Politologii: afirmaţiile preşedintelui Mihai Ghimpu la Radio România se văd suficient de limpede, apăsat şi vizionar

http://cultural.srr.ro/sursa: Mihai Ovidiu Enea’s Blog

Textul integral al emisiunii: “LUMEA PE VERTICALĂ” difuzata la Radio România Cultural la 31 iulie 2010, preluat din fluxul agenţiei Rador:

Este o discuţie care cred că are actualitatea ei şi va avea cu siguranţă şi impactul pe care considerăm că îl poate avea. Pentru început însă spun bun venit invitaţilor mei de la această oră: domnul profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti Dan Dungaciu, care este în legătură directă cu noi de la Chişinău prin telefon, şi domnul Gabriel Micu, lector universitar doctor la Catedra de Drept Internaţional a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, tot aşa, prezent în studio la Radio România Cultural, “Lumea pe verticală” astăzi.


V-aş propune, dragi ascultători şi stimaţi invitaţi, să începem dialogul nostru, însă nu înainte de a asculta ceea ce ne declara ieri, într-un interviu realizat în exclusivitate pentru emisiunea “Lumea pe verticală”, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu. Aşadar, să ascultăm înregistrarea şi după aceea să începem să tragem şi noi concluziile şi să vedem care sunt modalităţile prin care se poate ajunge la obiectivele pe care preşedintele Mihai Ghimpu şi le-a propus.

INTERVIUL din 31 iulie, cu Mihai GHIMPU

Realizator: Aşadar, aceasta a declarat pentru “Lumea pe verticală” domnul preşedinte al Republicii Moldvoa, Mihai Ghimpu. Domnule Dan Dungaciu, cum se văd aceste afirmaţii ale preşedintelui Moldovei de la Chişinău?


Dan Dungaciu: Eu cred că se văd aşa cum le-a prezentat domnul Ghimpu, suficient de limpede, suficient de apăsat şi suficient de vizionar, aş spune eu. Din punctul acesta de vedere, nu cred că pot să existe deficienţe de interpretare, pentru că claritatea mesajului a fost una remarcabilă. Şi în sensul în care domnia sa vorbea şi de relaţiile economice, şi relaţiile politice şi relaţiile de alt tip cu Uniunea Europeană sau cu România, cred că în sensul acesta s-a mişcat, se mişcă şi se va mişca în continuare şi Alianţa pentru Integrarea Europeană. Domnul preşedinte Ghimpu este şi preşedintele unui partid din această alianţă şi această tonalitate a domniei sale sau această tonalitate a discursului preşedintelui Partidului Liberal nu cred şi sper să nu intre în disonanţă cu mesajul global al Alianţei pentru Integrare Europeană. Şi dacă lucrurile stau aşa, adică acest mesaj este şi într-o oarecare măsură mesajul Alianţei pentru Integrare Europeană, cred că ar exista o doză de optimism privind evoluţiile politice şi ulterior evoluţiile economice ale Republicii Moldova.


Realizator: Preşedintele Ghimpu a accentuat, dacă aţi observat, de două ori necesitatea retragerii echipamentelor militare şi a trupelor din Transnistria şi aici aş vrea să vedem pe de o parte o punere în context, şi v-aş ruga pe dumneavoastră, domnule lector universitar Gabriel Micu să încercăm să facem această punere în context, pentru că ulterior va trebui să vedem şi cum se vede această presiune la Chişinău, pentru că, fiind în preajma Preşedinţiei, domnul Dan Dungaciu poate să ne spună acest lucru. Deci care este punerea în context a acestei prezenţe în Transnistria în continuare a trupelor şi a echipamentelor militare, cu siguranţă având în vedere şi alte precedente create de-a lungul istoriei recente, cum ar fi Kosovo?


Gabriel Micu: În primul rând, cred că situaţia în cele două regiuni este diferită. Nu putem să tratăm cu aceeaşi unitate de măsură ceea ce s-a întamplat în Kosovo cu ceea ce se întâmplă în Transnistria, chiar dacă din multe puncte de vedere cerinţele populaţiei din acele regiuni sunt asemănătoare.

Dacă în ceea ce priveşte Kosovo avem de-a face cu nişte foste atrocităţi sau foste discriminări care au fost sancţionate de lumea internaţională, de actorii internaţionali, în ceea ce priveşte Transnistria aş spune chiar că din anumite puncte de vedere situaţia stă un pic invers, acolo avem de-a face cu o bază militară străină Republicii Moldova, avem de-a face cu nişte solicitări care nu au la bază nişte motive, ci doar nişte pretexte, deci eu zic că situaţia este cumva diferită. În al doilea rând, este o chestiune care ţine şi de o mai mare anvergură internaţională, pentru că, să nu uităm, în Transnistria avem de-a face nu doar cu elementele militare, ci avem de-a face şi cu elemente etnice, care în egală măsură, cel puţin la acest moment, putem să spunem că sunt oarecum proporţionale, deci cam o treime români, o treime ruşi, o treime ucrainieni, deci şi acolo situaţia trebuie cumva discutată şi soluţionată într-un cu totul alt context faţă de cel din Kosovo.

Concluzionând foarte pe scurt, ca să nu intru în nişte amănunte care pot fi, sigur, argumentate prin principiile de drept internaţional, consider că Transnistria are un cu totul alt background de început al negocieriloe pentru soluţionarea conflictului şi nu-şi are nicio justificare ţinta către secesiune.

Realizator: Aş fi curios, domnule Dan Dungaciu, dacă împărtăşiţi acest punct de vedere, mai ales din perspectiva vizibilităţii celor două regiuni. Pe de o parte, Kosovo a fost foarte vizibilă şi foarte intens mediatizată de-a lungul istoriei recente, iar Transnistria parcă e cumva sub o perdea de fum.


Dan Dungaciu: Mai mult decât atât, aş completa ideea dvs în ceea ce priveşte vizibilitatea, nici Republica Moldova nu stă mai bine. Spunea cineva cu ironie amară că cel mai mare, cel mai bun, cel mai eficace agent de PR al Republicii Moldova a fost Transnistria. La început, în Occident s-a auzit de Transnistria şi ulterior s-a auzit de Republica Moldova. Deci din punctul acesta de vedere cu siguranţă că nici Transnistria nu se poate compara cu Kosovo, de bună seamă, dar nici faptul că Republica Moldova a fost ofertată şi cunoscută în spaţiul euroatlantic mai degrabă prin intermediul Transnistriei nu este un mare avantaj şi nu a fost un mare avantaj pentru Chişinău.

Ei, cum se văd lucrurile de la Chişinău? Această chestiune este extrem de ambiguă, chiar dacă în ceea ce priveşte declaraţiile prezidenţiale, iată, ale domnului Ghimpu sau documentele oficiale ale Republicii Moldova, legislaţia din 2005 privind partea de est a Republicii Moldova (Transnistria), deci deşi există claritate din punctul acesta de vedere, adică se vorbeşte în termenii celor 3D, cum s-au numit ei la vremea lor, adică demilitarizare-decriminalizare-democratizare, adică orice soluţie pentru Transnistria, dacă se doreşte să fie soluţie, trebuie să înceapă cu demilitarizarea Transnistriei, deci, deşi există claritate, anumite gesturi de pe teren au ambiguitatea specifică unor asemenea negocieri. Ce s-a întâmplat din declaraţia comună Ianukovici-Medvedev şi ulterior Medvedev-Merkel au pus sigur, au ridicat semne de întrebare celor care se ocupă de chestiunea transnistrană aici, la Chişinău, în sensul în care există o ambiguitate de fond, ambiguitate care, ca de obicei, poate să aducă şi lucruri bune, şi lucruri mai puţin bune.

Lucrurile mai puţin bune pot să fie jumătăţile de adevăr, adică soluţionarea chestiunii transnistrene fără soluţionare reală, adică fără ca cele trei obiective principale pe care le-am menţionat, demilitarizare-decriminalizare-democratizare, să fie implementate. Deci dacă se începe invers, de pildă, atunci riscul în ochii celor care comentează evoluţia din Transnistria ar fi ca soluţia pentru Transnistria să nu fie soluţie reală, ci să fie, să se genereze prin /…/ un soi de transnistrizare a Republicii Moldova, adică o rezolvare a chestiunii transnistrene în termenii Tiraspolului, nu în termeni Chişinăului. Deci din punctul acesta de vedere sigur că există suficient de multă precauţie şi aceasta precauţie este într-un fel îndreptăţită.

Fac aici o paranteză, probabil semnificativă în contextul discuţiei: să nu uităm că problema federalizării – despre care s-a discutat în 2004 cu ocazia memorandului Kozak – nu a fost pusă pe agendă iniţial de către partea rusă, ci de către OSCE. În 2002, OSCE a venit cu acest proiect de federalizare, doar că traducerea în limba rusă a acestui proiect a fost memorandumul Kozak. Deci chiar dacă s-a plecat de la o intenţie relativ inocentă s-a ajuns pe parcurs la un lucru care /a trebuit/ să fie respins de către autorităţile de atunci ale Republicii Moldova, flancate foarte drastic de către politicienii euroatlantici. Prin urmare, nu tot ce începe bine sau nu tot ce pare că începe sub auspicii bune în chestiunea transnistreană la Chişinău poate să se termine la fel de bine. Deci din punctul acesta de vedere precauţia faţă de orice iniţiative diplomatice, indiferent de nivel, cred că trebuie să fie o normă metodologică.


Realizator: Am observat că aţi accentuat puţin mai devreme: dacă se doreşte o soluţie. Ce vrea să însemne acest lucru?


Dan Dungaciu: Dacă se doreşte o soluţionare în conformitate cu documentele care au fost semnate până acum şi în conformitate, încă o dată spun, cu legislaţia Republicii Moldova încă în vigoare. Dacă soluţionarea înseamnă clarificarea sau depăşirea, scoaterea de pe agenda internaţională a acestui dosar, atunci sigur că această scoatere de pe agenda intranţională a acestui dosar trebuie să se facă în conformitate cu aspiraţiile Chişinăului, care Chişinău rămâne parte principală în această discuţie. Ideea deja strecurată şi aproape acceptată că Transnistria şi Republica Moldova sau teritoriul controlat de către Chişinău ar fi părţi egale în această discuţie este deja o idee care acum 5 sau 10, sau 15 ani nici măcar nu ar fi fost enunţată, dar iată că încet, încet se schimbă într-un fel peisajul dezbaterilor legate de Transnistria. Încă o dată spun, riscul este ca jumătatea de adevăr să fie transformată în soluţie, dar aceea nu va în niciun caz o soluţie sau nu o soluţionare în termenii pe care şi-i doreşte astăzi Chişinăul, ci o soluţionare în termenii pe care şi-i doreşte altcineva.


Gabriel Micu: Aş dori, dacă este posibil, să completez un pic ceea ce domnul profesor amintea mai devreme. Sigur că observăm, de altminteri pe tot mapamondul, o modificare sau o schimbare cât de cât a abordării principiilor de drept internaţional. Asta nu înseamnă însă, din punctul nostru de vedere sau din punctul meu de vedere, că ele nu mai există sau că ele trebuie încălcate sau că putem să le eludăm ori de câte ori interesele, cum spunea domnul profesor, ale unora sau ale altora decid. Vedeţi dumneavoastră, până una-alta, partenerul de dialog fundamental, partenerul de dialog internaţional este Chişinăul. Şi până una-alta avem de a a face cu un stat independent şi suveran.

Faptul că în acest stat există nişte probleme de o anumită natură, sigur, mai grave, mai puţin grave, sigur, este subiectiv, putem aborda din orice unghi acest aspect, nu înseamnă că avem de a face cu o secesiune şi nu înseamnă că avem de a face cu două subiecte de drept internaţional diferite. Subiectul de drept internaţional este Republica Moldova. Ca atare, soluţia care trebuie găsită în sensul soluţionării diferendului transnistrean va trebui să ţină cont, cel puţin la acest moment, în secolul XXI, nu?, va trebui să ţină cont de principiile dreptului internaţional care guvernează întreaga scenă şi întreaga arenă politică, economică şi socială înternaţională. Deci faptul că mai devreme sau mai târziu între Chişinău şi Tiraspol vor avea loc nişte negocieri, cred că această discuţie va trebui cantonată mai mult asupra modului şi a relaţionării între Tiraspol ca parte integrantă a Republicii Moldova şi Chişinău ca şi capitală a acestei republici.


Realizator: Haideţi să insistăm puţin asupra impactului pe care îl are soluţionarea acestei chestiuni, pe care preşedintele Mihai Ghimpu a ţinut să o sublinieze în interviul acordat nouă, corelată cu aspiraţia europeană, impactul asupra aspiraţiei europene a Republicii Moldova. Ce se întâmplă dacă trenează soluţionarea acestui diferend?


Dan Dungaciu: Aici depinde cum ne plasăm faţă de asemenea întrebare. Cred că pentru Chişinău cel mai bine ar fi să îşi asume din acest dosar enorm partea pe care poate să o controleze. Sigur că nu Chişinăul este singurul actor, chiar dacă este, cum bine s-a spus aici, subiectul de drept internaţional unic în esenţă, dar nu este principalul actor în reglementarea conflictului transnistrean, cel puţin pentru că în formatul de negociere 5+2 Chişinăul are o singură poziţie. Deci, dacă nu poate să reglementeze chestiunea transnistreană, cred că trebuie să se ocupe de lucrurile pe care le poate face. Adică să transforme malul drept al Nistrului într-o zonă atractivă pentru cei care trăiesc pe malul stâng al Nistrului, lucru care până în prezent cel puţin nu s-a întâmplat. Sau, chiar dacă s-a întâmplat în termeni obiectivi, nu este perceput subiectiv acolo suficient.

Marea problemă a Chişinăului, aş spune, dincolo de toate aranjamentele geopolitice şi dincolo de acest dans prin legislaţia înternaţională, constă în faptul că nu a reuşit să fie cu adevărat atractiv pentru cei care trăiesc în regiunea transnistreană. Nu a reuşitm pentru că nu s-a comportat eficace nici din punct de vedere politic, astfel încât să arate că regimul politic de la Chişinău, cel puţin până la schimbarea de putere din 2009, era unul net diferit în sensul bun al termenului de regimul transnistrean. Doi, nu a reuşit să fie nici foarte performant economic în măsura în care să fie extrem de atractiv pentru cei care trăiesc acolo şi deci nu a reuşit să fie acel magnet necesar prin care Chişinăul să-şi atragă populaţia în primul rând de partea sa, populaţia din Transnistria şi nu liderii transnistreni. Ei bine, acest lucru trebuie să-l facă Chişinăul şi are puterea să-l facă, indiferent, repet, de jocurile evoluţiei geopolitice. Pentru că nu trebuie să discutăm chestiunea transnistreană în termenii de “ca şi cum ne-am integra în Uniunea Europeană”. Republica Moldova mai are mult până să se integreze în Uniunea Europeană, aşa cum probabil că mai are mult până să rezolve chestiunea transnistreană, dar problema de fond este că ceea ce poate face trebuie să facă. Şi acel “ce poate să facă Chişinăul” trebuie să devină principala preocupare, aş spune, a Chişinăului în ceea ce priveşte soluţionarea problemei transnistrene.

În opt ani de zile, pe vremea guvernării comuniste, guvernarea Voronin, cum s-a numit ea, s-a preocupat destul de mult Chişinăul în varii forme de soluţionarea chestiunii transnistrene pe linie directă cu Moscova, la un moment dat ajungându-se la un format 1+1, ulterior 2+1, adică un format în care discutau Moscova, Tiraspolul şi Chişinăul. Sigur, a fost o iluzie, cum s-a dovedit mai târziu, nu s-a întâmplat nimic, dar una dintre deficienţele majore ale Chişinăului a fost că populaţia nu percepea aceste eforturi ale Chişinăului ca salutabile şi nu a depus, cum s-ar spune, niciun efort în a susţine aceste eforturi ale Chişinăului, pentru că pur şi simplu cei care trăiesc în Transnistria nu percep astăzi reunificarea cu Republica Moldova sau revenirea la Republica Moldova ca un lucru care le-ar aduce foarte multe avantaje.


Realizator: Vreau să revenim puţin asupra unei aserţiuni a preşedintelui Mihai Ghimpu. Domnia sa spunea că, din punctul de vedere al atractivităţii economice în acest moment, şi spun asta datorită faptului că chiar asta aţi menţionat puţin mai devreme, domnule profesor Dan Dungaciu, atractivitatea economică a Republicii Moldova este una net superioară în acest moment pentru companiile de sorginte românească sau pentru cele care îşi desfăşoară activitatea în prezent în România în comparaţie cu alte ţări situate în zona europeană. Ce ar putea însemna asta tradus în termeni de drept internaţional, domnule Gabriel Micu?


Gabriel Micu: Aş vrea să mă cantonez la început pe ceea ce înseamnă Chişinăul din punct de vedere al reprezentativităţii şi din punctul de vedere al certificării activităţilor economice ale unui stat. Absolut toate intrările şi ieşirile dintr-un stat, o luăm foartre simplu, se vămuiesc. Deci este clar că orice produs care ar trebui teoretic plecat chiar şi din Transnistria şi care intră, de asemenea, trebuie să aibă cerificatul vămii din Chişinău, lucru care la un moment dat a creat chiar mari divergenţe între Chişinău şi Tiraspol, Tiraspolul acuzând la un moment Chişinăul că este obstrucţionat în dorinţele sale de dezvoltare economică de aceste reglementări internaţionale. Sigur că reglementările nu sunt ale Chişinăului şi nici ale autorităţilor de acolo, sunt nişte reglementări internaţionale pe care, dacă chiar vrei să intri în lumea aceasta şi chiar vrei să fii parte, să fii actor eficient şi efectiv în relaţiile internaţionale, trebuie să le respecţi.

O a doua chestiune e legată de vize. Iarăşi, este o chestiune foarte clară. Indiferent că eşti dintr-o parte sau din alta, vizele se dau ca unui cetăţean al Republicii Moldova, nu putem discuta de cetăţeni transnistreni sub nicio formă în acest aspect. Şi iarăşi ne aducem aminte că a fost nu demult o discuţie mai aprinsă în privinţa unor personalităţi din Transnistria care se aflau pe lista neagră, să spun aşa, a Uniunii Europene şi la un moment dat tot Chişinăul era de vină pentru faptul că prin Transnistria circulau tot felul de mărfuri de contrabandă, trafic de fiinţe umane şi nu aş vrea să completez acest aspect, pentru că numai el însuşi cred că ar dura cel puţin două emisiuni. Ca atare deci, din punctul de vedere al dreptului internaţional, elementul economic, actorul economic este Chişinăul, este Republica Moldova.

Şi din această perspectivă cred că Uniunea Europeană va trebui să gândească, aşa cum bine spunea domnul profesor Dan Dungaciu, având mai mulţi actori la masa negocierilor, ar trebui să gândească ca viitorul acord de soluţionare a diferendului să aibă în vedere şi acest aspect. Ca atare, să fie o corelare între principiile dreptului internaţional şi practica dreptului internaţional, pentru că pe de o parte s-ar crea nişte precedente pe care cu greu ulterior să le manageriem, iar pe de altă parte ar încurca lucrurile şi din punct de vedere al interesului Uniunii Europeană însăşi. Nu ar mai avea un partener viabil de dialog, pentru că ştim foarte bine că chiar curând se pune problema integrării României în Spaţiul Schengen şi, ca atare, a respectării unor regulamente şi a unor obligaţii pe care statul român şi le-a asumat /în acest caz/.


Realizator: Ce ar însemna, domule Dan Dungaciu, din perspectiva celui aflat la Chişinău, o creştere a prezenţei economice româneşti sau a companiilor care în prezent sunt prezente în România, companii multinaţionale în această ecuaţie de securitate şi de geopolitică?


Dan Dungaciu: Ar însemna în primul rând o concreteţe de mult aşteptată la Chişinău, dincolo de retorica apropierii, o concreteţe pe care, trebuie să o spunem, nu o putem sesiza foarte eficace astăzi. Dar în primul rând ar fi un avantaj nu doar pentru malul stâng al Prutului, ar fi un avantaj chiar şi pentru firmele româneşti în actualele condiţii. Nu vreau să intru în foarte multe detalii, dar există de fiecare dată o nevoie de extindere a oricărei firme sau de schimbare de viziune a oricărei mari corporaţii. Firmele medii din România nu pot să facă schimbări majore calitative, nu au capacitatea nici financiară, nici managerială să producă asemenea modificări, de aceea pentru ele este nevoie de o extindere pe care pot să o facă în proximitatea României.

Terenul cel mai fertil din punctul acesta de vedere este cu siguranţă Republica Moldova. Deci dacă fac asta nu o fac neapărat sau în primul rând pentru cei care trăiesc aici, o fac în primul rând din nevoi de schimbare a profilului de management, a profilului managerial. Asta, în primul rând. În al doilea rând, ar exista cu siguranţă avantaje enorme şi pentru cei care trăiesc aici, în sensul în care… Nu mai vorbesc de locuri de muncă sau alte tipuri de produse, este vorba însă de alte tipuri de viziune, de alte moduri de a face, moduri de a construi, moduri de te relaţiona la o afacere sau la o întreprindere de acest gen, lucru care iarăşi este foarte necesar în Republica Moldova astăzi.

În al treilea rând, aş spune că şi marile corporaţii ar avea o şansă, şi aici a spus domnul Ghimpu foarte bine, ar avea o şansă prin această extindere, o extindere din România a unei mari corporaţii în Republica Moldova costă mult mai puţin decât o extindere a unei corporaţii din afara Republicii Moldova sau din afara României direct în Republica Moldova, pentru că este vorba şi de management, este vorba şi de aceaşi limbă, este vorba de posibilitatea expertizei sau de o expertiză care se dobândeşte cu mult mai multă uşurinţă, este o proximitate geografică care nu poate fi neglijată, anumite avantaje pe care o corporaţie care se localizează la Chişinău le-ar avea şi aşa mai departe. Deci ar fi din punctul acesta de vedere foarte multe avantaje.

De ce nu s-a întâmplat asta până acum, deşi a existat interesul acesta şi din partea investitorilor români, şi din partea unor corporaţii din România? Nu s-a întâmplat, şi iarăşi domnul Ghimpu a spus aici, a pus degetul pe rană, îndrăznesc să spun, nu s-a întâmplat pentru că alegerile anrticipate nu au putut să fie evitate şi este foarte greu să vii să investeşti într-un stat care se află în preajma alegerilor anticipate şi despre care preşedintele Putin spunea că are asemănări cu Kârgâzstanul.

Afirmaţia preşedintelui Federaţiei Ruse a fost făcută, vă aduceţi aminte, în momentul în care oamenii se asasinau pe străzile Kârgâzstanului, deci în momentul în care criza acolo era practic la apogeu. Ei bine, când eşti investitor şi nu ştii foarte multe lucruri despre Republica Moldova, pentru că nu se ştie aproape nimic la Bucureşti despre asta, deci când nu ştii despre Republica Moldova, ştii că vor fi alegeri anticipate şi că Putin a făcut această predicţie, este clar că nu ai un mare entuziasm în a investi în Republica Moldova. Şi aceasta a fost una dintre cele mai mari probleme pe care Republica Moldova le-a avut în momentul în care s-au anunţat alegerile anticipate. A fost o deschidere a cutiei Pandorei, din nefericire, pe de o parte economice, stopând anumite investiţii, pe de altă politice, generând în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană şi orgolii, şi pretenţii, şi tipuri de mesaje care, dacă nu ar fi fost alegeri anticipate, probabil că nu ar fi existat.

Cu toate acestea, este bine că Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să rămână, cum s-ar spune, în picioare şi, cum spunea şi domnul preşedinte Ghimpu, sperăm că va rămâne în picioare şi după marele test al referendumului şi al alegerilor anticipate din noiembrie.


Realizator: Ca jurnalist, îmi permit să fac următoarea afirmaţie: în anii de dinaintea interimatului preşedintelui Mihai Ghimpu, oameni de afaceri din România căutau pe cineva care să-i ducă să discute la nivel înalt în Republica Moldova, pentru că aveau în acest fel impresia că pot căpăta o garanţie pentru siguranţa investiţiilor lor. În momentul de faţă, problema se pune cu totul altfel, paradigma se schimbă şi practic vă întreb dacă ar exista din punct de vedere al mediului politic din Republica Moldova o determinare în a crea condiţii pentru existenţa unei economii de piaţă funcţionale, care într-adevăr să garanteze dreptul la proprietate şi dreptul la o desfăşurare a activităţii în deplină securitate şi în condiţiile economiei reale.

Dan Dungaciu: Tocmai acum la Chişinău s-a trecut la o dezbatere destul de aprinsă legată de relaţia dintre oamenii de afaceri importanţi, cei mai proeminenţi, care au fost într-un fel sau altul produsul celor opt ani de guvernare comunistă, deci oameni de afaceri cu cifre cu foarte multe zerouri în conturi, şi politică. E un lucru, sigur, foarte complicat, pentru că demantelarea regimului comunist nu însemană doar schimbarea persoanelor sau a personajelor politice care se aflau în fruntea sistemului, ci şi schimbarea sistemului ca atare.

Este un lucru complicat şi este, dacă vreţi, faza a două. După ce ai înlăturat oamenii politici vizibili, trebuie să începi să scoţi din joc sau să-i aşezi pe poziţii acceptabile pe cei care au fost în spatele acestui sistem. Or dezbaterea care s-a pornit acum la Chişinău vizează tocmai aceste aspecte. Se invocă nume, se desenează imaginar relaţii dintre foştii finanţatori ai fostului sistem şi actualii membri chiar ai Alianţei pentru Integrare. Sigur, deocamdată totul rămâne la nivelul speculaţiilor, dar faptul că această discuţie a apărut în societate este, aş spune eu, semnificativ. Nu spun că este neapărat de bun augur. Nu e foarte limpede nici cine, nici de ce a declanşat-o, dar este cert că e nevoie de o asemenea dezbatere, tocmai pentru ca să se întâmple ceea ce spuneaţi dvs sau să nu se mai întâmple ceea ce spuneaţi dvs, adică să dai un telefon, să ai protecţia asigurată şi să poţi să investeşti în linişte în Republica Moldova.

Fac o paranteză: chiar şi în acele condiţii sau mai cu seamă în aceleaşi condiţii foarte mulţi oameni de afaceri din România nu au avut succes din motive care nu au ţinut niciun caz de logica economică, ci de alte tipuri de logică. Revenind la discuţie, tocmai ca aceste alte tipuri de logică să fie înlăturate, este nevoie ca Republica Moldova să-şi deseneze un spaţiu economic şi politic care să semene tot mai mult cu ceea ce se întâmplă într-un fel sau altul în spaţiul european.


Realizator: Există această determinare la nivelul clasei politice din Republica Moldova?


Dan Dungaciu: Cel puţin la nivelul declaraţiilor, da, şi în ceea ce-i priveşte pe unii membri ai alianţei politice cu siguranţă există şi la nivelul gesticulaţiei efective.


Realizator: Cum vor fi traduse ele în pachete legislative? Pentru că până la urmă, ca să atragi firme din România sau din spaţiul european, trebuie să ai nişte pachete de stimulare a atractivităţii pentru aceste firme, pe de o parte, şi atrăgându-le cu siguranţă vei putea ulterior să schimbi cumva masa critică, în contextul enunţat de dvs puţin mai devreme.


Dan Dungaciu: Aici lucrurile sunt complicate, pentru că moştenirea e extrem de consistentă. Moştenirea nu e neapărat în sensul pozitiv al termenului, pentru că există foarte multe ambiguităţi la nivelul legislaţiei din acest punct de vedere. Există anumite statute pe diverse întreprinderi care încă mai sunt de stat şi care le face foarte greu accesibile privatizărilor, ca să dau un singur exemplu şi să mă exprim suficient de eufemistic. Deci există multe lucruri care trebuie schimbate la acel nivel, dar acea discuţie despre schimbarea, de pildă, a statutului unor întreprinderi încă de stat, pentru a putea să fie puse, aduse la privatizare, acea discuţie, inclusiv ea a fost stopată, pentru că actuala alianţă evident că acum se ocupă cu altceva, nu cu acele tipuri de probleme. Şi, din nefericire, va fi sarcina viitorului parlament al Republicii Moldova să se ocupe cu aceste lucruri.

Dar, dincolo de asta, există foarte multe zone de liber schimb construite în Republica Moldova despre care lumea nu ştie aproape nimic, care nu au fost suficient de bine ofertate sau cei care erau interesaţi de Republica Moldova nu au reuşit să ajungă la ele sau măcar să ştie de existenţa lor. Sunt foarte lucruri din punctul acesta de vedere. Sigur că nu toate ar putea să fie aşezate la rubrica pozitivă. Există foarte multe minusuri, iar aceste minusuri, din nefericire, din cauza actualului context politic şi a pregătirii pentru alegerile anticipate parlamentare şi prezidenţiale, nu au putut să fie reparate de actuala coaliţie care se află la guvernare.


Realizator: Pentru că ne apropiem de finalul emisiunii de astăzi, a ediţiei ” Lumea pe verticală” din această sâmbătă, am o ultimă întrebare pentru amândoi invitaţii. Constat, din ceea ce am auzit de-a lungul acestor 45 de minute, că în Republica Moldova este pregnant un deficit de vizibilitate. Vorbim de deficitul de vizibilitate de care s-a “bucurat” conflictul transnistrean, deficitul de vizibilitate în ceea ce priveşte zonele de liber schimb. Domnule Micu, ce înseamnă asta? Este un interes în a le face, a le trece sub tăcere sau pur şi simplu este o lipsă de preocupare a celor îndrituiţi să facă aceste lucruri mult mai atractive şi mult mai vizibile?


Gabriel Micu: Bănuiesc că atunci când va referiţi la vizilitate aveţi în vedere elementele pozitive pe care le poate /prezenta/ Republica Moldova, pentru că, dacă e pe elementele negative, mă îndoiesc că este lipsă de vizibilitate, Republica Moldova de mulţi ani constituie capul de afiş al unor elemente de dezbateri de la Bruxelles, de la Strasbourg, deci bănuiesc că despre lucrurile pozitive. Aici, sigur că un rol foarte important l-a avut şi fosta guvernare, trebuie să o recunoaştem, destul de agresivă la adresa principiilor democratice şi ale valorilor europene, care, fiind cu obstinaţie prezentate nu numai la adresa României ca membu al Uniunii Europene, ci şi la adresa Bruxellesului de foarte multe ori, desigur că au creat o stare de repulsie, au creat o stare şi de nervozitate chiar de multe ori pentru partenerii europeni. Şi spun nervozitate mai ales prin prisma faptului că România este membru al Uniunii Europene, al NATO şi deci are certe obligaţii şi are certe datorii de îndeplinit în această calitate, fiind în extremitatea estică, la modul propriu în extremitate estică a acestei mari familii europene.

Ca atare, cred că această lipsă de vizibilitate este generată tot de un factor politic intern în Republica Moldova şi, mă refer acum în mod deosebit la trecut, oricât ar fi încercat autorităţile de la Bucureşti sau chiar şi cele de la Varşovia, să nu uităm că Voronin se îndreptase cu paşi hotărâţi către Varşovia pentru a sprijini Republica Moldova în traseul european, deci indiferent de ce ar fi făcut autorităţile acestor state europene, comportamentul de facto al autorităţilor de la Chişinău crea această stare de repulsie şi de poziţionare în gardă, să spun aşa, a statelor UE faţă de Republica Moldova, generând ceea ce spuneaţi dumneavoastră, acel deficit de vizibilitate./eradu


Realizator: Există soluţii viabile pentru remedierea acestui deficit de vizibilitate a aspectelor pozitive?


Dan Dungaciu: Pe termen scurt, mă îndoiesc că există, pentru că lucrul care trebuie să fie conştientizat la Chişinău esre că de multe ori, atunci când Chişinăul este pus împreună cu alte state din UE, şi mă refer acum la România, în anumite dosare sau campanii publice, chiar dacă România apare mai des invocată în acele campanii, beneficiarul, încasatorul de fapt principal va fi Republica Moldova.

De ce spun asta, şi evident că aluzia este la recenta campanie care a apărut în tabloidele din UE apropo de cetăţenia pentru cei trăiesc în Republica Moldova, de ce spun asta? Pentru că Republica Moldova, pentru ca să-şi negocieze liberalizarea regimului de vize cu statele UE, are nevoie şi de ok-ul politic al fiecărui stat din UE. În momentul în care eşti prins într-o campanie de imagine negativă, este foarte limpede că-ţi va fi mai greu în timp probabil, cel puţin ca urmare a unor reacţii ale opiniei publice din diverse state ale UE, îţi va fi mult mai greu să obţii acest agreement.

Indiferent ce se va întâmpla cu România sau ce se va spune despre ea, se află în NATO şi UE, are deja paşapoarte europene. Republica Moldova trebuie să fie mai atentă şi probabil că un tip de coordonare pe anumite mesaje între Chişinău şi Bucureşti ar fi de dorit, pentru că orice lovitură de imagine pe care o va primi Republica Moldova riscă să se transforme pe termen mediu şi pe termen lung în lovituri politice.


Realizator: Mulţumesc mult pentru prezenţa în emisiune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: