Ce are Ghimpu cu cifra ”trei”?

sursa: voceabasarabiei.net

Deseori trecem sub tăcere anumite coincidențe și doar în cazuri separate încercăm să pătrundem în esența misterului. Mă rog, trăim timpuri grele, când electoratul este așteptat să voteze cu „stomacul” și nicidecum rațional, căci așa a fost educat timp de 70 de ani: „ține o bucată de pâine pe masă și taci din gură, căci „gheaghea Vologhea” ne va spune cum să trăim” (ca să vezi ce popular nume a devenit Vladimir în toți cei 70 de ani de ocupație).

Lumea misterului m-a surprins și pe mine de nenumărate ori. Cel mai recent caz s-a întâmplat chiar astăzi, imediat ce am accesat blogul președintelui interimar al Republicii Moldova: 33.333 afișări în cele 3 (!) luni de când a fost lansată pagina web personală. Mă uit și la ora exactă: 3.33 PM. Când mai pui în capul mesei și faptul că PL-ul a fost înregistrat al treilea la număr, pe listele electorale, apare întrebarea firească: Ce are președintele Ghimpu cu cifra „trei”? Va fi al treilea, după afișarea rezultatelor alegerilor parlamentare, sau e o simplă coincidență iar PL-ul va obține majoritatea absolută?

Turuta Ghenadie, doctor habilitat, actualmente – constructor în Torino, Italia.

4 răspunsuri to “Ce are Ghimpu cu cifra ”trei”?”

  1. Larisa Says:

    33 este varsta la care Isus Hristos a ajuns la desavarsire.
    🙂

  2. optimistul Says:

    doresc sa fie bine si cu cifra ~1~

  3. BUCOVINEANUL Says:

    Semnătura, ca şi textul sunt cel puţin neinspirate.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: