Broscoii politici de pe Bâc şi Boul din fabulă

Un articol de Constantin Tănase, sursa: timpul.md, foto: cezarsalahor.wordpress.com

Ţin minte, în copilăria mea, când un părinte ajungea la culmea răbdării, ultima sentinţă pe care i-o arunca în faţă copilului obraznic era următoarea: eu te-am făcut, eu te mântui! Bineînţeles, nu-l mai „mântuia”, dar dacă totuşi punea mâna pe vinovat, treaba nu ce termina fără violenţă şi fără, cum spunem noi astăzi, încălcarea brutală a drepturilor copilului. Deoarece această sentinţă a fost rostită de câteva ori şi la adresa mea, m-am gândit adânc la ea şi de fiecare dată le-am dat dreptate părinţilor. Cu mintea mea de atunci, neafectată de diferite convenţii internaţionale privind protecţia copilului, chiar dacă nu eram de acord cu sentinţa, le recunoşteam părinţilor dreptul de proprietate totală asupra mea – sunt al lor şi au dreptul să facă cu mine ce doresc…

Indiscutabil, nu există un paralelism perfect şi total între cazul evocat şi cel la care mă voi referi în continuare, iar în continuare mă voi referi la premierul Vlad Filat. Mai multe persoane m-au vizitat zilele acestea, rugându-mă „până la pământ” un singur lucru: nu-l ataca, te rog (până la pământ), pe Vlad (Filat). Le explic vizitatorilor mei ce înseamnă a ataca, le aduc dovezi că eu nu l-am atacat niciodată pe Filat, că, ziarist fiind şi scriind în fiecare zi, nu puteam (nu pot) să nu-l vizez în unele contexte, unde mai pui că multe din acţiunile lui sunt taxabile sută la sută. I-am rugat pe apărătorii lui Filat să citească şi ceea ce scriu alţi ziarişti, care nu-i sunt duşmani lui Filat, să asculte ce vorbesc oamenii în stradă, acei oameni care au lucrat şi au votat pentru Filat. Le explic vizitatorilor mei că eu, sincer, nu înţeleg multe din acţiunile lui şi îi întreb ce a căutat Filat cu un buchet de trandafiri pe 24 august la Memorialul „Eternitate”, când chiar nici M. Lupu nu a mers acolo, de ce nu a fost invitat la inaugurarea rutei Chişinău-Odesa ministrul de resort Şalaru, de ce a provocat scandalul cu asumarea răspunderii guvernului, de ce îi „înţeapă” pe români, amintindu-le despre necesitatea semnării Tratatului de bază, de ce a pornit circul acesta cu „lipsa cvorumului în guvern”, de ce în permanenţă caută să-i „cotonogească” şi să-i pună în situaţii idioate pe colegii săi de Alianţă ş.a.m.d., ş.a.m.d. Îi întreb franc: lumea nu-i proastă, lumea doar vede şi înţelege ce se întâmplă şi voi oare nu vedeţi? Vizitatorii mei ridică din umeri, se uită cu ochi vinovaţi la mine şi recunosc: da, ai dreptate, dar totuşi lasă-l în pace, nu-l mai atinge, pentru că, dacă-l critică alţii e una, dar când scrii dumneata – e altă treabă… Şi apoi, aţi fost prieteni şi mai există şi dl Alexandru…

Cunosc foarte bine acest refren – unii îl cântă de vreo doi ani de zile. Nu o singură dată mi s-a imputat „lipsa de obiectivitate” din cauză că fiul meu face parte din echipa Filat… Puţini au înţeles că nu există niciun fel de „conflict de interese” în cazul dat: fiecare dintre noi, la locul lui, ne facem datoria – eu ca ziarist, el ca membru al guvernului Filat. Nu neg, a existat un grad sporit de toleranţă, pe care mi-a dictat-o bunul-simţ. Dar această toleranţă nu poate depăşi nişte limite, fapt ce m-ar desfiinţa ca ziarist. Admit, aşa este, sunt mulţi cârcotaşi, invidioşi care au tot interesul să-l denigreze pe Filat. Dar nu toate sunt poveşti, când absolut din toate părţile ţi se spun unele şi aceleaşi lucruri despre vanitatea stupidă şi orgoliul necontrolat ale premierului Filat, despre dispreţul deschis pe care-l manifestă faţă de oamenii de care nu mai are nevoie – oamenii care şi-au pus obrazul în campania electorală şi l-au „spălat” de acel 4 aprilie 2005! -, despre apucăturile lui despotice şi „monarhice” şi slăbiciunile lui pentru străvechea artă a intrigilor şi jocurilor de culise.

Recunosc, am admirat şi eu la începuturi duritatea tânărului premier, fiind convins că ţara are nevoie în aceste momente grele de o mână tare, de un om cu caracter. Cu timpul însă, am început să observ cu îngrijorare în acţiunile lui altceva decât duritate bărbătească şi caracter. Nu dezvolt subiectul aici şi acum pentru că tema de azi e alta. Da, recunosc, am participat şi eu la „spălarea” lui Filat şi lansarea lui pe actuala orbită politică, serios orbită de ambiţiile lui exagerate. Îmi fac mea culpa în sensul că am tăcut prea mult… Sper însă că nu definitiv… de mult. Am invocat pedagogia care se aplica în satele din lunca Prutului în anii copilăriei mele, pedagogie care culmina cu sentinţa „eu te-am făcut, eu te mântui” nu pentru a o extrapola la relaţiile mele cu premierul Filat; nu (numai) eu l-am „născut” şi n-am dreptul moral să-l „mântui”, chiar dacă aş putea. Problema e alta şi e mai adâncă – de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, de ce o mare speranţă a politicii moldovene, cum a fost Filat, începe să se spulbere, lăsând în urmă decepţii şi ură faţă de politică şi politicieni? Noi nici nu realizăm cât de mult a avut de pierdut R. Moldova din cauza unor politicieni loviţi de boala pe care unii, mai culţi, o numesc „ridicarea urinei la cap”.

…Îmi povestea ieri o cunoştinţă despre impresiile sale de la recentul Congres al PL. Am părăsit congresul, zice, pentru că mi-au displăcut profund laudele exagerate şi zgomotoase la adresa liderilor acestui partid. Nici Ghimpu, nici Chirtoacă nu au nevoie de asemenea laude şi linguşiri. Ne-am ars de atâtea ori când am făcut napoleoni din oameni talentaţi, i-am zeificat până i-am distrus. Da, liderii au nevoie de sprijinul nostru, dar nu de adulaţii tribale, liderii noştri sunt colegii noştri, fraţii noştri întru idee, dar nu monarhi în faţa cărora trebuie să ne roadem genunchii. Da, presa democratică n-a avut altă soluţie morală decât să salute şi să sprijine lansarea PLDM, mai apoi susţinerea Opoziţiei unite, dar aceasta nicidecum nu înseamnă că ”s-a cununat pe vecie” cu acest partid, cu liderul lui şi trebuie să închidă ochii când lucrurile iau o altă turnură. Am ferma convingere că astăzi cu adevărat e responsabil în faţa societăţii şi cu adevărat nu-i vrea răul premierului Filat doar acel care-i spune acestuia, cinstit în faţă, ce crede. Nu ne putem juca cu focul, participând prin tăcerea noastră la naşterea unui nou „tătucă” al poporului. Acest pericol există şi eu văd datoria mea morală de a vorbi despre el, dar nu de a culege un pufuşor de pe reverul premierului spunându-i: O, majestate, cât de mare eşti tu şi cât de mic sunt eu. Suportă-mă o clipă sub umbra ta măreaţă!

Regret sincer şi o tratez ca pe o nereuşită a mea personală situaţia creată în Alianţă, când toţi cei trei lideri ai ei au devenit duşmani ai lui Filat. Mă minunez, de cât talent a dat dovadă Filat, cum de a reuşit, doar într-un an de zile, să-i pornească pe toţi împotriva lui? Nu-i absolvesc de păcate nici pe ceilalţi lideri ai Alianţei – de multe ori toţi sunt o apă şi un pământ, dar de la cel care vrea multe se cer multe! Filat, vede toată lumea, a vrut şi vrea mai multe, de aceea i se şi cer mai multe…

Materialul de astăzi nu este nicidecum „un atac” la adresa lui Filat. O spun clar pentru toţi prietenii mei. Am punctat nişte idei, la care face să ne gândim cu toţii, dintr-un motiv foarte serios: nu sunt duşmanul lui Vlad Filat. Duşmanul lui aş deveni atunci când aş spune despre el alte lucruri, când i-aş telefona în fiecare zi să-i spun ce mai zic unii despre el şi când l-aş ruga să mă suporte şi pe mine o clipă sub umbra sa măreaţă. De aceea, nu-l „scot din suflet ca pe o greşeală pe care n-am ştiut-o la-nceput”, cum se zice într-o romanţă, şi-l asigur pe Vlad Filat că, atunci când nu va mai fi premier şi nu-l vor mai asalta cetele de culegători de puf de pe revere regale şi amatorii de a sta la umbra lui măreaţă, tot la mine va găsi un cuvânt sincer de consolare şi încurajare.

P.S. Titlul articolului („Broscoii politici de pe Bâc şi Boul din fabulă”) nu-l vizează pe Vlad Filat, ci vizează un fenomen, o stare de lucruri reprobabilă din politica noastră. Să întoarcem privirile înapoi şi să vedem câţi tineri talentaţi au ars pe rugurile politicii moldovene doar din cauză că, neîmpăcându-se cu statutul şi dimensiunile de broscoi, date de Dumnezeu, se umflau, visând să ajungă mari, ca boul din fabulă. Cu ce s-a terminat tentativa – o ştim cu toţii.

P.P.S. Domnule prim-ministru, dacă, după lectura acestui articol, n-o să săriţi de pe scaun, întrebând cu voce tare „Ce mai vrea şi bou’ ista de Tănase de la mine?”, dar veţi rămâne calm, ca un bărbat puternic, şi veţi cădea adânc pe gânduri, să ştiţi că aveţi viitor politic. Astfel, nu eu, dar dumneavoastră decideţi asupra acestei chestiuni, a unei chestiuni care ne priveşte şi pe noi, prostimea, dar şi pe dumneavoastră… (c.t.)

Un răspuns to “Broscoii politici de pe Bâc şi Boul din fabulă”


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: