Ghimpu propune Guvernului îniţierea unei colaborării cu Ucraina şi România

sursa: moldova.org

Preşedintele Republiciii Moldova, Mihai Ghimpu recomandă Guvernului o colaborare cu România şi Ucraina în elaborarea strategiei comune de prevenire a inundaţiilor provocate de apele rîurilor Prut şi Nistru.

La fel, Mihai Ghimpu propune iniţierea unor negocieri privind instituirea unui centru regional de prevenire şi gestionare a inundaţiilor în formatul şi structurile internaţionale deja existente în sud-estul Europei, precum şi cu alte state cointeresate din regiune. În acest context, şeful statului a declarat: „Suntem obligaţi să elaborăm şi implementăm un set de programe, care ne vor permite în viitor să prevenim posibilitatea unor posibile inundaţii”.

În cadrul aceleiaşi şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate, Mihai Ghimpu a mai propus Guvernului RM să efectueze un studiu de fezabilitate şi să elaboreze un plan naţional de preîntîmpinare a inundaţiilor pe termen lung, precum şi a minimizării consecinţelor lor asupra societăţii şi mediului.

În decizia adoptată de Consiliul Suprem de Securitate este indicat ca Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei să monitorizeze şi să informeze lunar Preşedintele Republicii Moldova privind respectarea legislaţiei în construcţie, legalitatea şi corectitudinea utilizării raţionale a tuturor mijloacelor destinate lichidării consecinţelor inundaţiilor din vara anului 2010.

În finalul deciziei adoptate este menţionat că Guvernul, Procuratura Generală şi Serviciul de Informaţii şi Securitate să informeze Consiliul Suprem de Securitate despre mersul îndeplinirii prevederilor stipulate în acest document către 1 octombrie 2010, 1 decembrie 2010, iar ulterior – trimestrial.

În data de 23 iulie, Mihai Ghimpu în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate, a examinat situaţia din RM după inundaţiile din vara anului 2010, care au afectat 85 de localităţi din 16 raioane.

Un răspuns to “Ghimpu propune Guvernului îniţierea unei colaborării cu Ucraina şi România”

  1. szaszsebespaul Says:

    Bravo domnule Ghimpu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: