Primele 5 000 de dosare au fost transmise din Depozitul special al SIS la Arhiva Naţională

Primele 5 000 de dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice de către instanţele extra-judiciare ale RASSM (troica specială, consfătuirea specială), instanţele judiciare ale RSS Moldoveneşti (Tribunalul Militar al NKVD al RASSM, Judecătoria Supremă a RSSM) etc., în perioada anilor 1920 – 1951, au fost transmise din Depozitul special al SIS la Arhiva Naţională, în ordinea înregistrării lor în inventarele SIS. Totodată, se vor transmite şi alte dosare precum:

  1. procesele-verbale ale Troicii speciale a NKVD a RASSM pe anii 1937-1938
  2. sentinţele de executare a persoanelor condamnate de către Consfăturirea specială la pedeapsa capitală
  3. materialele privind deportarea basarabenilor (aşa-numita operaţie Iug, 1949)
  4. materialele privind deportarea basarabenilor (aşa-numita operaţie Sever, 1951)

Depozitul special de Stat al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a fost creat în baza art. 22 al Legii Fondului Arhivistic al Republicii Moldova din 22 ianuarie 1992 şi numără circa 80 000 dosare, grupate în 5 fonduri:

  1. Fondul materialelor documentare de administrare internă – 715 unităţi de păstrare
  2. Fondul materialelor documentare ce vizează activitatea SIS – 3 780 unităţi de păstrare
  3. Fondul dosarelor juridice înfiinţate în privinţa persoanelor care au fost supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar – 23 485 unităţi de păstrare
  4. Fondul materialelor documentare de filtrare şi trofeu în privinţa persoanelor repatriate în ţară în primii ani după al doilea război mondial şi foştii prizonieri de război – 48 000 unităţi de păstrare
  5. Fondul dosarelor personalului organelor securităţii de stat – 5 235 unităţi de păstrare.

 În temeiul articolelor cu tentă politică au fost condamnate 31 677 persoane, dintre care 5 500 la pedeapsa capitală, 2 800 persoane au decedat în locurile de privaţiune de libertate.

Până la acest moment, au fost reabilitate 28 400 de persoane, iar Procuratura Generală examinează, actualmente, ultimele 680 dosare pentru reabilitarea persoanelor. În perioada 1993-2008 au fost supuse reabilitării 3 900 de dosare, dinamica reabilitărilor fiind în descreştere în această perioadă, de exemplu în 2007 – 68 dosare, 2008 – 51 dosare, spre deosebire de 1999 – 439 dosare.

Totodată, o parte din dosarele persoanelor supuse represiunilor politice au fost distruse de KGB-ul moldovenesc şi apoi de Ministerul Securităţii Naţionale. Numai în anul 1990 au fost nimicite 10 004 de dosare de agentură şi informatori şi cele ale proprietarilor apartamentelor de conspiraţie, iar ultimele cazuri de distrugere a dosarelor a avut loc în 2007 – 5 la număr. În total, din 1990 până acum, KGB, MSN şi SIS au distrus cel puţin 15 589 de dosare şi 14 377 de cartoteci, inclusiv 17 filme cu 53 de episoade.

Transferul dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice sau deportărilor de la fondurile de arhivă din depozitele speciale ale Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţie şi Securitate, a fondurilor Procuraturii Generale în fondurile Arhivei Naţionale şi asigurarea liberului acces al publicului la toate aceste fonduri, este o practică mondială şi aplicată în toate statele unde libertatea omului şi supremaţia valorilor democratice este mai presus decât orice interes de partid.

Astfel, Bulgaria şi-a deschis parţial arhivele Securităţii încă în 1997, ceea ce a permis unui număr de aproximativ 25 000 de bulgari să-şi vadă dosarele proprii. În 1996 Parlamentul ceh a adoptat Legea accesului la propriul dosar păstrat la securitatea de stat din Cehoslovacia, iar conform acestei legi, doar cetăţenii cehi, personal, puteau să-şi vadă dosare propriu. În 1998 Parlamentul din Polonia votează o lege a accesului la propriul dosar, precum şi crearea Institutului Memoriei Naţionale. În România, în februarie 2005 s-a decis ca 2/3 din arhivele Securităţii ce se aflau în custodia Serviciului Român de Informaţii să fie transferate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: