În stilul bolșevicilor: Comunistă sub acoperire, „Liza liceana” candidează pe lista PCRM

sursa: jurnal.md

Tânăra Eliza Moscalciuc, care a apărut în timpul protestelor din 7 aprilie 2009 la postul de televiziune NIT, în postură de liceană, vrea să devină deputat. Aceasta figurează pe locul 100 în lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), prezentată la CEC.

Eliza, care pe 9 aprilie 2009 şi-a ascuns identitatea, a adus acuzaţii profesorilor, precum că i-ar fi îndemnat pe elevi şi studenţi să iasă la proteste, altfel vor pica examenele. Deşi era studentă la Universitatea de Medicină „Nicolae Testimiţeanu”, aceasta a fost prezentată ca „Liza, liceană”, iar titlul reportajul era: „Elevi şi studenţi ameninţaţi de profesori”. Eliza susţinea că profesorii au îndemnat-o pe ea şi pe colegii săi să meargă la proteste, promiţându-le note ridicate la examenele de bacalaureat. Tânăra a fost recunoscută de colegii săi, studenţi la anul cinci la facultatea Medicină Generală.

Deşi vorbea cu spatele spre obiectivul camerei, a doua zi colegii vorbeau despre apariţia ei la televizor. Au văzut imaginile pe internet şi au recunoscut-o. „Liza liceana” este Eliza Moscalciuc, de la noi de la facultate. Ne-a repugnat minciuna din faţa camerei de luat vederi. Am mers cu colegii în PMAN să protestăm paşnic împotriva fraudării alegerilor. N-am fost îndemnaţi de profesori să facem acest lucru, nimeni nu ne-au promis note ridicate aşa cum afirmă ea”, a declarat atunci pentru Jurnal de Chişinău unul din colegii Elizei.

„Am recunoscut-o după voce, felul cum vorbeşte, coafură. Ştim că este Eliza şi că acţionează la indicaţia cuiva. Cineva din colegi i-a replicat acest lucru în faţă”, ne-a spus Irina, o altă colegă.

Solicitată de Jurnal.md, Eliza a infirmat că ar fi apărut în acel reportaj. Azi, numele comunistei sub acoperire, Eliza Moscalciuc, apare pe locul 100 în lista PCRM pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: