Ghimpu cheamă în ședință conducerea SIS, MAI şi Procuraturii Generale. Tema: Acuzaţiile aduse de Voronin precum că inundaţiile din lunca Prutului au fost organizate de AIE

sursa: unimedia.md

„Această situaţie este dincolo de orice închipuire şi prejudiciază imaginea statului. Este foarte grav când o persoană, care a deţinut o funcţie cheie în ţară timp de 8 ani, să înceapă acum o astfel de campanie împotriva instituţiilor statului”. Declaraţia aparţine preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, lansată azi, 28 octombrie, în cadrul unui briefing de presă, cu referire la acuzaţiile aduse anterior de ex-preşedintele Vladimir Voronin, precum că inundaţiile din lunca Prutului au fost organizate de Alianţa pentru Integrare Europeană.

Ghimpu a anunţat că la începutul săptămânii viitoare va chema într-o şedinţă publică conducătorii Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului de Interne, în cadrul căreia vor fi discutate declaraţiile lansate de liderul comunist Vladimir Voronin.

Preşedintele interimar a menţionat că „suntem în campanie electorală şi nu putem admite ca securitatea naţională să fie supusă riscului”. Mai mult, Mihai Ghimpu s-a arătat foarte deranjat de faptul că Voronin a acuzat România, stat membru UE şi NATO, că ar fi implicată în organizarea inundaţiilor din vara 2010.

UNIMEDIA amintește că Partidul Comuniștilor a realizat prin intermediul agenției Omega un film intitulat „Trădați de vii”. Acesta prezintă liderii AIE și România ca părți vinovate, care au inundat intenționat lunca Prutului în această vară.

Un răspuns to “Ghimpu cheamă în ședință conducerea SIS, MAI şi Procuraturii Generale. Tema: Acuzaţiile aduse de Voronin precum că inundaţiile din lunca Prutului au fost organizate de AIE”

  1. BUCOVINEANUL Says:

    Era şi timpul ca Mihai Ghimpu să treacă la ofensiva impusă de prea multele umiliri ale conaţionalilor săi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: