Ei cer demisia Curţii Constituţionale

Autor: Nicolae Roibu, Sursa şi foto: timpul.md

Astăzi, un grup de reprezentanţi ai societăţii civile a protestat în faţa Curţii Constituţionale, cerând demisia acesteia, pentru ă a anulat decretul lui Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată drept zi a ocupaţiei sovietice şi a cerut retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Înarmaţi cu fluiere şi tobe, timp de o oră protestatarii au scandat întruna: „Ruşine!”, „Curte Neconstituţională!”, Curte Nepopulară”, „Ruşine aşa juraţi!”, Nu – curte politică!”, „Jos Minciuna!” „CC al PCUS, nu Curte Constituţională!” ş.a. Solicitat de TIMPUL, unul dintre protestatari, Alexandru Hristea Stan a declarat că hotărârea CC este nejustificată. „Dacă nu ar fi fost 28 iunie 1940, nu ar fost deportările şi exterminarea în masă a sute de mii de români basarabeni”, a spus protestatarul. Potrivit lui CC a trădat adevărul istoric şi interesul naţional, pentru că ea nu trebuia să interpreteze juridic un decret politic al unui preşedinte de stat, un decret absolut necesar şi reparatoriu.

Manifestaţiile n-au trecut fără altercaţii. Astfel, un cetăţean rus a încercat să-i intimideze, venind întru susţinerea juraţilor şi a ideologiei sovietice. „Dacă nu vă place eliberarea din 28 iunie 1940, puteţi să aruncaţi cu pietre, aşa cum aţi aruncat în sediile Preşedinţiei şi Parlamentului”, i-a provocat ei.

În faţa protestatarilor n-a ieşit nimeni. Întrebat de ziarişti, Dumitru Ţâra, şeful serviciul de presă al CC a spus că membrii Curţii Constituţionale, cu excepţia lui Victor Puşcaş, se află într-o deplasare de serviciu la Baku.
Protestatarii ne-au asigurat că vor mai reveni în faţa Curţii Constituţionale ca să-şi manifeste indignarea faţă de decizia luată de ea alaltăieri.

P.S. Între timp, tot astăzi, în după amiază…

Sursa: protv.md, curaj.net, jurnaltv.md, unimedia.md, publika.md, zdg.md

Au chefuit şi baut în plina zi de lucru la un picnic, la care s-au deplasat cu patru maşini de serviciu. Este vorba despre 17 angajaţi ai Curţii Constituţionale surprinşi în padurea de la Condriţa de către activistul Hyde Park, Oleg Brega. O parte din cheflii au fugit în momentul în care au vazut camera de luat vederi. Purtătorul de cuvânt al Curţii, Dumitru Ţâra, prezent şi el la petrecere, spune că angajaţii au avut astăzi zi liberă, iar maşinile au fost oferite de conducerea Curţii.

Chef şi voie bună în padurea de la Condriţa. Angajaţii Curţii au parcat maşinile cu numere de parlament şi guvern într-o poeniţă şi s-au pus pe chefuit. Veselia le-a fost însă întreruptă subit.

În cele din urmă, cheflii, ce-i drept mai greu, au recunoscut că lucrează la Curtea Constituţională. Imaginile au fost surprinse de activistul Hyde Parc, Oleg Brega.

În timp ce angajaţii Curţii se aflau la chef, un grup de tineri, printre care şi Oleg Brega, protesta în faţa sediului Curţii Constituţionale. Motivul care i-a adus în stradă este decizia Curţii de anulare a decretului lui Mihai Ghimpu cu privire la  declararea zilei ocupaţiei sovietice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: