Două zile de Ziua Vinului

sursa: timpul.md

Sâmbătă şi duminică, la Centrul Internaţional „Moldexpo” s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a sărbătorii naţionale „Ziua Vinului”. La ediţia din anul curent au participat circa 50 de companii din domeniul viti-vinicol şi alimentaţiei publice, meşteri populari, precum şi circa trei mii de turişti din mai multe ţări ale lumii.

Conform tradiţiei, în cadrul sărbătorii sunt premiaţi vinificatorii care au obţinut succese deosebite pe parcursul ultimului an. În 2010, Marele Premiu în domeniul vinificaţiei a revenit Companiei „Migdal-P”, selectată dintre nouă întreprinderi care au concurat. „Migdal-P” a fost fondată în 1995, dispune de o fabrică de vinuri modernă la Cojuşna şi de plantaţii de viţă-de-vie cu o suprafaţă de circa 160 de hectare.

Prezent la deschiderea sărbătorii, Valeriu Cosarciuc, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a menţionat că sărbătoarea naţională a vinului este un eveniment important pentru agenţii economici din RM. „Este o sărbătoare a tuturor, a agricultorului, viticultorului, dar şi a consumatorului. Viticultura pentru noi este o vocaţie, iar complexul viti-vinicol constituie 20% din PIB”, a concluzionat ministrul.

La eveniment a participat preşedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat, prim-vicepreşedintele parlamentului, Serafim Urecheanu, şi preşedintele PDM, Marian Lupu.

Mihai Ghimpu a menţionat că „vinul pentru noi înseamnă din moşi-strămoşi sănătate”. „Faptul că plouă în această zi arată că Dumnezeu se gândeşte şi pentru anul viitor”, a constatat preşedintele interimar.

Serafim Urecheanu a ţinut să sublinieze că, deşi vinificatorii moldoveni au pierdut parţial piaţa din Est, iar pe cea din Vest nu şi-au găsit încă locul, are ferma convingere că „ţăranul va scoate ţara din impas”.

Marian Lupu a fost de părere că „vinul pentru moldoveni este ceva mai mult decât un produs de consum – este o parte din bucurie, o parte din tristeţe”.

Prim-ministrul Vlad Filat, care a vizitat toate pavilioanele expoziţionale ale întreprinderilor vinicole participante la sărbătoare, a degustat din vinuri şi plăcinte, a discutat cu vinificatorii şi vizitatorii.

„Pentru mine cel mai important este optimismul de care dau dovadă producătorii de vinuri din Republica Moldova. Ei au avut de înfruntat obstacole, au trecut prin situaţii dificile, dar au rezistat, iar acest lucru a făcut ca vinurile noastre să fie şi mai bune, şi mai competitive”, a menţionat prim-ministrul.

„Vinul moldovenesc este deosebit de gustos şi trebuie să promovăm acest lucru nu doar în ţară, ci şi peste hotare. În acest an, am organizat zile ale vinului moldovenesc în Polonia, Germania, China şi vom continua să muncim în acest sens”, a mai spus premierul

Duminică, la încheierea sărbătorii, celor mai iscusiţi viticultori şi vinificatori le-au fost înmânate menţiuni speciale. 

Un articol de Nicolae Roibu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: