Batem apa-n chiu… despre decorații

sursa: literaturasiarta.md

Nimeni în lume nu este indiferent față de distincții. Cei care le au se mândresc. Cei care nu le au – fie că îi invidiază pe posesori, fie că, într-adevăr, nu și le doresc. Ultimii sunt în absolută minoritate. Cu siguranță, aproape orice individ, după o viață trăită, a meritat măcar o medalie, măcar un titlu onorific, reprezentând un însemn, o mică atenție pentru prezența lui, remarcată pe planeta asta.

Pe 15 octombrie curent, la reședința prezidențială din Chișinău, s-au înmânat distincții de stat unui grup de cetățeni. Printre ei am zărit eroi în viață. Mă refer la profesorii din școlile transnistrene: Tiraspol, Râbnița, Grigoriopol, Bender… Îi contemplam de parcă de parcă aveam în față niște conaționali, reținuți în anul 1989. Îi invidiam că au rămas pe baricade până în prezent. Și nu cedează. Îi admiram pentru curajul longeviv, pe care nu știu dacă l-aș mai fi păstrat și eu, uitați fiind de toată lumea națională. Unul doar și-a amintit de ei: președintele ad-interim Mihai Ghimpu. Au beneficiat de o bucățică de metal simbolic, cu valoare istorică, ca amintire din partea statului. Mai exact, din partea liderului acestuia. Cam puțin, în cantitate materială, dar enorm, în calitate spirituală.

Președintele interimar a acordat distincții în deplină transparență. Nu ca Vladimir Voronin, prin intermediul unor decrete strict secrete. Cine a intuit vreodată, că ordinul Ștefan cel Mare va intra în posesia principalului securist al Federației Ruse – Nikolai Patrușev? Sau a lui Serghei Lebedev, de asemenea din nomenclatura FSB-ului rusesc? Sper, nu li s-a acordat decorația, ca recunoștință în amintirea căsătoriei fiicei domnitorului cu fiul marelui kneaz rus în secolul al XV-lea?

Mihai Ghimpu a lichidat o restanță învechită a statului. În anii guvernării comuniste distincțiile se confereau, aproape exclusiv, persoanelor loiale regimului, fără niciun aport la crearea Republicii Moldova. Acordate într-un singur an, ele par numeroase, dar foarte puține, distribuite pe anii celor două decenii. Mulți continuă să rămână în așteptarea decorațiilor pe care le-au meritat. Cine știe: vom mai avea oare un Președinte ca M. Ghimpu? S-ar putea să apară prea târziu: viața este scurtă, oamenii se sting pe neprins de veste, iar cei vii, de regulă, îi uită repede pe cei plecați. Taifasurile televizte pe marginea cantității de distincții devin plictisitoare pentru telespectatori. Timpi scumpi de antenă consumați în pălăvrăgeală. Vorba lui Voronin: s-a bătut apa-n chiu. Măcar o dată, recunosc: aici sunt de acord cu el. Salut!

Iulius Popa

(articolul integral poate fi găsit în numărul de joi al  ziarului ”Literatura și Arta”, 21 octombrie 2010)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: