(VIDEO) Cu dosarele NKVD deschise – 30 de mii de crime ale regimului comunist sovietic

sursa: stireazilei.md

“Neg acuzatiile. In apartamentul meu, cat eram acasa, nu au avut loc astfel de intruniri. Probabil mama, in lipsa mea, se ocupa cu primirea agitatorilor romani”, scrie in dosarul unui fost prim-secretar al Partidului Comunist sovietic, declarat “dusman al poporului”. “Rog sa-mi spuneti ce s-a intamplat cu fratele meu, e viu sau nu…”, scrie in un altul.

Sunt crampeie din miile de dosare tinute intr-o incapere sumbra, fara ferestre, dosita de ochii lumii zeci de ani, de la etajul al 3-lea al cladirii Serviciului de Informatii si Citește restul acestei intrări »

Examenul lui Ghimpu

sursa: jurnal.md

O ZI DE CAMPANIE ELECTORALĂ // Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, a acceptat provocarea JURNALULUI de a realiza un reportaj care ar cuprinde o zi din activitatea unuia dintre principalii concurenţi electorali

Descinde în teritoriu, în special, în zilele de odihnă, în celelalte zile ale săptămânii, continuă să activeze în calitatea sa de preşedinte interimar şi preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Poliţiştii care blocau mai ieri accesul spre satele unde liderul PL avea întâlniri electorale îi dau astăzi onorul de pe marginea drumului. Spre deosebire de celelalte campanii, vine mai multă lume la întâlniri, în rest, se pare, viaţa a rămas neschimbată. Cele mai multe întrebări ale alegătorilor se repetă de cel puţin 20 de ani: „Vor creşte pensiile, salariile?”, „Când veţi crea locuri noi de muncă?” etc. Unii au îmbătrânit odată cu aceste întrebări şi vor să afle dacă îşi mai pot pune speranţa în cei care vor accede la guvernare ca nepoţii sau copiii lor să revină la baştină. Îi poate proteja guvernarea de o moarte în deplină singurătate?

Principalul candidat electoral de pe lista PL doarme doar câteva ore pe noapte. Rareori, ne spune acesta, când se întoarce acasă înainte de ora 23.00. Discuţia are loc în maşina lui Mihai Ghimpu, acesta fiind la volan. Alături, pe bancheta din faţă, e aşezat agentul de pază al preşedintelui. „Sunt cam nemulţumiţi că m-am aşezat la volan, dar nu au încotro. Merg în campania electorală cu maşina personală şi îmi place să conduc. Acest lucru îmi permite să mă concentrez mai bine la ceea ce urmează să le spun oamenilor”, ne spune Mihai Ghimpu în timp ce Citește restul acestei intrări »

Primele 5 000 de dosare au fost transmise din Depozitul special al SIS la Arhiva Naţională

Primele 5 000 de dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice de către instanţele extra-judiciare ale RASSM (troica specială, consfătuirea specială), instanţele judiciare ale RSS Moldoveneşti (Tribunalul Militar al NKVD al RASSM, Judecătoria Supremă a RSSM) etc., în perioada anilor 1920 – 1951, au fost transmise din Depozitul special al SIS la Arhiva Naţională, în ordinea înregistrării lor în inventarele SIS. Totodată, se vor transmite şi alte dosare precum:

  1. procesele-verbale ale Troicii speciale a NKVD a RASSM pe anii 1937-1938
  2. sentinţele de executare a persoanelor condamnate de către Consfăturirea specială la pedeapsa capitală
  3. materialele privind deportarea basarabenilor (aşa-numita operaţie Iug, 1949)
  4. materialele privind deportarea basarabenilor (aşa-numita operaţie Sever, 1951)

Depozitul special de Stat al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a fost creat în baza art. 22 al Legii Fondului Arhivistic al Republicii Moldova din 22 ianuarie 1992 şi numără circa 80 000 dosare, grupate în Citește restul acestei intrări »

Agenda pentru 9 Noiembrie

Marţi, 9 noiembrie 2010:

– ora 11.00 Preşedintele Mihai Ghimpu şi directorul SIS Gheorghe Mihai vor susţine un briefing de presă comun în legătură cu transmiterea primelor 5 000 de dosare ale persoanelor supuse represiunilor politice între anii 1920-1951 de către instanţele judiciare şi extra-judiciare ale RSSM şi RASSM de la Depozitul Special SIS la Arhiva Naţională. Jurnaliştii sunt aşteptaţi la ora 10.35 (intrarea de pe str. S. Lazo), pentru a face o vizită în Depozitul Special SIS.

– ora 18.00 Preşedintele Mihai Ghimpu va avea o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Slovace Mikulaš Dzurinda/ Reşedinţa de Stat, str. N. Iorga nr. 23/ filmări protocolare + declaraţii de presă la finalul întrevederii.

Începe marea desecretizare a arhivei KGB

sursa: timpul.md

Marți, 9 noiembrie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate Gheorghe Mihai vor începe transmiterea primelor 5 000 de dosare de la Depozitul Special SIS (fosta arhivă KGB) la Arhiva Naţională. Este vorba de dosarele persoanelor supuse represiunilor politice între anii 1920-1951 de către instanţele judiciare şi extra-judiciare ale RASSM şi RSSM. Tot mâine, în premieră, arhiva SIS se va deschide şi pentru jurnalişti pentru a fotografia şi filma.

„Cred că a sosit momentul să încheiem conturile cu trecutul nostru totalitar şi să privim în viitor. Nu avem dreptul să uităm, nu avem dreptul să fim indiferenţi. Prin însuşirea şi asumarea adevărului istoric, nu vom permite niciodată nimănui să pună la îndoială dreptul nostru la o viaţă demnă şi liberă”, a declarat în ajun preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

%d blogeri au apreciat asta: