra păcii, crime de război şi crime de genocid, foamete organizată, rusificarea şi asimilarea forţată a populaţiei româneşti băştinaşe, teroare în masă, arestări şi execuţii, urmăriri şi represiuni, pe motive politice, religioase, naţionale, sociale sau lingvistice; sub formă de privare de libertate, exil, supunere la munci silnice în condiţii de limitare a libertăţii, expropriere, internare forţată în instituţii psihiatrice etc.

În timpul cruntelor răfuieli, organele de partid, sovietice, administative, judiciare şi extrajudiciare (VCK, colegiile GPU – OGPU, NKVD – NKGB  – MVD, MGB, KGB, procuraturile şi colegiile lor, „dvoiki”, „troiki”, „consfătuirile speciale”, alte organe cu funcţii analogice) încălcau serios drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, în primul rând dreptul lor la viaţă.

Numai conform datelor oficiale parvenite de la procuratura republicii, de la Ministerul Securităţii Naţionale şi de la cel de Interne, între 1917 şi 1990, regimul comunist de ocupaţie a condamnat pe motive politice, religioase, naţionale, sociale sau lingvistice 35 158 de cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 5 550 – la moarte prin împuşcare, iar 29 608 – la privaţiune de libertate sau internare în instituţii psihiatrice.

Dintre cei condamnaţi la privaţiune de libertate, 2 860 de cetăţeni au fost exterminaţi în gulagul sovietic în anii 1941–1943.

Pentru convingerile lor politice au fost internaţi în spitale psihiatrice Gheorghe David (28.06.1984), Serghei Gusovschi (12.01.1987), A.I. Moroz (16.12.1982), Victor Koval (29.11.1985), Leonid Dobrov (29.11.1985), Mihail Andronic (iulie 1976), Iaroslav Niculăiţă (septembrie 1986), Victor Laznevoi (aprilie 1985), Fevronia Navranciuc, Pelagheia Simimov şi alţii.

Folosirea în R. Moldova de către regimul ruso-comunist de ocupaţie a psihiatriei contra disidenţei politice este demonstrată de informaţia Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova, din noiembrie 1992, „Despre aplicarea Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova a măsurilor de constrângere cu caracter medical a cetăţenilor”, semnată de membrul menţionatei instanţe N.M. Kiseev; de mărturiile doctorului-psihiatru Alexei Maşek, care mulţi ani a activat în spitalul clinic de psihiatrie din Chişinău; de mărturiile depuse de internaţii în spitalul pentru alienaţi mintal din Costiujeni, or. Chişinău – Gheorghe David, Mihai Andronic şi Iaroslav Niculăiţă. Lista medicamentelor folosite pentru aşa-zisul tratament al disidenţelor demonstrează că scopul adevărat urmărit de regimul ruso-comunist de ocupaţie era anume cel de lichidare intelectuală şi chiar fizică a oponenţilor lor politici.

Conform datelor prezentate de Ministerul de Interne, la 27 decembrie 1991, cu semnătura ministrului de atunci Constantin Antoci, numai în anii 1930-1940 (оn RSSM) şi în anii 1941, 1949 şi 1951 (în RSSM), prin hotărârile CC al PCUS şi al Sovietului de Miniştri al URSS, din Republica Moldova au fost deportate 24 805 de familii (circa 90 mii de cetăţeni), dintre care în anii 1930–1940, 33 088 de persoane; la 13 iunie 1941 (prin Hotărвrea Comitetului Central al PCUS şi al SNK al URSS din 14 mai 1941 (nr.  1299-526s) – 4 517 de familii (circa 13 875 de cetăţeni); la 6 iulie 1949, în urma Hotărârii Sovietului de Miniştri al URSS din 6 aprilie 1949 şi Sovietului de Miniştri al RSSM din 28 iunie 1949 – 11 293 de familii (circa 35 050 de persoane); la 1 aprilie 1951, în urma Hotărârii Sovietului de Miniştri al URSS din 3 martie 1951 – 723 de familii (circa 2 617 de cetăţeni iehovişti).

Datele neoficiale ne demonstrează că numărul cetăţenilor deportaţi în Siberia în anii puterii sovietice depăşeşte cifra de 270 mii (200 mii – în anii 1930-1940, 1941, 1949 şi 1951, iar 70 mii – prin atragerea tinerilor basarabeni оn Siberia şi Kazahstan pentru a fi înrolaţi în şcolile FZO).

Regimul ruso-comunist de ocupaţie a săvârşit în R. Moldova crime contra umanităţii şi prin faptul că a lichidat fizic, a deportat sau a marginalizat intelectualitatea republicii. Numai la 13 iunie 1941, au fost strămutaţi în Siberia 44 medici, 187 infirmiere, 507 pedagogi, 39 agronomi, zootehnicieni şi veterinari, 259 contabili, 154 ingineri şi tehnicieni, 511 meseriaşi, 72 jurnalişti, artişti, pictori, colaboratori ştiinţifici. Între 1946 şi prima jumătate a anului 1948, tocmai 44 160 de cetăţeni au fost traşi la răspundere penală pentru că s-au opus măsurilor guvernului privind meşteşugăritul.

Regimul ruso-comunist de ocupaţie, interzicând în RSSM toate partidele politice existente până la 18 iunie 1940, iar membrii lor fiind împuşcaţi, băgaţi în lagărele de exterminare sovietică sau deportaţi, au lichidat opoziţia politică.

Astfel, PCUS şi guvernul sovietic, efectuând în Republica Moldova un şir de acte represive pe motive politice, a săvârşit crime de genocid prevăzute de art. 6, p. „c” al Statutului Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg, din 8 august 1945, şi de p. „c” al art. 2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 la New York.

Actele represiunilor politice contra populaţiei româneşti băştinaşe din RSSM au fost recunoscute ca fiind nelegitime şi criminale chiar de către acei care le-au săvârşit.

Biroul Comitetului Central al PCM, în Hotărârea sa din 11 iulie 1989 (procesul-verbal nr. 79, „strict secret”), atribuind pe nedrept crimele comise în perioada sovietică doar sistemului stalinist administrativ de comandă, a recunoscut că în RSSM şi în URSS s-au practicat lipsa de drepturi, fărădelegea, ura şi suspiciunea, ignorarea legii şi a moralei.

Nelegitime şi criminale au fost recunoscute actele de represiune săvârşite contra cetăţenilor şi popoarelor şi de către Sovietul Suprem al URSS în declaraţia Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 16 ianuarie 1989, precum şi în decretul Preşedintelui URSS, din 13 august 1990.

Încercarea PCUS de a pune responsabilitatea pentru crimele săvârşite în URSS numai pe umerii lui Stalin nu poate fi acceptată. Toate crimele au fost planificate de PCUS şi efectuate sub controlul acestuia.

După moartea călăului comunist Stalin, în Republica Moldova au fost judecaţi pe motive politice 618 de cetăţeni. Anume după moartea lui Stalin, PCUS şi guvernul sovietic au început să aplice metoda internării în spitale psihiatrice a persoanelor incomode din punct de vedere politic, considerându-le alienate.

Aceasta o demonstrează şi un alt neomenesc şi criminal procedeu pe care PCUS şi guvernul sovietic l-au aplicat în mod conştient în Basarabia în anii 1946–1947. Este vorba de omorârea în masă a populaţiei băştinaşe prin înfometare.

După datele oficiale, pe această cale ocupanţii ruso-comunişti au omorât 200 de mii de cetăţeni ai RSSM, iar după cele neoficiale – 500 de mii, ceea ce constituie 25% din populaţia republicii.

Regimul ruso-comunist de ocupaţie, prin foamete organizată, a adus populaţia Basarabiei la canibalism. Prezentăm Tribunalului 22 de documente ce scot la iveală circa 100 de cazuri de canibalism în RSSM în anii 1946–1947. Oare nu este o crimă să aduci populaţia în mod conştient la starea când aceasta îşi mănâncă semenii săi (vii sau morţi)?

Pe lângă cele menţionate mai sus (8 410 de cetăţeni împuşcaţi, 35 158 băgaţi în puşcării şi în lagăre de exterminare, 270 de mii de deportaţi, 500 de mii omorâţi din înfometare), vom evedinţia faptul că în 1944, când armata sovietică a ajuns în Basarabia, ocupanţii ruso-comunişti au mobilizat şi au omorât pe linia întâi a frontului 220 de mii de tineri de 16–18 ani; că acelaşi regim, în interese expansioniste, a trimis în Afganistan 14 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 305 au fost omorâţi, 700 au devenit invalizi, iar 12 995 au nevoie de reabilitare fizică, morală şi medicamentală; că 3 280 de cetăţeni au fost trimişi în Cernobоl pentru a fi exterminaţi prin radiere (145 deja au decedat, 1 987 sunt invalizi, 1 148 sunt bolnavi, iar 1 900 de copii ai acestora s-au născut bolnavi) etc.

Concluzia e că regimul ruso-comunist de ocupaţie a exterminat fizic în Republica Moldova circa 730 de mii de cetăţeni (a treia parte din populaţie), iar 330 de mii au suferit de pe urma represiunilor politice. Regimul strămută din locurile natale populaţia băştinaşă, curăţă teritoriile pentru a aduce în locul lor colonişti.

Aceste acţiuni ale PCUS şi ale guvernului sovietic nu pot fi calificate altfel decât crime de genocid prevăzute de p. „c” al art. 2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 la New York, şi crime contra umanităţii, prevăzute de p. „c” al art 6 al Statutului Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg, din 8 august 1945, iar ţinând cont şi de faptul că actele de deznaţionalizare, de rusificare şi asimilare, de transmutare şi de exterminare a populaţiei româneşti băştinaşe din Basarabia erau înfăptuite în stare de ocupaţie, adică în stare de război, precum şi luând în consideraţie faptul că, în afară de exterminarea populaţiei băştinaşe, regimul ruso-comunist a distrus cultura spirituală şi materială a Basarabiei (circa 200 de biserici, 22 de mănăstiri, peste 300 de cimitire); a jefuit populaţia, bisericile, a distrus în timpul plecării din Basarabia, în iunie 1941, industria ţinutului, a distrus monumente de artă şi cultură, a ars cărţi şi literatură naţională şi creştină, a impus băştinaşilor o limbă şi o cultură străină, o ideologie nelegitimă şi criminală, se poate afirma cu siguranţă că PCUS şi guvernul sovietic au comis şi crime de război – omorârea conştientă a populaţiei din teritoriul ocupat, aşa cum este definit în p. „b” al art. 6 al Statutului Tribunalului Militar Internaţional şi confirmat de rezoluţiile Adunării Generale a ONU 3(1) şi 95(1) din 13 februarie 1948 şi din 11 decembrie 1946 şi, în special, „infracţiuni grave” enumerate în convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, pentru protecţia victimelor de război.

Onorată instanţă judecătorească,

În baza art. 1 al Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, adoptată la 26 noiembrie 1968 la New York şi ratificată de URSS la 11 martie 1969, considerăm că toate crimele internaţionale săvârşite în RSSM (şi, deci, şi în оntreaga Basarabie) de regimul ruso-comunist de ocupaţie – crime de război şi de genocid, crime contra păcii şi contra umanităţii, oricare ar fi data la care au fost comise, sunt imprescriptibile, adică pentru ele nu poate fi aplicată noţiunea de vechime.

Dle Preşedinte al Tribunalului Internaţional, onorată оnaltă instanţă judecătorească, consecinţele crimelor internaţionale comise de regimul ruso-comunist în Basarabia, inclusiv în Republica Moldova şi în nordul Bucovinei, sunt următoarele:

1) Basarabia şi nordul Bucovinei mai rămвn a fi rupte de la Patria lor – Romвnia;

2) Republica Moldova se află оn continuare sub regim de ocupaţie rusă. Ea mai este o colonie a Federaţiei Ruse;

3) оn Republica Moldova procesul de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei romвneşti băştinaşe continuă.

Concluziile care se cer a fi trase de pe urmă celor expuse mai sus sunt următoarele:

1) comunismul a fost, este şi mai poate fi un focar al încordării şi destabilizării internaţionale;

2) ideologia comunistă este antipopulară în esenţă, antidemocratică şi criminală;

3) ideologia comunistă conjugată cu expansionismul şi şovinismul velicorus constituie un lucru îngrozitor, care mai poate dăuna societăţii umane dacă acesteia îi va lipsi vigilenţa;

4) crimele comise de purtătorul ideologiei comuniste, crimele comunismului, crimele Partidului Comunist al URSS şi ale guvernului sovietic, precum şi ale sateliţilor acestora din fostele republici unionale şi state socialiste trebuie descoperite, condamnate şi pedepsite atât la nivel internaţional, cât şi la nivel statal. Noi cerem un Nurnberg II pentru comunism;

5) Tribunalul Internaţional de la Vilnius, care, sperăm, va emite Hotărârea de condamnare a comunismului, este doar începutul acestui proces;

6) activitatea tuturor partidelor comuniste urmează să fie stopată, iar ideologia comunistă trebuie interzisă ca fiind antipopulară, antidemocrată şi criminală.

Onorată instanţă,

Pentru a demonstra că regimul ruso-comunist de ocupaţie a săvârşit în actuala Republica Moldova, dar şi în întreaga Basarabie, crime de război, de genocid, contra păcii şi contra umanităţii, spre a demonstra că ideologia comunistă este nu numai antipopulară şi antidemocratică, ci şi criminală, vom prezenta Tribunalului, pentru a fi anexate la dosar, 118 documente. Le voi numi cu precădere pe acelea care dovedesc că toate deciziile criminale erau luate, în primul rând, la Moscova, de către organele comuniste centrale; pactul de neagresiune dintre URSS şi Germania şi protocolul adiţional secret (anexă nr. 1); rapoartele militarilor V. Melikov şi Jukov despre care s-a vorbit în text şi care demonstrează că URSS a pus la cale un război contra României (anexele 2 şi 3); nota ultimativă a Guvernului URSS adresată Guvernului României, din 26 iunie 1940 (anexa 4); Legea privind formarea RSSM din 2 august 1940 (anexa 5); scrisoarea secretarului CC al PC (b) M.N. Salagor şi a preşedintelui Consiliului de Miniştri RSSM, N. Coval, către Stalin, prin care se cere realipirea la RSSM a judeţelor Hotin, Akkerman şi Ismail (anexa 6); Hotărârea Congresului deputaţilor poporului din URSS privind aprecierea politico-juridică a Acordului sovieto-german de neagresiune din 1939 (anexa 7); Hotărârea Biroului CC al PCM din 11 iulie 1989 cu privire la înveşnicirea memoriei victimelor represiunilor din anii 1930-1940 şi de la оnceputul anilor 1950 (anexa 9); declaraţia Sovietului Suprem al URSS din 14 noiembrie 1989 privind recunoaşterea actelor represive contra popoarelor, supuse strămutării forţate, ca fiind nelegitime şi criminale (anexa 10); hotărârea Sovietului Comisarilor Poporului al URSS privind activitatea tribunalelor militare pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord din 9 iulie 1940 (anexa 19); mesajul NKVD privind mărirea numărului de trupe de escortă adresat de către Beria, la 10 iulie 1940, lui Molotov (anexa 20); raportul NKVD al URSS din 13 iunie 1941, adresat lui Stalin, Molotov şi Beria, privind desfăşurarea operaţiunii de izolare a elementelor antisovietice în RSSM şi în regiunile Cernăuţi şi Ismail (anexa 24); Hotărârea Biroului Politic al CC al PC (b) al URSS din 6 aprilie 1949 privind deportarea din RSSM a chiaburilor, a foştilor moşieri, a marilor comercianţi, a susţinătorilor activi ai ocupanţilor germani, a persoanelor care au colaborat cu poliţia germană şi cea română, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a albgardiştilor, a membrilor sectelor nelegale, precum şi a familiilor tuturor categoriilor menţionate (anexa 26); informaţiile din 8 iulie 1949 pentru MGB şi CC al PC (b) ale URSS privind rezultatele operaţiunii de transmutare a contingentului special (anexa 28); mesajul MGB al URSS din 19 februarie 1951 adresat lui Stalin cu privire la necesitatea deportării din regiunile de vest ale Ucrainei şi Belorusiei, din RSSM, Letonia, Lituania şi Estonia a membrilor sectei iehoviste antisovietice şi a membrilor familiilor acestora (anexa 30); raportul din 4 aprilie 1951 adresat Ministrului Securităţii din URSS, Abakumov, privind bilanţul operaţiunii având codul „Nord”, precum şi alte 40 de documente ce acuză PCUS şi guvernul sovietic de comiterea unor crime (anexele 31, 32, 33, 34); hotărârile Comitetului Central al PCUS şi ale Sovietului de Miniştri al URSS din 26 iunie şi din 19 iulie 1946 „Cu privire la planul anual de achiziţionare a cerealelor din recolta anului 1946 pentru RSSM” şi „Cu privire la planul de achiziţionare a cartofilor, legumelor, pomuşoarelor, strugurilor, fructelor uscate şi fânului din recolta anului 1946 pentru RSSM”, care au şi prefigurat foametea din anii 1946–1947 (anexa 35); hotărârile Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al bolşevicilor din Moldova din 18 septembrie, 17 octombrie, 25 octombrie, 14 noiembrie, 21 noiembrie, 1946 „Cu privire la desfăşurarea achiziţionării cerealelor în republică” (anexele 36, 37, 38, 39, 40), hotărâri care, împreună cu măsurile întreprinse de procuratura şi instanţele judiciare şi extrajudiciare, au condus la realizarea planului de achiziţionare a cerealelor cu 101,5% şi la omorârea prin înfometare a circa 500 de mii de cetăţeni („25% din populaţia republicii”), restul devenind distrofici. Aceste decizii, precum şi Hotărârea CC al PC (b) din URSS şi a Sovietului de Miniştri al URSS „Cu privire la planul de achiziţionare în RSSM a cerealelor din recolta anului 1947”, şi alte măsuri de constrângere aplicate de ocupanţii ruso-comunişti au provocat în RSSM nu numai moartea unui sfert de populaţie, ci şi canibalism şi suicid. Anexez în continuare raportul ministrului Justiţiei al RSSM, Bondarenco, din 23 noiembrie şi 18 decembrie 1946, prezentat secretarului CC al PC (b) din RSSM, tov. Coval, „Cu privire la activitatea judecătoriilor populare ale RSSM în problemele ce ţin de încasarea restanţelor şi aplicarea amenzilor pentru neîndeplinirea angajamentelor privind livrările de produse agricole către stat” (anexa 41). Mai anexăm 22 de documente de acuzare a PCUS: „Cu privire la creşterea numărului de distrofici în RSSM”, „Cu privire la îndeplinirea planului de achiziţionare a produselor agricole în RSSM la 1 ianuarie 1947”, „Cu privire la mortalitatea şi natalitatea în RSSM în anii foametei” şi Hotărârea CC al PC (b) şi a Consiliului de Miniştri din Uniunea Sovietică „Cu privire la planul de achiziţionare în RSSM a cerealelor din recolta anului 1947” (anexa 45); 12 documente oficiale semnate de 12 comitete executive raioanale din R. Moldova (în total 113 pagini), care conţin nume ale unor cetăţeni supuşi represiunilor (anexa 46); Hotărârea nr. 617 a Sovietului Comisarilor Poporului al RSSM din 30 iunie 1945 „Cu privire la reluarea şi reglementarea documentaţiei privind naţionalizarea imobilului, efectuate în RSSM (Basarabia) în 1940–1941” şi anexa la această hotărâre (anexa 47); date privind felul în care PCUS rezolva problema cadrelor în RSSM, din care rezultă că din cei 19 prim-secretari şi secretari doi ai Comitetului Central al PC (b) din RSSM, doar trei erau din republică. Restul erau venetici şi nu cunoşteau limba, cultura, tradiţiile şi obiceiurile populaţiei româneşti băştinaşe pe care o conduceau (anexa 48); 10 documente ce vorbesc despre represiunile comuniste comise asupra cetăţenilor din RSSM (anexa 49); 205 mărturii ale rudelor celor reprimaţi nelegitim (anexa 51); broşura „Pactul Ribbentrop–Molotov şi consecinţele lui pentru Basarabia” în trei limbi – engleză, franceză şi rusă (anexa 52); cărţile „Rezistenţa antisovietică în Basarabia, 1944–1950” de Elena Postică, „Poveste amară” de Teodosia Cozmin-Condrea, „Republica Moldova” de Vasile Nedelciuc (în limbile engleză şi rusă) (anexa 53); mărturiile unor persoane internate nelegitim în Spitalul de Psihiatrie din Costiujeni – Gh. David, Mihai Andronic, Iaroslav Niculiţă şi ale psihiatrului Alexei Maşec; Actul de acuzare nr. 6648 şi şedinţa de condamnare pe motive politice ale lui Alexandru Usatiuc, Valeriu Graur şi Gh. Ghimpu, precum şi Hotărârea nr. 5y-31/90 a Planului Judecătoriei Supreme a RSSM din 24 septembrie 1990 privind anularea sentinţei şi reabilitarea lor (anexa 50), precum şi multe alte documente.

Onorată instanţă, majoritatea documentelor prezentate demonstrează că crimele comise contra populaţiei româneşti din RSSM şi, deci, din întreaga Basarabie erau puse la cale de metropola comunismului, situată la Moscova, de Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi de guvernul sovietic, unde erau concentraţi promotorii ideologiei comuniste, ideologie antipopulară, antidemocrată şi criminală. În republicile ex-sovietice şi în statele fostului lagăr socialist, activau marionete comuniste care de asemenea poartă vină pentru comiterea unor crime internaţionale – de război, contra păcii şi umanităţii – şi care la fel trebuie trase la răspundere.

Mulţumindu-vă pentru atenţie, rămân în aşteptarea verdictului Tribunalului Internaţional Popular de la Vilnius şi a triumfului dreptăţii asupra nedreptăţii, al legii asupra nelegiuirii, al omeniei asupra neomeniei. Aştept pedeapsa făptaşilor crimelor sus-menţionate. Un Nurenberg II pentru comunism nu e departe.

Vilnius, 4-8 septembrie 2000

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: