La Condriţa elevii din Transnistria s-au simţit mai liberi

sursa: Timpul, 3 septembrie

Ziua de 31 august a fost una ploioasă. Însă vremea tomnatică nu a şters buna dispoziţie a grupului de elevi din liceele româneşti din stânga Nistrului, deoarece de Ziua Limbii Române preşedintele interimar Mihai Ghimpu le-a făcut un cadou neobişnuit: o excursie la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa. Liceele cu predare în limba română din Transnistria sunt adevărate oaze ale românismului într-o regiune unde, de douăzeci de ani, se desfăşoară o campanie acerbă de rusificare a moldovenilor. Datorită eforturilor profesorilor din aceste licee, limba, cultura şi istoria românilor sunt transmise generaţiilor tinere, în pofida presiunilor din partea autorităţilor autoproclamatei republici nistrene. În acest sens, susţinerea liceelor din Transnistria trebuie să rămână o prioritate pentru conducerea de la Chişinău.

Ideea de a invita directorii şi elevii din Transnistria la Condriţa i-a venit preşedintelui interimar atunci când a văzut cum vin ajutoarele pentru sinistraţii de pe Prut din partea României. Atunci a hotărât să arate că nici cei de peste Nistru nu sunt uitaţi.

Directorii liceelor au apreciat gestul frumos al preşedintelui interimar, amintind că Mihai Ghimpu nu o dată şi-a demonstrat solidaritatea cu ei.

„În 2004, atunci când liceele noastre au fost asediate, când stăteam noi afară pe iarbă, în ograda Liceului teoretic „Alexandru cel Bun”, atunci fostul preşedinte al R. Moldova se afla la odihnă în Cehia. Domul Ghimpu însă venea să ne vadă de câteva ori pe săptămână, fără să-l invităm, el a fost acela care aducea apă şi îngheţată copiilor, fiindu-le alături. Noi suntem recunoscători că dl preşedinte, chiar dacă este ocupat, ştie că acolo sunt liceele celea, şi invitându-ne aici la Condriţa, arată că se gândeşte la noi”, a spus emoţionată Maria Roibu, directoarea Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina.

„Anul 2004 a fost deosebit de greu pentru noi. Ne-a fost devastată şcoala, iar careul solemn de 1 septembrie l-am făcut în stradă. Dar am arătat curaj în acele momente grele, pentru că şcolile româneşti din Transnistria sunt adevărate ambasade ale limbii române”, a precizat Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Excursia propriu-zisă a început cu vizita acareturilor de la Condriţa. Mihai Ghimpu, fără a avea pretenţia că ar fi stăpânul proprietăţii, s-a simţit în largul său printre picii din clasele primare, care au prins curaj şi au început să exploateze cele mai frumoase colţuri ale locului cu un viu interes, colorând atmosfera cu râsetele lor colorate. După plimbarea pe potecile pădurii alaiul de profesori şi elevi a ajuns la conac, unde oricine putea să arunce nestingherit o privire în odăile unde nu călcau decât preşedinţii cu familiile lor. În acest context, Mihai Ghimpu a declarat că toţii cetăţenii au dreptul să vadă locurile pitoreşti ale reşedinţei prezidenţiale, respectându-se astfel principiul activităţii transparente a unui şef de stat. Şi, întra-adevăr, păcat ar fi să se ascundă de ochii copiilor, mai ales, frumuseţea pădurii şi lacului de la Condriţa.

Pentru elevii din clasele mai mari această a fost prima excursie de acest gen organizată de un preşedinte de ţară. Privind cu ochi critic şi cu atitudine matură lucrurile, ei nu au putut să nu observe totala deschidere din partea lui Mihai Ghimpu. Irina Bolbocean, elevă clasei a XII-a din Liceul ”Lucian Blaga” din Tiraspol, a menţionat în acest sens, că invitaţiile făcute de autorităţile R. Moldova la evenimentele organizate de sărbătorile naţionale şi religioase îi fac să se simtă liberi, ca acasă, şi să uite pentru un moment de atmosfera tensionată din Transnistria. În acelaşi timp, ea recunoaşte că fără profesorii ei, care i-au dat cunoştinţele necesare şi i-au servit drept exemplu prin rezistenţa lor, nu şi-ar fi format un caracter puternic. Acum Irina ştie exact ce vrea să facă în viitor.

La sfârşitul excursiei, preşedintele interimar a dat citire, în cadrul mesei festive, a decretului prin care s-au conferit distincţii de stat profesorilor şi directorilor din instituţiile de învăţământ din zona transnistreană pentru contribuţie remarcabilă la promovarea limbii române şi a adevărului ştiinţific şi activitate metodico-didactică prodigioasă.  

 Potrivit decretului, cu „Ordinul Republicii” au fost distinşi Eleonora Cercavschi (director al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din oraşul Grigoriopol), Eugenia Halus (director al Liceului Teoretic „Evrica” din oraşul Râbniţa), Ion Iovcev (director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol), Maria Roibu (director al Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina) şi Maria Ungureanu (director al Gimnaziului-internat pentru copii orfani din Tighina).

Prin acelaşi decret, Ordinul „Credinţă Patriei”, clasa I, i-a fost conferit lui Alexei Mocreac, director adjunct al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din oraşul Grigoriopol; Nadejdei Ghidirimschi, director al Gimnaziului din satul Roghi, raionul Dubăsari; regretatului Ion Ivanov, profesor la Şcoala medie nr.1 din oraşul Slobozia; Valentin Nicu, director al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din satul Copanca, raionul Căuşeni; Raisei Pădureanu, director adjunct al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol, şi Constantin Sucitu, director al Gimnaziului din satul Corjova, raionul Dubăsari.

Cu medalia „Mihai Eminescu” au fost distinşi Tatiana Andrieş, profesoară la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol şi Ana Marcov profesoară la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Dubăsari.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: